Criza energetică este considerată „cea mai gravă din istorie”

Directorul AIE a avertizat asupra gravității situației, declarând că lumea nu a mai experimentat o întrerupere energetică de o asemenea amploare.
 
„Criza actuală este mai gravă decât cele din 1973, 1979 și 2022 la un loc”, a spus Birol, subliniind că războiul „blochează una dintre arterele economiei globale”. Impactul se resimte nu doar asupra petrolului și gazelor naturale, ci și asupra îngrășămintelor, produselor petrochimice și heliului.

În lume, unele țări deja au început să reducă consumul în domeniul energiei. Bangladesh-ul a introdus măsuri prin care să facă economii drastice la energie, una dintre acestea fiind adoptată în magazine. Unitățile sunt deschise doar șapte ore pe zi.

Care sunt cele mai mari riscuri legate de Strâmtoarea Ormuz

Birol a avertizat că luna aprilie va fi extrem de dificilă, după o lună martie deja tensionată.
 
„Dacă Strâmtoarea Ormuz rămâne închisă pe tot parcursul lunii aprilie, vom pierde de două ori mai mult țiței și produse rafinate decât în martie”, a mai explicat oficialul.
 
Închiderea acestei rute esențiale, prin care trece aproximativ 20% din petrolul și gazele naturale mondiale, a fost cauzată de blocada impusă de Iran ca reacție la atacurile Israelului și SUA.

Criza din energie ar putea aduce schimbări fundamentale

Birol a menționat că, deși criza actuală nu va avea soluții imediate, „geopolitica energiei va fi profund transformată” în anii următori.
 
„Există și motive de optimism. Va exista o trecere accelerată la energiile regenerabile, în câteva luni”, a spus oficialul AIE, explicând că tehnologii precum energia fotovoltaică și cea eoliană se dezvoltă rapid.
 
Pe lângă energiile regenerabile, Birol afirmă că această criză ar putea „relansa energia nucleară”, inclusiv prin utilizarea reactoarelor modulare mici. Prelungirea duratei de viață a centralelor nucleare existente ar putea oferi o capacitate suplimentară pentru țările afectate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.