A treia zi de protest pentru transportatori și fermieri. „Am hotărât să rămânem în stradă”, anunță delegația care a negociat trei ore la Guvern

 61 comentarii
Arhiva foto

Transportatorii și fermierii au continuat protestele neautorizate pentru a treia zi consecutivă vineri, 12 ianuarie, încercând din nou să intre în București, după ce seara precedentă a fost marcată de tensiuni care au dus la ridicarea unor filtre de către polițiști și jandarmi. La prânz, o delegație de protestatari a fost primită la Guvern, unde au avut loc negocieri timp de aproximativ trei ore.

UPDATE ora 18.30: Executivul a anunțat că „a fost stabilit un calendar strâns de întâlniri punctuale cu ministerele și instituțiile” care pot rezolva anumite „aspecte discutate în cadrul întâlnirii” dintre premierul Marcel Ciolacu și protestatari.

Astfel, luni, 15 ianuarie, se va reuni primul grup de lucru pe problematica agriculturii. Marți, 16 ianuarie, va avea loc o întâlnire pe problematica transporturilor, iar miercuri, 17 ianuarie, va avea loc grupul de lucru pe problematica asigurărilor de răspundere civilă auto.

UPDATE ora 18.20: Reprezentanții protestatarilor au transmis că au primit promisiuni verbale din partea Guvernului, însă au anunțat că vor continua protestul.

„În urma întâlnirii cu primul ministru, am primit promisiuni verbale că vor fi înființate grupuri de lucru cu ministerele de resort și cu instituțiile implicate, de luni. Decizia de a continua protestul aparține fiecăruia care este în stradă. Noi, personal, am hotărât să rămânem în stradă”, au spus membrii delegației protestatarilor după ieșirea de la negocierile de la Palatul Victoria.

UPDATE ora 18.10: Discuțiile de la Guvern s-au terminat după aproape trei ore.

UPDATE ora 17.45: Protestatarii au avut aproximativ 50 de solicitări în dialogul cu premierul Marcel Ciolacu, „care însă nu pot fi rezolvate peste noapte”, au afirmat surse participante la negocierile care încă au loc la Palatul Victoria pentru Libertatea.

Astfel, s-a propus un calendar de întâlniri cu toate instituțiile responsabile pentru săptămâna viitoare. „Vedem dacă acceptă modul de lucru”, au precizat sursele citate pentru Libertatea. Discuțiile durează de mai bine de două ore.

UPDATE ora 17.30: „Doleanțele transportatorilor și fermierilor sunt foarte specifice. Ne așteptăm ca discuțiile să nu mai dureze mult timp”, au declarat surse participante la ședință pentru Libertatea.

UPDATE ora 17.00: După aproape două ore de negocieri la sediul Guvernului, premierul Ciolacu și protestatarii încă nu au ajuns la un acord.

„Vom sta aici (n.red. la intrarea în București) cât timp este necesar ca să obținem rezultatele dorite”, au spus reprezentanții transportatorilor la Antena 3. Aceștia așteaptă să intre în Capitală ca să ajungă cu camioanele în Piața Victoriei și să continue protestul.

UPDATE ora 15.15: Au început discuțiile de la Palatul Victoria dintre Marcel Ciolacu și o delegație a transportatorilor și fermierilor. La ele participă și prefectul Capitalei, Rareș Hopincă.

UPDATE ora 14.28: Întrevederea dintre premierul Ciolacu și protestatari, de la ora 15.00, a fost anunțată oficial și de Guvern. „Întâlnirea de astăzi continuă dialogul început în cursul zilei de ieri de reprezentanți ai Cancelariei Prim-Ministrului și cei ai transportatorilor, în care au fost analizate problemele semnalate în domeniul transporturilor și soluțiile aplicabile de răspuns”, se arată în comunicat.

UPDATE ora 14.15: Prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, le-a dat protestatarilor aflați pe Centura Capitalei ceai cald și a confirmat că șeful Executivului așteaptă o delegație la Palatul Victoria cu care să poarte negocieri.

„Avem mandat de la premierul Marcel Ciolacu să vă cerem să alegeți o delegație de 6 persoane, 3 agricultori și 3 transportatori care să meargă la ora 15.00 la o întâlnire la Palatul Victoria. Mergem pentru o întâlnire pentru a vă prezenta doleanțele și pentru a identifica soluțiile cât mai grabnic”, le-a spus Hopincă protestatarilor.

Până la urmă, s-a decis că la Guvern va merge o delegație de 10 persoane, plus o rezervă, care să negocieze cu Marcel Ciolacu, au transmis reprezentanții Prefecturii.

UPDATE ora 14.00: Premierul Marcel Ciolacu are programată la ora 15.00 o întâlnire la sediul Guvernului cu reprezentanții protestatarilor, au declarat surse guvernamentale pentru Libertatea.

„Există disponibilitatea noastră de a purta un dialog pentru a debloca situația”, au spus sursele citate.

UPDATE ora 13.00: Prefectul Rareș Hopincă va merge la ora 14.00 să discute cu protestatarii, a anunțat Prefectura Capitalei.

UPDATE ora 12.10: Primăria condusă de Nicușor Dan a primit o cerere pentru protestul transportatorilor și fermierilor, dar nu este valabilă pentru că „nu e scrisă corect”, au spus reprezentanții PMB pentru Libertatea.

Mai precis, în cererea care a fost depusă fizic nu a fost trecut intervalul de timp pentru protest, numărul participanților, traseul și nici pe cine reprezintă acea persoană, au precizat reprezentanții primăriei pentru Libertatea.

UPDATE ora 12.00: Transportatorii se regrupează la intrarea în București, mai precis la Afumaţi, a declarat Alex Perţea, reprezentantul transportatorilor care participă la protest.

„Suntem la intrare în Capitală. Suntem în curs de regrupare pentru a ne continua protestul. Ca şi locaţie nu suntem foarte hotărâţi care este direcţia din acest punct. Momentan suntem în regrupare. Suntem în zona Afumaţi, chiar la intrare, pe centură”, a spus el pentru Agerpres.

Întrebat dacă protestatarii se îndreaptă spre Guvern, Perțea a răspuns că transportatorii nu s-au hotărât şi că „există o posibilitate”, dar nu au nimic organizat în acest sens și că la protest participă 80 de persoane, 40 de tractoare şi 50 de camioane.

Știrea inițială: Zeci de camioane, autovehicule ale unor firme de transport şi utilaje agricole sunt pe Șoseaua de Centură și încearcă să intre în București pentru a protesta în Piața Victoriei, dar filtrele Poliției și Jandarmeriei împiedică accesul spre Capitală, a relatat news.ro.

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat vineri, 12 ianuarie, la Digi24, că transportatorii sau fermierii nu au făcut demersuri pentru a cere autorizație de protest.

„Legea spune că autorizaţia pentru protest este dată de primar, în cazul nostru, primarul municipiului Bucureşti. Noi am autorizat toate protestele care ni s-au cerut de-a lungul timpului. Probabil că au fost 1.000 de proteste de la începutul acestui mandat, inclusiv împotriva mea, câteva. Nu avem o cerere până în acest moment”, a spus Nicușor Dan, potrivit news.ro.

El a precizat că protestul nu poate fi respins, dacă se întrunesc condițiile legale.

„Din momentul în care o să avem o cerere, o să întrunim o comisie. În comisia asta sunt reprezentanţi ai Jandarmeriei, ai Poliţiei, ai Poliţiei Rutiere, că e foarte important să stânjenim cât mai puţin circulaţia oamenilor din Bucureşti. Şi evident că o să fie invitaţi şi reprezentanţi ai celor care fac cererea, aşa cum se întâmplă la fiecare cerere de acest tip. Evident că nu există motive pentru care un astfel de protest să fie respins”, a mai spus edilul.

Transportatorii vor cere autorizație săptămâna viitoare

Liderii organizaţiilor patronale ale transportatorilor au declarat pentru News.ro că abia săptămâna viitoare vor să solicite autorizarea unui protest în Piaţa Victoriei, acolo unde reprezentanţii fermierilor vor să proteste cu utilaje agricole.

„Săptămâna viitoare vom încerca să depunem o autorizaţie, să vedem ce va spune Primăria, dacă ne-ar lăsa în Piaţa Victoriei sau nu. Am vrea să organizăm un protest pe o perioadă de mai multe zile, vrem să fim auziți”, a afirmat un reprezentant al transportatorilor.

Revendicările transportatorilor

  1. Plafonarea RCA la 5.000 de lei la B 0 şi posibilitatea suspendării acoperirii poliţelor (RCA/CMR/casco) când un camion nu este în uz şi prelungirea automată a valabilităţii.
  2. Scurtarea timpilor de trecere a frontierei prin modificarea OG 43 și respectarea Regulamentului European 1100/2008 privind controalele în vămi (care prevede eliminarea controalelor maselor şi dimensiunilor din punctele de trecere a frontierelor pentru a fluidiza traficul prin frontiere)
  • Reintroducerea toleranţelor la depăşirile de greutate/gabarit, aşa cum prevăd şi normele europene şi evitarea dublei taxări
  • Mutarea controalelor rovinietei, cântarului şi al măsurării gabaritului pe teritoriul naţional/la cel puţin 15 km de punctul de trecere a frontierei, respectând astfel şi Regulamentul European 1100/2008 privind controalele în vămi (care prevede eliminarea controalelor maselor şi dimensiunilor din punctele de trecere a frontierelor pentru a fluidiza traficul prin frontiere).

3. Alocaţii de cazare/alocaţii de hrană

  • Acordarea alocaţiei de cazare neimpozabilă de 265 de lei/zi pentru salariaţii bugetari să se acorde şi angajaţilor din privat, fără documente justificative.
  • Introducerea unei alocaţii de hrană pentru lucrătorii detaşaţi, neimpozabilă, în valoare de 40 de euro/zi, care să se adauge la plafonul maxim de 87,5 euro/zi în limita căruia se poate acorda indemnizaţia de detaşare.

4. Reglementarea unui mediu de concurenţă loială în transporturi:

  • Reglementarea unei legi antidumping prin care se pedepseşte prestarea unui serviciu la un tarif care nu acoperă costurile implicate (poate fi aplicată la nivelul întregii economii pentru interzicerea activităţii economice sub costuri). Impunerea unui tarif minim de referinţă.
  • Obligaţia plăţii timpilor de aşteptare a camioanelor la încărcare/descărcare care depăşesc două ore
  • Obligaţia plăţii serviciului prestat de şofer de încărcare/descărcare a mărfii în/din camion sau interzicerea acestui serviciu
  • Obligativitatea expeditorilor de a prezenta la licenţiere o asigurare de risc financiar sau orice altă formă de garanţie bancară în limita căreia poate încheia tranzacţia
  • Responsabilizarea beneficiarului mărfii, care a asigurat încărcarea camionului, în cazul în care la cântar se constată altă greutate decât în documente.

5. Posibilitatea recuperării unui procent din acciza la combustibil pentru firmele de transport.

6. Controlul camioanelor ucrainene pe teritoriul României în egală măsură cu al celor româneşti. Rezolvarea problemelor de acces în Portul Constanţa, care au devenit din ce mai acute de când sunt atât de multe camioane ucrainene care intră zilnic în port.

Ministrul agriculturii, Florin Barbu, i-a invitat pe fermieri la discuţii pentru a găsi soluţii şi aşteaptă lista de revendicări a acestora. El a atras atenţia că protestul este folosit politic.

Protestul, „confiscat politic”

Transportatorii și fermierii din ţară erau așteptați miercuri, 10 ianuarie, în prima zi de protest, să vină cu TIR-urile și utilajele agricole în București, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

O zi mai târziu, sute de transportatori din toată ţara au participat la a doua zi de protest, iar camioanele au pornit spre seară către Bucureşti, pentru a se alătura angajaţilor firmelor de transport care protestează pe centura Capitalei.

Președintele AUR, George Simion, a mers joi seară, 11 ianuarie, la Chiajna pentru a discuta cu transportatorii și fermierii. El s-a declarat solidar cu protestatarii și a cerut să fie lăsați să intre în București. Însă unii dintre cei prezenți i-au cerut să plece, pentru a nu confisca politic protestul lor.

Un alt lider politic a venit la protest, este vorba despre senatoarea Diana Șoșoacă. Aceasta le-a cerut forțelor de ordine să îi arate ordinul prin care se interzice intrarea manifestanților în București, dar protestarii s-au dezis și de Șoșoacă, a relatat hotnews.ro.

O delegaţie a transportatorilor a fost primită joi, 11 ianuarie, de reprezentanți guvernamentali pentru a-și prezenta revendicările. Ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, a agreat cu reprezentanții unei asociații să reia discuțiile miercurea viitoare.

Ministrul de interne, Cătălin Predoiu, a făcut apel la calm și a precizat că polițiștii nu fac altceva decât să respecte legea prin faptul că blochează intrarea în București, iar transportatorii nu vor putea intra în Capitală, dacă nu vor obține o autorizație de protest.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (61)
  • Avatar comentarii

    Frumosul1 12.01.2024, 13:00

    Guvernul trebuie să discute și să le satisfacă cerințele oamenii au ajuns la capătul răbdării

  • Avatar comentarii

    AndrewMason 12.01.2024, 13:19

    Ce spune primarul Capitalei mă interesează mai puțin... în general. Referitor la termoficare ar fi mai interesantă poziția lui. Eu vreau să știu ce spune Primul Ministru.

  • Avatar comentarii

    piciusz 12.01.2024, 13:41

    sa speram ca se termina repede protestul

  • Avatar comentarii

    anonimus 12.01.2024, 14:08

    Se va termina daca le da ceea ce vor ! Cand protesteaza bugetarii li se rezolva problemele instant .

  • Avatar comentarii

    AlexandruMihnea 12.01.2024, 14:46

    Ba sa speram ca vor mai fi si alte proteste.Sau esti fan "stam cu capul plecat si cu ochii in farfuria goala"?Sau poate ai tot ce iti doresti,furi si tu ca PNL-PSD si iti place ce viata ai,nu?

ALTE ȘTIRI
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
19:31
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
17:22
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:12
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
17:55
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
Analiză
18:00
Eterni în funcții publice. Președinții și premierii pleacă, ei rămân pe poziții
20:04
Ambasada Rusiei vorbește despre „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii” în cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România
20:03
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
19:34
Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
TRENDING
13:57
Grindină uriașă de 10 cm, rafale de vânt de 120 de km și ploi abundente: se anunță furtuni extreme în Balcani
18:50
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
17:48
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
17:10
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
16:06
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei. Sursă foto: Ayako Funatsu / Facebook
14:40
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei: „România m-a învățat să fiu fericită”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:32
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
atentat 11 septembrie 2001 profimedia-1129202719
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate