„Unul dintre marii antrenori şi profesori din fotbalul românesc, Cornel Drăguşin, a încetat din viaţă duminică 10 octombrie 2021, la vârsta de 95 de ani. Fost selecţioner al echipei noastre naţionale, în anii 1975 şi 1976, dar si director al Şcolii de antrenori din cadrul FRF, între anii 1990 şi 2002, Cornel Draguşin a fost şi un bun fotbalist, activând şi la CCA Bucureşti”, a notat site-ul LPF.

Cornel Drăgușin a activat ca selecționer al României între 1975 și 1976, dar a fost și secundul lui Emeric Ienei la Cupa Mondială din 1990.

Despre acea perioadă, a vorbit pentru Libertatea, un alt regretat fost selecționer al naționalei României, Angelo Niculescu.

„Emeric Ienei și-a arogat toate meritele pentru calificarea naționalei la Cupa Mondială, fără ca măcar o dată să-l amintească și pe Cornel Drăgușin. Cât Ienei era la Oradea, Drăgușin se ocupa de tot, apoi venea Ienei și se așeza la masa deja pusă de Drăgușin!”, spunea, pentru Libertatea, Angelo Niculescu.

De asemenea, Cornel Drăgușin a fost selecționerul Irakului (1962-1963), apoi al Siriei (1965-1966), fiind unul dintre puținii tehnicieni care se pot lăuda cu o astfel de performanță: 3 echipe naționale sub comandă.

În plus, Cornel Drăgușin a fost director al Școlii de antrenori din cadrul FRF, timp de 12 ani, între 1990 și 2002. 

Foto: LPF

Citeşte şi:

Madonna s-a dat în spectacol într-o emisiune televizată. „Doamne, oprește-te! Nu știu ce să fac!”

Tyson Fury și-a păstrat centura de campion mondial al greilor, după ce l-a făcut KO pe Deontay Wilder

Dragoș Pătraru are COVID. „La cât de rău îmi e de trei zile, nu cred că aș fi trecut prin boala asta fără vaccin”

Răsturnare în telenovela momentului! S-au împăcat după scandalul de infidelitate, anunț clar:„Te iubesc!”
PARTENERI - GSP.RO
Răsturnare în telenovela momentului! S-au împăcat după scandalul de infidelitate, anunț clar:„Te iubesc!”
BOMBĂ! Diana Șoșoacă sfidează TOT! Cum a intrat în restaurant, fără certificat verde! Chelnerița a rămas MASCĂ: 'Ce e aia?!'
Playtech.ro
BOMBĂ! Diana Șoșoacă sfidează TOT! Cum a intrat în restaurant, fără certificat verde! Chelnerița a rămas MASCĂ: 'Ce e aia?!'
Mirel Joacă Bine a fost ucis în timp ce comitea un jaf în Italia. Românul a fost împușcat de proprietarul unui magazin
Observatornews.ro
Mirel Joacă Bine a fost ucis în timp ce comitea un jaf în Italia. Românul a fost împușcat de proprietarul unui magazin
Horoscop 27 octombrie 2021. Fecioarele încearcă să-și salveze planurile, cele mai importante, de unele singure
HOROSCOP
Horoscop 27 octombrie 2021. Fecioarele încearcă să-și salveze planurile, cele mai importante, de unele singure
Un artist din România, antivaccinist convins, a fost răpus de COVID-19
Știrileprotv.ro
Un artist din România, antivaccinist convins, a fost răpus de COVID-19
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
INNA: „Pentru mine contează să îi știu bine pe cei dragi și să iubesc în fiecare zi!”
PUBLICITATE
INNA: „Pentru mine contează să îi știu bine pe cei dragi și să iubesc în fiecare zi!”