UPDATE ora 13:00. Poliția a anunțat deschiderea unui dosar penal pentru efectuarea de lucrări neautorizate în zona drumului public ca urmare a accidentului suferit de autoturismul Jandarmeriei, iar executatul lucrărilor a fost deja amendat.

„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare de lucrări neautorizate în zona drumului public.(art. 341 alin.4 din Codul Penal). Facem precizarea că Brigada Rutieră a aplicat o sancțiune contravențională executantului pentru nesemnalizarea corespunzătore a lucrării ce se află în curs de execuție”, au transmis polițiștii într-un comunicat de presă.

Șoferul autoturismului nu consumase alcool înainte de producerea accidentului, rezultatul după alcooltest fiind 0.


Potrivit reprezentantului Jandarmeriei, Brigada Rutieră a Poliției desfășoară o anchetă la fața locului pentru a determina cauzele producerii incidentului.

Din primele informații, nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului.

Conform imaginilor postate pe grupul Info Trafic, autovehicul este răsturnat, cu două roți laterale în șanțul săpat de muncitorii care lucrează la un șantier aflat în apropiere de Spitalul Fundeni.

Accidentul a avut loc pe fondul unui carosabil umed.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.