Salvamont Neamț a intervenit miercuri, 16 februarie, în masivul Ceahlău pentru căutarea unor tineri din Iasi, care au ignorat panourile prin care traseul care urca de la Cascada Duruitoarea spre zona platoului este închis traficului turistic în această perioadă. Miercuri seară, șeful Salvamont Neamț a anunțat că cei doi ieșeni au fost găsiți deshidratați.
UPDATE ora 18.30: Șeful Salvamont Neamț, Raul Papalicef, a declarat că cei doi tineri „au intrat conștient pe un traseu închis circulației turistice” și că au fost găsiți „în stare de epuizare”.
„Echipa de intervenție a ajuns acum 15-20 de minute la locul incidentului. I-a găsit, se face echilibrare termică deoarece sunt în ușoară hipotermie, sunt în stare de epuizare. Urmează să îi coborâm, va dura încă vreo 3-4 ore până când vom ajunge într-o zonă sigură”, a spus Papalicef, care a precizat că „traseul este pe departe cel mai greu traseu montan din Carpații Orientali”.
Apelul la 112 a sosit în jurul orei 16.00, iar salvatorii au anunțat că vor ajunge la turiști în câteva ore.
„Au urcat până aproape de Trecătoarea Ursului, de unde s-au abăut de la potecă pe un vâlcel cu săritori și risc mare de avalanșă. Zăpada de peste 1 metru, echipamentul neadecvat și dificultatea traseului și-au spus cuvântul, au apărut crampele musculare și hipotermia”, a transmis serviciul Salvamont.
„Este o operațiune cu grad mare de risc, într-o zonă cu potențial de avalanșă, căderi de gheață și risc mare de cădere în gol. Localizarea s-a făcut cu ajutorul STS”, au mai transmis salvatorii.
Potrivit Salvamont România, în ianuarie, salvamontiștii au fost solicitați să intervină în 1.598 de acțiuni de salvare și de acordare a primului ajutor medical. În urma acestor acțiuni au fost salvate 1.659 de persoane.
Dintre acestea, 683 de persoane accidentate au fost predate serviciilor SMURD sau de Ambulanță, 3 persoane au fost predate elicopterelor SMURD-IGAV, iar 9 persoane au decedat pe munte.