Ashley Mellon avea 24 de ani și făcea naveta cale de 10 mile, cu bicicleta, până la serviciu. Pe drum însă, a alunecat în nori și a căzut cu bicicleta, iar rănile suferite s-au infectat și a ajuns la spital. Acolo însă medicii au descoperit ceva cu adevărat îngrijorător: avea un nodul pe un testicul, care la ecografie și biopsie s-a dovedit a fi cancer, relatează msn.com

Ashley simțise mica umflătură cu ceva timp înainte dar în ziua aceea parcă devenise cu mult mai mare.

Am fost norocos, mi s-a spus că aveam un cancer care evolua lent. Dacă ar fi avansat rapid, ignoranța mea nu m-ar fi salvat” a spus Ashley. În două săptămâni a fost operat iar în perioada de convalescență și chemoterapie a primit o veste care l-a bucurat teribil: iubita lui, Sophie, în vârstă de 23 de ani, rămăsese gravidă și apoi l-a adus pe lume pe Alfie, acum în vârstă de șase ani.

Tatăl său încearcă acum să-și împartă experiența altora, vorbindu-le tinerilor despre pericolul cancerului, chiar și la această vârstă.

Sursa foto: facebook.com


Citește și: Schimb de talente! Copiii artiștilor au ales mingea, iar cei ai fotbaliștilor, arta!


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.