Un bărbat care a ucis o femeie luată la ocazie în Craiova, la un pas de a fi eliberat din închisoare după mai puțin de zece ani de închisoare

Comentează
Foto: 123 rf.com

Un bărbat care a ucis, în 2010, o femeie din Craiova pe care a luat-o la ocazie are șanse mari să iasă anul acesta din închisoare, după ce Tribunalul Dolj i-a redus pedeapsa în două rânduri, scrie Gazeta de Sud.

În toamna anului 2010, Maria Popescu, o femeie de 56 de ani din Craiova, a fost violată și ucisă de un tânăr care a luat-o la ocazie.

Criminalul a fost condamnat inițial la aproape 20 de ani de închisoare, dar ar putea să fie eliberat după mai puțin zece ori.

Cazul din Craiova s-a produs pe 27 octombrie 2010. Maria Popescu a plecat până la locuinţa sa din comuna Goieşti, iar după-amiază a luat o mașină de ocazie pentru a se întoarce în Craiova.

Ea a vorbit la telefon cu fiica sa spunându-i că a urcat într-o mașină. 30 de minute mai târziu fiica sa a sunat-o înapoi pentru a vedea de ce întârzie, dar nu a mai răspuns nimeni.

Familia a anunţat poliţia, s-a început o anchetă și oamenii legii au aflat doar că femeia urcase într-o maşină cu numărul „DAR“ şi plecase către Craiova.

După câteva zile trupul său a fost găsit pe câmp cu capul zdrobit. Mai mult cadavrul fusese devorat de câini în perioada petrecută pe câmp.

Căutând mașini care conțineau literele DAR în numărul de înmatriculare, polițiștii au dat de Dacia DJ-26-DAR, a lui Ginel Nicolae, de 21 de ani, din Şimnicu de Sus, care s-a prezentat la poliţie şi a declarat că a avut un accident soldat cu pagube materiale.

Poliţiştii au verificat cu atenţie maşina tânărului şi au descoperit câteva picături de sânge pe preşul din dreapta faţă şi pe mânerul macaralei uşii din stânga spate. Probele ADN au stabilit că sângele era al Mariei Popescu.

În urma audierii, tânărul a recunoscut fapta și a povestit că atunci când a oprit să o ia pe femei la ocazie era băut. Victima și-a dat seama că inculpatul era într-o stare avansată de ebrietate și i-a spus acestuia că, în momentul în care va ajunge în Craiova, va sesiza poliția.

Nervos, tânărul a intrat pe o stradă lăturalnică, i-a luat femeii telefonul, l-a aruncat apoi a început să o bată. Procurorii au mai stabilit că femeia a fost ucisă în bătaie după ce a fost violată de tânărul de 21 de ani.

Tânărul a fost reţinut pe 30 octombrie 2010, iar în decembrie 2011 a fost condamnat definitiv la 19 ani și 8 luni închisoare pentru viol şi omor calificat. În februarie 2014, Tribunalul Dolj a dispus aplicarea legii mai favorabile(noul Cod Penal) şi a scăzut pedeapsa la 15 ani şi 6 luni de închisoare.

Ulterior, în octombrie 2016, tot Tribunalul Dolj a admis o contestaţie și i-a redus pedeapsa la 13 ani şi 4 luni de închisoare.

După mai multe cereri de eliberare formulate în ultimii ani, pe 25 iulie, Ginel Nicolae a formulat la Judecătoria Găeşti o altă cerere de eliberare condiţionată şi are şanse destul de mari să scape de puşcărie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală