După absolvirea școlii generale, toți elevii își doresc să învețe la unul dintre cele mai bune licee din România. Pentru a-și îndeplini obiectivul, era necesar ca absolvenții să obțină note mari la Evaluarea Națională deoarece rezultatul acestui examen contează în proporție de 80 la sută pentru înscrierea la liceu.
Cuprins:
Rezultatele repartizării la liceu în 2018 vor fi afișate luni, 9 iulie, pe admitere.edu.ro. Între timp, Libertatea vă prezintă topul celor mai bune licee din România, pe baza mediilor de admitere înregistrate anul trecut, precum și topul specializărilor.
În urma etapei de admitere pentru anul şcolar 2017-2018, pe primul loc s-a clasat Colegiul Naţional "Sf. Sava" din Capitală, unde ultima medie a fost 9,72.
Următorul în clasament este Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București, unde anul trecut ultima medie de admitere a fost 9,70.
Potrivit sursei citate, primele cinci locuri sunt ocupate de licee din Capitală, iar ultima medie înregistrată nu a fost sub 9,50.
Top 10 cele mai bune licee figurează și unități de învățământ din țară. Pe locul 6 este Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, cu o medie de 9,54, urmat de Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați, unde elevii au putut intra numai dacă au avut medii mai mari de 9,44.
Totodată, absolvenții de gimnaziu se gândesc și la specializările pe care vor să le urmeze. Și în acest caz, sunt admiși elevii cu medii mari.
De exemplu, Colegiul Naţional „Sf. Sava” din Bucureşti ocupă primul loc în clasamentul specializărilor cu cea mai mare medie de admitere. Cei care aleg specializarea matematică-informatică bilingv engleză trebuie să aibă media 9,93 pentru a fi admiși. În schimb, la Științele Naturii, ultima medie a fost 9,91.
Tot la specializarea matematică-informatică au fost înregistrate cele mai mari medii și la licee din țară.
Ultima medie la Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân" din Constanţa a fost 9,88, la Colegiul Naţional "B.P.Hasdeu" din Buzău - 9,87; iar la Colegiul Naţional "Gh. Lazăr" din Bucureşti - 9,86.
Elevii vor completa fișele de înscriere la liceu în perioada 29 iunie – 3 iulie. Pe 9 iulie are loc repartizarea computerizată, iar în perioada 10-13 iulie se depun dosarele de înscriere la şcolile la care au fost repartizaţi candidaţii.