4 din 10 elevi nu înțeleg ce citesc, arată ultimul raport pe literație. „Intră nefuncționali în școală, ies nefuncționali din școală”

Comentează
Arhiva foto

Doar 11% dintre elevii români înțeleg un text pe care îl citesc, sunt capabili să extragă o informație din el și chiar să-l evalueze, arată Raportul privind nivelul de literație al elevilor din România, făcut public astăzi.

Cercetarea realizată de platforma de testare standardizată Brio și Asociația pentru Valori în Educație arată și că restul elevilor sunt fie la nivelul nefuncțional (42%), fie la un minim funcțional (47%).

Cum identifici un elev cu probleme de literație

„Un elev de-al meu mi-a spus: doamna, mai avem 5 litere și terminăm alfabetul, deci eu acum citesc peste tot. Și misiunea mea este să înțeleagă ce citește”, crede învățătoarea Claudia Ionescu, prezentă la conferința de lansare a raportului pe literație 2023.

Aceasta a explicat cum identifică ea că un copil are probleme. „Dacă un copil vine în clasă din pauză și îți spune: doamna învățătoare, colegul meu mi-a explicat un joc, dar n-am putut să mă joc, că n-am înțeles despre ce-i vorba. Sau un copil spune că nu-i place să citească fiindcă nu înțelege multe cuvinte din acel text. Dacă un copil merge acasă și nu-i poate spune coerent părintelui ce a învățat la școală, atunci e cazul să intervenim”, a spus învățătoarea.

Dacă România ar fi o școală cu o sută de elevi, atunci 42 dintre ei nu ar înțelege ce citesc dintr-un text, 47 ar putea doar să identifice o informație dată din text, relația dintre personaje și o idee principală. Doar 11 elevi din acea școală ar putea nu doar să înțeleagă textul, dar și să facă o evaluare și să reflecteze asupra sa, potrivit raportului prezentat.

„Să nu ne uităm la cifrele acestea ca la copii care au probleme, ci să înțelegem că noi, ca societate, avem o problemă și anume, să-i facem pe acești copii să înțeleagă ce citesc. Din 3 milioane de copii, știm că 330.000 dintre ei înțeleg ce citesc. Pentru restul copiilor trebuie să facem ceva”, a spus Gabi Bartic, CEO al platformei Brio.

Raportul arată că nu se fac mari progrese cu acești copii în ceea ce privește nivelul de alfabetizare nici după finalizarea a două cicluri școlare: a scăzut rata de nefuncționalitate cu doar 4% și a avut loc o creștere a nivelului de funcționalitate înaltă cu doar 1,5%.

„Copiii intră nefuncționali în școală și ies nefuncționali din școală. Ies cu multe cunoștințe, dar nu și cu capacitatea de a înțelege textele citite”, a mai punctat Gabi Bartic.

Ambiția Ministerului Educației: reducerea analfabetismului funcțional cu 50% în șase ani

Ministra Educației Ligia Deca a prezentat măsurile incluse în noul proiect de lege aflat în prezent în Parlament. „Ne propunem ca până în 2030 să reducem cu 50% rata de analfabetism funcțional. Măsurile concrete vizează o testare anuală care face parte dintr-un program mai amplu de reducere a analfabetismului funcțional. Este inclus și un program național de formare a cadrelor didactice care are ca scop familiarizarea lucrului cu copiilor pentru diminuarea analfabetismului funcțional”, a spus aceasta.

De asemenea, a anunțat includerea în lege a unui proiect național „O carte pentru fiecare copil”, prin care copiii să primească un voucher pentru cărți. A menționat că detaliile aplicării unui astfel de proiect vor urma după aprobarea legilor educației.

Rezultatele arată o mică diferență între fete și băieți în ceea ce privește alfabetizarea lingvistică: 40% dintre fete se situează la zona de nefuncționalitate, în timp ce băieții sunt la 44%.

Geografic, cel mai mare grad de nefuncționalitate sunt în regiunea de Vest - Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș și cel mai mic în Est - Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui.

Literația este doar o componentă a analfabetismului funcțional, care se măsoară luând în calcul și alfabetizarea științifică, și pe cea matematică.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
12:01
320 de șoferi de TIR primesc câte 30.000 de euro ca să iasă la pensie imediat. Ce condiții trebuie îndeplinite de camionagii, în Spania, ca să fie eligibili
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!