Miercuri seară, pe DN22, în zona localității Grădiștea, județul Brăila, un TIR încărcat cu 49 de tone de sare de potasiu s-a răsturnat pe partea carosabilă, relatează Brăila Noastră.
Pe data de 8 ianuarie, la ora 19:40, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Ianca au fost sesizaţi cu privire la faptul că un TIR s-ar fi răsturnat pe partea carosabilă, în afara localităţii Grădiştea, la limita cu judeţul Buzău.
Șoferul, în timp ce conducea un TIR dinspre Grădiștea către județul Buzău, ar fi pierdut controlul direcției volanului și s-a răsturnat. Acesta a scăpat fără răni şi nu a existat pericol de explozie.
Bărbatul în vârstă de 51 de ani, aflat la volan, a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Traficul în zonă a fost blocat zeci de minute.
Accidentul rutier nu s-a soldat cu victime. În urma incidentului au rezultat doar pagube materiale.