Judecătoria Cluj-Napoca a dispus încetarea procesului penal în dosarul „Ciel Voyages”, din cauza prescripției răspunderii penale. Dosarul viza o schemă de fraudă cu vouchere de vacanță care a implicat cadre militare, angajați din penitenciare și alte instituții publice. Conform publicației monitorulcj.ro, prejudiciul total estimat de procurori depășește un milion de lei.
Cuprins:
Ancheta a scos la iveală că, între 2018 și 2020, agenția de turism Ciel Voyages a emis 802 facturi fiscale și tot atâtea chitanțe aferente unor sejururi care nu au avut loc.
Aceste documente false au fost folosite de 649 de persoane pentru a obține deconturi de la locurile de muncă. Printre beneficiari s-au numărat angajați din unități militare din Cluj-Napoca, Florești, Jucu, Câmpia Turzii, dar și din penitenciare și alte instituții publice.
Mulți dintre acești beneficiari nici nu intenționau să plece în vacanță. Ei transmiteau datele personale și perioada concediului, iar angajații agenției completau documentele necesare, care erau ulterior folosite pentru decontare, se arată în dosar.
În ciuda numărului mare de persoane implicate, Parchetul a renunțat la urmărirea penală față de cei 649 de beneficiari, considerând că faptele lor sunt de o gravitate redusă. Potrivit monitorulcj.ro, această decizie a fost confirmată în 2023 de Judecătoria Cluj-Napoca. Astfel, doar firma Ciel Voyages și administratorii săi au rămas în atenția anchetatorilor.
Verificările autorităților la unitățile de cazare menționate în documentele incriminate au confirmat că nu existau rezervări pentru persoanele indicate. Schema, considerată ilegală de către anchetatori, a permis agenției să perceapă comisioane cuprinse între 10% și 17% din valoarea înscrisă pe facturi.
Prejudiciul total a fost estimat la 1.077.176 de lei, bani proveniți din decontările efectuate de angajatori pentru beneficiarii documentelor fictive. Instanța a concluzionat că agenția și-a depășit cu mult rolul unei firme de turism, transformându-se într-un mecanism de furnizare a documentelor false pentru decontări.
Ciel Voyages SRL, administrată de Dănuț Vasile Tămășan, a cunoscut o creștere a cifrei de afaceri în perioada în care schema a funcționat. În 2018, veniturile firmei erau de 460.753 de lei, iar în 2019 au ajuns la 516.937 de lei. După declanșarea anchetei, însă, veniturile au scăzut drastic, ajungând la doar 156.678 de lei în 2021. În 2023, societatea a raportat un profit modest de 17.967 de lei, dar capitalurile proprii au rămas negative, la minus 61.185 de lei, indicând o situație financiară fragilă.
Procesul penal împotriva Ciel Voyages SRL, administratorului Tămășan Dănuț-Vasile și a altor angajați ai firmei a fost oprit din cauza prescripției. Totuși, instanța a admis mai multe acțiuni civile formulate de instituții și companii prejudiciate, obligând inculpații la plata unor despăgubiri.
De asemenea, s-a dispus confiscarea specială a sumei de 122.491 de lei, reprezentând comisioanele încasate pentru emiterea documentelor fictive, și s-au menținut măsurile asigurătorii impuse anterior.
Sentința nu e definitivă, iar Ciel Voyages SRL a formulat apel împotriva deciziei Judecătoriei Cluj-Napoca.
gardenparty 05.06.2026, 13:28
Ia uite unde se duc banii mei din taxe si impozite
Nerasist 06.06.2026, 07:56
Am impresia că tocmai ăștia sunt oamenii pe care ne bazam să apere legea și țara. Grav. Forte grav. Ei trebuiau să fie primii care să anunțe frauda. Trebuiesc anchetați de tribunalul militar, nu iertați de unul civil.
catalin.chimirelgmail.com 06.06.2026, 19:32
Daca legea din Romania permite angajatilor la stat sa fure din buget, nu este nici o surpriza ca Romania se duce spre faliment. Mai grav este ca marea majoritate a romanilor habar nu au ce inseamna falimentul statului.
mixmen100 06.06.2026, 22:05
Bineinteles,corb la corb nu isi scoate ochii(saracii, n-au bani nevestele pt coafor sau unghii fslse)
suntdiscret 07.06.2026, 15:26
O nedreptate oferita de guvern pt mapn si mai. Trebuia sa aduci factura doar cand esti in concediu, trebuia sa fie in lista agentiilor de turism si dupa aia sa iti deconteze banii dar dupa 5-6 luni. Trebuiau sa ofere carduri de vacanta ca si la alte ministere si nu mai aparea asa probleme. Mapn si MAI trebuie sa ai banii inainte de vacanta iar celelalte ministere aveau banii pe card. E asa mai pleci in CO.