A luptat în cel de-al Doilea Război Mondial și a fost prizonier în lagărele rusești! Avansat la gradul de sublocotenent la 94 de ani! GALERIE FOTO
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Zi de sărbătoare acasă la Ion Slabu, în vârstă de 94 de ani, veteran și prizonier de război, din Deva. Ofițeri de la Centrul Militar, inclusiv șeful Statului Major, și reprezentanți ai Asociației Veteranilor și Prizonierilor de Război Hunedoara, dar și rude dragi ale bărbatului, cu toții s-au adunat pentru un moment deosebit: avansarea acestuia la gradul militar următor, cel de sublocotenent.
Ceremonia a fost una mai mult decât emoționantă și „s-a lăsat” cu depănări de amintiri din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, povești uimitoare de pe front, dar și din lagărele rusești.
Îmbrăcat în uniformă militară, cu vechile grade la epoleți, așa și-a așteptat, de dimineață, Ion Slabu „musafirii” acasă. Nu a mai durat mult, iar locuința lui s-a umplut de oameni, cu toții sosiți cu un singur gând: acela de a-l felicita, în primul rând, pentru toate faptele sale de vitejie, dar și pentru biruința de care a dat dovadă. Pentru anii de luptă pe frontul de est, dar și perioada grea petrecută în prizonierat, Ion Slabu a fost avansat la gradul de sublocotenent în retragere. Acestuia i s-a înmânat oficial livretul de către ofițerii de la Centrul Militar Hunedoara, care i-au mai oferit în dar și un faion, precum și un mic cadou. De asemenea, din partea președintelui Asociației Veteranilor și Prizonierilor de Război Hunedoara, deveanul a primit și o diplomă aniversară.
„Vă mulțumesc mult și doresc sănătate, virtute și viață lungă tuturor camarazilor de arme”, a spus proaspătul sublocotenent, vizibil emoționat.
„Erau zile când nu mâncam nimic”
Ion Slabu este unul dintre cei mai vârstnici veterani de război din Deva. Copiii, nepoții și strănepoții săi au rămas bucuria lui cea mai mare, după ce, soția sa, pe care o iubea nespus, s-a stins din viață, în urmă cu aproximativ o jumătate de an. Deveanul a lucrat o viață întreagă ca fierar, mai puțin pe vremea când a fost prizonier în lagărele din Rusia. Atunci a fost nevoit să facă de toate pentru a scăpa de cruzimea comandanților sovietici. A trăit momente istorice ce nu pot fi foarte ușor uitate. Cum ar putea să uite astfel de amintiri, care i-au capturat memoria și acum îl copleșesc? Când vorbește despre acele timpuri demult apuse, lacrimile îi spală ochii senini.
„Pe front, a fost foarte greu, să stai să te păzești de dușmani. Dar, mai greu a fost în lagărele rusești. Să faci foame atâția ani... Erau zile când nu mâncam nimic. Îmi era așa de foame că îmi vinea să mănânc coaja de pe copaci. Însă, a trecut, așa cum a dat Dumnezeu”, deschide Ion Slabu șirul poveștilor sale uimitoare. „Patru ani și trei luni, am fost captiv în lagăre la ruși, din '44 până în '48. Am fost prin toate părțile, până am ajuns la Stalingrad. Cât am fost prizonier am lucrat de toate. Eram șef de echipă și, într-o zi, împreună cu alți prizonieri, am zis "Hei-rup", iar o grindă mare mi-a căzut pe o mână și mi-a strivit degetele”. A fost un moment de cumpănă pentru că risca să fie împușcat de ruși, dar, printr-un noroc, a scăpat.
Tată a opt copii, bunic la 14 nepoți și 18 strănepoți, Ion Slabu a avut cui să povestească toate ororile prin care a trecut cât a fost prizonier de război. Printre lucrurile care l-au marcat cel mai mult pe front a fost frigul, „de-a dreapta Stalingradului”, cum spune el, dar și barbaria rușilor. „Ne-a emoționat foarte tare când ne povestea cum soldații ruși, în special cei tineri, care erau foarte exigenți și luau măsuri drastice, îi împușcau efectiv pe cei care nu își făceau normele de lucru sau nu executau ce spuneau ei. Ne mai povestea, de asemenea, că se adunau câte 10 -15 inși ca oilea, se băgau unul în altul să nu înghețe de frig (...) Toți comandații ruși, asta le spuneau mereu: "Ați vrut pământ rusesc, mâncați pământ rusesc!”, a relatat, la rândul său, fiul său, Dănuț Slabu, care urmează o carieră tot în domeniul militar.
Urmașii săi au fost atât de fascinați de poveștile sale de pe front, încât nu ratau nicio ocazie să le asculte.
„El a muncit foarte mult să ne țină pe noi, copiii lui, în școală, în facultăți. Totul m-a marcat, din ce ne-a povestit. Eram încântați și rămâneam uimiți când ne spunea prin ce a trecut, iar acum sunt nepoții și strănepoții lui. Copiii mei veneau, aproape săptămânal, la el și îl întrebau: Bunicule, cum era în război?. Iar, el le povestea”, a spus Maria Tacu, una dintre fiicele deveanului.
Unul dintre nepoții lui Ion Slabu, stabilit în America, a fost atât de captivat de poveștile bunicului său din vremea războiului încât a realizat un eseu cu care a reușit să câștige un important premiu în statul Pennsylvania.
La finalul ceremoniei de avansare în gradul următor, Ion Slabu și-a salutat respectuos oaspeții care au venit la el acasă special pentru a asista la festivitate. Livretul, împreună cu fanionul, diploma aniversară, au fost puse lângă celelalte însemne și decorații militare pe care le mai are, într-un loc „de cinste” din încăperea sa. Ion Slabu mai este și „Cetățean de onoare” al județului Hunedoara, titlu care i s-a acordat în 2013. Tot pentru faptele de eroism și vitejie de care a dat dovadă, el a primit, în 1996, și decorația „Crucea comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial”.
O carte poștală veche - amintire din război
Războiul din '44 a lăsat urme adânci în viața lui Ion Slabu. În timpul conflictului armat, și-a pierdut fratele. Printre scrisorile primite de pe front, păstrează cu sfințenie și o carte poștală primită de la acesta.
„Am reușit, cu lupa, să descifrăm mesajul de pe ea. Scrie că se afla în infirmierie și întreba ce face badea Ion-adică tatăl meu”, a spus Dănuț Slabu, fiul veteranului de război.
