A murit Angela Marinescu, una dintre cele mai importante voci ale poeziei contemporane

 10 comentarii
Angela Marinescu. foto. scena9.ro Alina Ușurelu

Poeta, prozatoare şi eseista Angela Marinescu a murit vineri, 3 noiembrie, la vârsta de 82 de ani, au anunţat mai mulţi scriitori apropiaţi de poetă.

„Aflu că s-a stins azi Angela Marinescu, la 82 de ani, cea mai importantă poetă din literatura română. Vocea ei a reformat poezia de până la ea și a modificat-o radical și ireversibil pe cea de după ea. Am scris asta în repetate rânduri, atâta forță în poezie îi face pe mulți să pălească sau să pară fake”, a anunţat scriitorul Ştefan Baghiu pe Facebook.

Angela Marinescu (pseudonim al Basarabei-Angela Marcovici) s-a născut la 8 iulie 1941, la Arad.

A debutat cu poeme în revista „Tribuna” de la Cluj, în 1965, iar editorial, în 1969, cu volumul „Sânge albastru”. Alte volume ale sale sunt: „Ceară” (1970), „Poezii” (1974), „Poeme albe” (1978), „Structura nopţii” (1979), „Blindajul final” (1981), „Var” (1989), „Parcul” (1991), „Cocoşul s-a ascuns în tăietură” (1996), „O interpretare posibilă la Evanghelia după Toma” (1997), „Satul în care mă plimbam rasă în cap” (volum de eseuri, 1997), „Blues. Parcul” (1997), „Skanderbeg“ (1998), „Fugi postmoderne” (2000), „Îmi mănânc versurile” (2003), „Poeme de sus în jos” (2003), „Limbajul dispariţiei” (2006), „Întâmplări derizorii de sfârşit” (2006).

„O scriitoare fabuloasă, un om complicat, provocator și intens”

„Angela a fost o forță a naturii, o scriitoare fabuloasă și un om complicat, provocator și intens. După o luptă de aproape trei săptămâni ce a urmat unui accident vascular cerebral agravat în spital de COVID și apoi de septicemie, ne părăsește unul dintre cei mai puternici și mai obsedanți poeți care au scris în limba română”, a scris şi poetul şi traducătorul Claudiu Komartin.

„A murit una dintre marile poete ale literaturii române, Angela Marinescu. Viața i-a fost totuna cu literatura, fără resturi, chiar cu un masochism asumat. O femeie dificilă, dar de înțeles și admirat, până la urmă. A scris cum și-a dus zilele, și are suferință cât pentru zece vieți în versuri!, alergică la concesii. Dumnezeu s-o odihnească!”, scris şi poetul şi publicistul Alexandru Petria.

A vrut să fie gimnastă, a studiat Medicina

Angela Marinescu a absolvit cursurile Liceului Moise Nicoară din Arad (1955-1962). A vrut să fie gimnastă, dar cariera sa de gimnastă a fost brutal întreruptă de o gravă tuberculoză care, între 15 și 26 de ani, i-a marcat puternic tinerețea. A studiat medicina la Institutul de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca, arată o biografie preluată de Radio România Cultural din volumul „Dicţionarul general al literaturii române”, apărut sub egida Academiei Române.

Nu a absolvit însă Medicina, ci a obţinut o diplomă în Psihologie în 1972 la facultatea de specialitate din cadrul Universității București. A lucrat ca psiholog la Spitalul CFR din Bucureşti (1973) şi asistentă medicală la Spitalul de Oncologie (1979-1981). Între 1990-1996 a fost redactor corespondent la revista „Vatra”.

Angela Marinescu a vorbit mereu, cu luciditate şi fără reţinere, despre toate momentele grele pe care le-a colecţionat în biografia sa. În interviurile acordate jurnaliştilor, Angela Marinescu povestea fără autocenzură unele dintre cele mai tulburătoare momente din trecutul său.

Foto: Alina Ușurelu / scena9.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: carti
Comentarii (10)
  • Avatar comentarii

    alinamanu 03.11.2023, 14:49

    Condoleanțe , îmi pare așa rău ???

  • Avatar comentarii

    dsterian2001 03.11.2023, 14:59

    Dumnezeu sa o odihnesca in pace!

  • Avatar comentarii

    Irinel 03.11.2023, 15:03

    Sincere condoleante! Dumnezeu s o odihneasca!

  • Avatar comentarii

    Bazilus 03.11.2023, 15:33

    Dumnezeu sa o ierte!!!!! PACAT

  • Avatar comentarii

    MoSi202 03.11.2023, 15:41

    Dumnezeu s- o odihnească !

ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală