În total sunt şapte victime, dintre care două persoane decedate – o femeie şi un bărbat. Pentru bărbatul decedat s-au făcut manevre de resuscitare, dar, din păcate, a fost declarat mort. Alte patru victime, conştiente, au fost preluate de ambulanţele SAJ şi SMURD şi transportate la spital, în timp ce copilul, care avea răni uşoare, a plecat cu cineva din familie către UPU Vâlcea”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu, potrivit Agerpres.

Accident grav în stațiunea Băile Govora. Două persoane au murit |FOTO

Șoferul uneia dintre cele două maşini ar fi pătruns pe contrasens şi ar fi lovit un alt autoturism care circula regulamentar, cred polițiștii, din primele cercetări la locul accidentului.

Traficul rutier în zonă a fost blocat mai bine de o oră pentru a permite preluarea victimelor şi efectuarea cercetărilor.

Sursa foto: ISU Vâlcea


Citește și: „De ce nu mă întorc în România”. Povestea unei românce plecate de opt ani în Spania care vrea să renunțe la cetățenia română după ce și-a găsit unchiul legat de pat în spital!


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.