Guvernul României a aprobat, în luna mai, declanșarea procedurilor de expropriere pentru Drumul Expres Bacău – Piatra-Neamț. Urmează să fie acordate despăgubiri de peste 43,3 milioane de lei pentru un număr de 3.832 de imobile.
Cuprins:
Coridorul de expropriere, cu o suprafață totală de aproape 6,4 milioane de metri pătrați, traversează 15 localități din județele Bacău și Neamț, proiectul fiind declarat lucrare de utilitate publică de interes național.
Sunt afectate imobile private, publice ale statului și ale unităților administrativ-teritoriale aflate pe raza localităților Berești-Bistrița, Iteşti, Racova, Blăgeşti, Săuceşti din judeţul Bacău, respectiv localitățile Costişa, Cândeşti, Rediu, Borleşti, Podoleni, Roznov, Zăneşti, Săvineşti, Dumbrava Roşie şi Piatra-Neamţ din judeţul Neamț.
Potrivit documentelor publicate de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI), statul român va acorda despăgubiri de 43.308.925,32 de lei. Sunt incluse 3.832 de imobile proprietate privată, în suprafață totală de 6.399.321 de metri pătrați, reprezentând teren cu sau fără investiții.
„Libertatea” a analizat lista despăgubirilor acordate pentru o singură proprietate de pe coridorul de expropriere. Cele mai mari sume acordate sunt:
De asemenea, mai multe entități, în special primăriile locale și unele societăți comerciale, au avut zeci de parcele separate expropriate. Atunci când adunăm toate sumele primite de același proprietar pe întregul traseu al drumului expres, clasamentul se modifică semnificativ.
Pe primul loc se află Primăria Berești-Bistrița cu 3.708.010,03 lei pentru o suprafață totală de 1.010.937 mp, echivalentul a 91 de parcele.
Pe locul doi se află Primăria Racova cu 2.277.636,36 lei pentru o suprafață de 576.570 mp, echivalentul a 77 de parcele.
Pe trei se află Primăria Zănești, din judeţul Neamț, cu 1.332.895,57 lei pentru 149.043 mp, echivalentul a 77 de parcele, iar pe locul 4, Primăria Rediu, tot din județul Neamț, cu 880.354,54 pentru 78.333 mp, echivalentul a 26 de parcele.
Urmează apoi Alexandra H. cu 855.878,34 lei pentru 2.544 mp, echivalentul unei singure parcele.
Drumul Expres Bacău – Piatra-Neamț (DEx5A) este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din regiunea Moldovei.
CNIR a desemnat, în decembrie 2025, o asociere româno-bulgară de constructori pentru proiectarea și execuția întregului traseu de 51 de kilometri.
Oferta Asocierii Danlin XXL (Lider)-Groma Hold (Bulgaria)-Intertranscom Impex S.R.L.-Evropeiski Patisha-Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi a fost declarată câștigătoare cu o valoare de 5,17 miliarde de lei (fără TVA).
Deși Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins inițial contestațiile depuse de ceilalți ofertanți, Curtea de Apel București a admis ulterior în parte plângerea unui participant, Precon Transilvania, obligând autoritatea contractantă să reevalueze acea ofertă specifică. Acest aspect juridic a amânat momentul semnării oficiale a contractului de execuție.
Drumul Expres va asigura legătura municipiului Piatra-Neamț la Autostrada Moldovei A7. Durata de realizare a proiectului este de 48 de luni, dintre care 12 luni sunt alocate pentru proiectare și 36 de luni pentru execuția efectivă.
Viitoarea șosea de mare viteză cuprinde și 30 de structuri, precum poduri, pasaje și viaducte, care vor însuma o lungime totală de aproximativ 16 kilometri. De asemenea, pe traseu vor fi amenajate 5 noduri rutiere.