Alla este una dintre cele 700 de victime civile descoperite după retragerea trupelor rusești din regiunea Kiev. Voluntarii au găsit-o fără viață pe doamna Soloșenko în propria ei casă. Doi câini zăceau morți lângă ea.

„Poate că lătrau și rușilor nu le-a plăcut? Nu aveau ce să fure. Iar mâncare nu mai era. Am văzut o fotografie, lângă bunica mea era o jumătate de măr mușcat”, spune, printre lacrimi, nepoata Tamara.

A scăpat de masacrul de la Babi Iar, unde a murit tatăl ei, dar a fost împușcată de ruși. Nepoata Allei: „I-a deranjat lătratul câinilor”
„Mama Alla” și una dintre nepoatele ei.

Tamara își amintește că Alla îi povestea cum a supraviețuit ocupației Kievului în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când avea doi ani. Tatăl ei fusese împușcat la Babi Iar.

La Babi Iar, o râpă aflată în 1941 lângă oraș, trupele naziste au făcut un masacru pe teritoriul ocupat provizoriu în fosta Uniune Sovietică. Se spune că între 29 și 30 septembrie 1941, peste 33.000 de cetățeni evrei au fost uciși.

„Bunica îmi povestea că tatăl ei, cetățean polonez, Stanislav, a fost arestat și a murit împreună cu mii de evrei și alți kieveni în acea groapă. Familia l-a identificat după hainele purtate, mult mai târziu”, explică Tamara.

În mod miraculos, Alla a supraviețuit războiului. „Spunea că germanii au avut milă și le-au dat de mâncare ei și celor care o luaseră în grijă”, adaugă nepoata.

Când a început agresiunea Rusiei, bunica îmi spunea mereu că nu ar trebui să existe acest război. Ea a lucrat toată viața într-un hotel din Kiev numit „Pacea”.

Tamara, nepoata Allei:
A scăpat de masacrul de la Babi Iar, unde a murit tatăl ei, dar a fost împușcată de ruși. Nepoata Allei: „I-a deranjat lătratul câinilor”
Tamara, nepoata Allei Soloșenko

Tamara și mama ei speră să o poată îngropa creștinește pe Alla Soloșenko. Și caută cele două pisici, care nu erau în casă în momentul în care femeia a fost descoperită.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Foto principal: EPA (Irpin)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.