Cei mai mulți elevi se simt extenuați și copleșiți și consideră că în acest an școlar au avut nevoie de mai mult ajutor din partea profesorilor de la clasă, arată un sondaj realizat de Organizația Salvați Copiii. 

Elevii din mediul urban spun, în proporție mai mare, că sunt triști, obosiți sau că se simt singuri, iar în cazul celor care au de dat un examen, aceste sentimente sunt acutizate. 

La sondaj au răspuns peste 1.800 de copii, iar datele au fost culese în februarie 2022. 

În privința temelor pentru acasă, aproape unul din doi copii afirmă că acestea sunt mai grele comparativ cu anii precedenți. Potrivit sondajului, elevii din mediul rural consideră într-o măsură semnificativ mai ridicată că temele au o dificultate mai mare, în acest an școlar. 

În timp ce aproape jumătate dintre copii afirmă că au parcurs materia școlară fără probleme, 31% au răspuns că au rămas în urmă. 

VIDEO 10 elevi explică pe ce cheltuie banii de bursă, după ce Ministerul Educației a ridicat ștacheta. „Niște bani de care îi scutesc pe părinți să mi-i dea”
Copii, în prima zi de școală

Copiii, stresați și obosiți 

„Suntem foarte obosiți și cantitatea mare de teme ne stresează și mai mult. Cu online-ul nu înțelegeam mai nimic, iar testele sunt grele și notele din ce în ce mai mici. Am rămas în urmă cu materia și nimic nu mai e ca altădată”, a spus un copil.

„Înainte știam tot și luam numai zece, dar din a VII-a am început să mă pierd pe drum. Îmi pierd concentrarea extrem de repede, iar la ore pic de oboseală. Avem programul supraîncărcat, intrăm de la 8 și avem 7 ore pe zi. Ne întoarcem de la școală, iar majoritatea dintre noi au meditații aproximativ două ore”, a mărturisit un elev participant la sondaj. 

Analiză New York Times: Cum acționează comandourile trimise de Occident și agenții CIA care sunt prezenți pe teritoriul Ucrainei
Recomandări
Analiză New York Times: Cum acționează comandourile trimise de Occident și agenții CIA care sunt prezenți pe teritoriul Ucrainei

Nici în weekend nu putem face ce vrem pentru că și atunci avem miliarde de teme. Nu simt că trăiesc, că e viața mea. Adorm plângând în fiecare seară și nu mai vreau să trăiesc acest chin.

Elev de gimnaziu:

Cât timp alocă copiii pentru teme 

Sondajul realizat de Organizația Salvați Copiii mai arată că aproape 70% dintre elevi alocă pregătirii temelor între o oră și trei ore zilnic. Elevii de clasa a VIII-a și fetele tind să aloce semnificativ mai mult timp zilnic pentru această activitate. 

De asemenea, aproape 60% dintre elevi afirmă că fac meditații la cel puțin o materie. Timp semnificativ mai mult alocat meditațiilor apare în cazul elevilor de gimnaziu, în special cei din clasa a VIII-a, se mai arată în sondaj. 

„Nu suntem roboți, încercăm să dăm tot ce avem mai bun din noi, dar nu e ușor să te duci la școală șase ore pe zi, să mai ai o meditație de două ore și să mai înveți încă trei și să ai timp și să îți trăiești viața de adolescent”, spune un alt elev. 

Pentru liceeni, datele arată diferit. Aproape 40% dintre ei afirmă că nivelul de dificultate a temelor nu s-a schimbat comparativ cu anii trecuți, iar 16% consideră că nivelul de dificultate a scăzut sau nu primesc deloc teme. Există însă elevi care resimt un nivel de stres mare din pricina examenelor. 

Eleva din Panciu care a luat 10 la Evaluarea Națională fără meditații: „Noi, cei din orașele mici, ne simțim marginalizați”
Recomandări
Eleva din Panciu care a luat 10 la Evaluarea Națională fără meditații: „Noi, cei din orașele mici, ne simțim marginalizați”

Efectiv nu mai pot, există presiune pe mine și de la școală, și de acasă. Vin simulările pentru Bac, iar la română știu sigur că nu o să fac nimic, pentru că nu am fost psihic în stare să învăț și la matematică, și la informatică, și la română. 

Elevă de liceu:

Elevii au nevoie de mai mult ajutor din partea profesorilor 

De asemenea, 51% dintre copii consideră că în acest an școlar au avut nevoie de mai mult ajutor din partea profesorilor de la clasă, 13% de ajutor prin intermediul meditațiilor, iar 9% din partea familiei, părinți și frați. 

Dacă și-ar da o notă pregătirii pe care simt că o au pentru Evaluarea Națională, jumătate dintre elevii de clasa a VIII-a spun că se simt de 5. 20% dintre ei se simt total nepregătiți.

În ceea ce privește comunicarea emoțională cu profesorii, aproape jumătate dintre elevi spun că nu au vorbit cu profesorii despre modul în care se simt și alți 14% că ar fi vrut ca acest lucru să se întâmple. 

Elevii de gimnaziu și cei din mediul rural afirmă, în măsuri semnificativ mai ridicate decât cei de liceu și cei de la oraș, că au discutat cu profesorii despre cum se simt și au fost mulțumiți de rezultat.

,,Uitați-vă, vă rog, într-o sală de clasă, în timpul orei, la picioarele copiilor. Spuneți-mi câți dintre ei nu bat din picioare pe sub masă din cauza stresului, anxietății”, spune un elev. 

„Să spui «NU» avortului înseamnă să spui că vrei să confiști corpurile unor miliarde de femei”
Recomandări
„Să spui «NU» avortului înseamnă să spui că vrei să confiști corpurile unor miliarde de femei”

Extenuare, furie, tristețe – Ce simt elevii după doi ani de pandemie 

Pentru a evalua modul în care elevii se simt din punct de vedere emoțional în acest an școlar, au fost folosite o serie de atribute, pozitive (vesel, în siguranță, liniștit și încrezător) sau negative (stresat, furios, speriat, trist, obosit, singur, plictisit), iar respondenții au fost îndemnați să evalueze, pe o scală de la 1 la 10, măsura în care fiecare dintre aceste atribute li se aplică. 

Cele mai mari scoruri, la nivelul întregului eșantion, se remarcă în cazul oboselii – nivel mediu de 7,7, al sentimentului de siguranță – 7,2 și al stresului – 6,6. 

Băieții obțin scoruri semnificativ mai ridicate la majoritatea atributelor pozitive, în timp ce fetele la majoritatea celor negative. Altfel spus, fetele spun în măsură mai ridicată că sunt stresate, furioase, speriate, în timp ce băieții că sunt veseli, liniștiți sau încrezători. 

De asemenea, copiii din mediul urban afirmă în măsuri semnificativ mai ridicate că sunt triști, obosiți sau că se simt singuri.

Profesorii ar trebui să comunice între ei când vine perioada evaluărilor. Probabil că nu există elevi care ar fi OK cu două teste într-o zi, de mai multe ori pe săptămână, sau săptămâni în care în fiecare zi au cel puțin câte un test. Este foarte stresant și foarte greu de pregătit și rafinat informația pentru aceste evaluări.

Elev de liceu:

În plus, liceenii afirmă în măsuri semnificativ mai ridicate că sunt stresați, furioși, triști sau obosiți. 

Urmărește-ne pe Google News
Discursul prin care David Popovici i-a cucerit pe maghiari. Ce a spus despre Ungaria într-un interviu
GSP.RO
Discursul prin care David Popovici i-a cucerit pe maghiari. Ce a spus despre Ungaria într-un interviu
ȘOC! Ea e iubita lui David Popovici! Cum arată tânăra, primele imagini cu ea
Playtech.ro
ȘOC! Ea e iubita lui David Popovici! Cum arată tânăra, primele imagini cu ea
Trei fraţi din Timiş, bătuţi, violaţi şi obligaţi de asistenţii maternali să poarte urzici în lenjerie. Agresorii au fost condamnaţi la 23 de ani de închisoare
Observatornews.ro
Trei fraţi din Timiş, bătuţi, violaţi şi obligaţi de asistenţii maternali să poarte urzici în lenjerie. Agresorii au fost condamnaţi la 23 de ani de închisoare
Horoscop 26 iunie 2022. Peștii au parte de o zi frumoasă, pe care ar fi bine să o petreacă în familie, dar într-un mediu diferit
HOROSCOP
Horoscop 26 iunie 2022. Peștii au parte de o zi frumoasă, pe care ar fi bine să o petreacă în familie, dar într-un mediu diferit
Laurențiu Reghecampf a dat lovitura cu „Reghe Ranch”! Profit uriaș în afaceri pentru antrenor
Știrileprotv.ro
Laurențiu Reghecampf a dat lovitura cu „Reghe Ranch”! Profit uriaș în afaceri pentru antrenor
"Nu mai are mult". Spioni infiltraţi în Kremlin au aflat cât mai are de trăit Vladimir Putin! Data înaintată de informatori
Orangesport.ro
"Nu mai are mult". Spioni infiltraţi în Kremlin au aflat cât mai are de trăit Vladimir Putin! Data înaintată de informatori
Anunț MedLife, care implică dezvoltarea calității serviciilor medicale la nivelul județului Timiș
PUBLICITATE
Anunț MedLife, care implică dezvoltarea calității serviciilor medicale la nivelul județului Timiș
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro
PUBLICITATE
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro