Un teribil accident rutier a avut loc în această după-amiază la Lețcani, în apropiere de Iași. În carambol au fost implicate cinci mașini, iar patru persoane au suferit răni. Unul dintre răniți este în stare gravă, a anunțat digi24.ro.Unul dintre șoferi n-a păstrat distanța regulamentară față de mașina din față și, când aceasta a frânat, a lovit-o din spate. S-a creat un carambol din care au mai ieșit "șifonate" alte trei autoturisme.
Accidentul s-a soldat cu patru răniți, dintre care unul mai grav, acesta fiind transportat de urgență la spitalul Sfântul Spiridon, din Iași. Carambolul de pe DN28 a îngreunat traficul în zonă. Se circulă pe un singur fir, iar coada de mașini se întinde pe câțiva kilometri.