Un nou document diplomatic, scris de ambasadorul canadian la Viena pe 19 decembrie 1989, arată cum Teodor Meleșcanu a catalogat drept "zvonuri și relatări de presă nefondate" informațiile despre cum armata a deschis focul asupra oamenilor la Timișoara. Prima oară acest lucru a fost scos la iveală de o telegramă transmisă de ambasadorul american, publicată de Libertatea și negată de actualul șef al Senatului.
În relatarea trimisă de ambasadorul canadian se arată că ambasadorul Spaniei, San Gil, ”a folosit o reuniune uzuală pe tema Tratatului privind forţele Armate Convenţionale în Europa pentru a exprima, în numele statelor occidentale, dezgustul și dezaprobarea față de agresiunea brutală a forțelor de securitate împotriva cetățenilor români, la Timișoara, fapt care reprezintă o încălcare flagrantă a Tratatului de la Helsinki”.
”Meleșcanu, șeful delegației României, care era și purtătorul de cuvânt al statelor din Est, nu a răspuns imediat. Dar problema a fost ridicată a doua oară, de reprezentantul Ungariei, (David) Meiszter, care, fără a se referi la declarațiile ambasadorului Spaniei, a pomenit despre protestul exprimat de Adunarea Națională a Ungariei cu privire la evenimentele din România", relatează depeșa diplomatică canadiană.
Abia după ce diplomatul maghiar "a afirmat că Ungaria va ridica problema și la ONU", a venit și reacția delegatului român.
"Într-o aparentă încercare de a minimaliza problema, Meleșcanu a ales să răspundă reprezentantului spaniol și celui maghiar abia după un lung răspuns la o întrebare a ambasadorului Austriei, despre folosirea armamentului militar în scopuri civile. (Potrivit unor relatări din presă, forțele de securitate din România trăseseră în mulțime din elicoptere)”, scrie în document.
Meleșcanu s-a declarat șocat de graba și de duritatea cu care este criticat Guvernul său, critici bazate pe ceea ce îi par a fi doar zvonuri și relatări nefondate din presă. Fragment din telegrama diplomatică:
Conform sursei citate, Meleșcanu a adăugat că subiectul Timișoara, unde fuseseră omorâți zeci de oameni, e "nepotrivit" cu tema reuniunii OSCE.
Ambasadorul danez, William Friis-Moller, a spus că, dacă relatările presei sunt incomplete, atunci autoritățile române ar trebui să furnizeze informații complete despre ce s-a întâmplat".
Din documentul purtând ștampila Ministerului de Externe canadian, rezultă că "reprezentanții statelor membre ale Comunității Europene plănuiau să facă o declarație comună, la reuniunea de a doua zi (n.r. - 20 decembrie 1989) cu privire la evenimentele din România".
În cadrul acestei reuniuni, Theodor Meleșcanu s-a opus propunerii reprezentantului Austriei de a păstra un moment de reculegere, potrivit unui alt document obținut de jurnalistul Stanley Tromp, publicat în urmă cu o zi de Libertatea. Teodor Meleșcanu a negat aceste informații.
”Este o aiureală. Ceea ce am spus, și ar trebui să fie și pe bandă, este că sunt într-adevăr informații de presă și că dacă s-a întâmplat o represiune sângeroasă, așa cum spun acele informații, cei vinovați trebuie să fie trași la răspundere”, a spus fostul ministru de Externe pentru Libertatea.
Meleșcanu a mai negat că a blocat momentul de reculegere, spunând de fapt că ”nu a fost un moment de reculegere”, în ciuda afirmațiilor din telegrama diplomatică americană.