Admitere Liceu 2019. Top 50 specializări pe țară la admiterea de anul trecut

Comentează

La Admiterea în liceu din anul 2018, primele 50 de specializări au fost din 12 județe și București, potrivit listei specializărilor de pe site-ul ministerului Educației.

La nivel de țară, la admiterea în liceu de anul trecut, cele mai multe specializări au fost din București – 16, urmate de cele din Constanța – 7, Dolj – 5. Mai sunt 4 din Iași și Galați, 3 din Cluj și Braşov, 2 din Argeș și câte una din Buzău, Timiș, Brăila, Bihor și Suceava, potrivit edupedu.ro.

În topul 50 din 2018, prima specializare a fost cea de Matematică-Informatică bilingv-engleză de la Colegiul Național "Sfântul Sava", din București. Ultima medie a fost aici 9,91 și s-au ocupat 29 de locuri

Pe locul al doilea s-a clasat specializarea Matematică-Informatică bilingv-engleză de la Colegiul Național "Mircea cel Bătrân" din Constanța, unde au intrat doar 14 elevi și ultima medie a fost 9,85.

Pe locul al treilea a fost Colegiul Național "Frații Buzești" din Craiova, cu specializarea Științe ale Naturii, unde au intrat 29 de elevi, cea mai mică medie fiind de 9,85.

Iată topul specializărilor din România la Admiterea din 2018:

Vezi aici ierarhia la nivel județean/ a municipiului Bucureşti a mediilor de admitere la liceu!

Calendar admitere liceu 2019 – Prima sesiune

• 3 iulie 2019 – validarea de către comisia de admitere a municipiului București a listei candidaților admiși la liceele/clasele la care s-au susținut probe de aptitudini și comunicarea rezultatelor în unitatea de învățământ.

• 3 – 7 iulie 2019: Completarea opțiunilor în fișele de înscriere la liceu și introducerea în baza de date computerizată a datelor din fișele de înscriere;

• 4 – 8 iulie 2019: Verificarea de către candidați și părinți a fișelor editate de calculator, corectarea greșelilor și listarea fișelor corectate din calculator;

• 4 – 8 iulie 2019: Verificarea de către candidați și părinți a fișelor editate de calculator, corectarea greșelilor și listarea fișelor corectate din calculator;

• 12 iulie 2019: Repartizarea computerizată la licee de stat a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 până la data începerii cursurilor anului școlar 2019-2020

• 15 – 18 iulie 2019: Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați;

• 19, 22 și 23 iulie 2019: Rezolvarea de către comisia județeană de admitere a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată, a repartizării candidaților care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen și a candidaților care nu au participat sau au participat, dar nu au fost repartizați în etapa repartizării computerizate.

Rezultatele de la Admiterea în Liceu 2019 vor fi publicate pe 12 iulie.

Foto: HEPTA

Citește și Rezultate BAC 2019

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Marin Andrei Cristian
13 oct.
RO-Alert în București, după ce Marin Andrei Cristian, un băiat în vârstă de 18 ani din sectorul 6, a dispărut
Vasile Ionescu, una dintre cele mai importante figuri ale mișcării rome din România postcomunistă, s-a stins din viață.
13 oct.
A murit Vasile Ionescu, unul dintre cei mai importanți activiști și intelectuali romi din România postcomunistă
MONDEN
Paula Chirila și Dan Giuvelic | sursa foto: PR
13 oct.
Paula Chirilă și-a făcut propria emisiune. Peste 100.000 de oameni s-au uitat la primele două episoade: „Cred că ăsta e secretul”
Parastas Tamara Buciuceanu
13 oct.
Actorul Mihai Constantin a făcut parastasul de 7 ani pentru Tamara Buciuceanu-Botez
POLITIC
 Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și Partidul Național Liberal din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
13 oct.
PNL acceptă să susțină Guvernul Luca Niculescu 6 luni. Ilie Bolojan: „Vom fi în opoziție, dar în primele șase luni nu vom vota nicio moțiune de cenzură”
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile să vină în Parlament cu lista de miniștri și programul de guvernare. Termenul expiră pe 15 octombrie. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
13 oct.
Și UDMR cere învestirea Guvernului Luca Niculescu: „Este soluţia corectă şi rapidă”
Ultimele știri
00:09
Papa Leon al XIV-lea a fost operat de cancer pulmonar, anunță Vaticanul
13 oct.
Sorin Grindeanu a dat semnalul cu două zile înainte ca Luca Niculescu să depună lista miniștrilor în Parlament: „Dacă vom hotărî să intrăm la guvernare, vom avea o cerință”
13 oct.
Despăgubiri de 30.000 de euro pentru o mamă concediată după ce a cerut să lucreze noaptea pentru a-și îngriji copilul
13 oct.
CTP intuiește ce ministere va primi PSD dacă va intra în Guvernul Luca Niculescu și nu crede în varianta alegerilor anticipate
TRENDING
13 oct.
Horoscop 14 octombrie 2026. Leii pot primi astăzi informații valoroase de la o persoană din anturajul apropiat
Interviu
13 oct.
„Lumea nu mai întreabă ce suprafață are apartamentul, întreabă care este cel mai mic preț”, Attila Ivacson, CEO Ananda Group. Cum se schimbă piața imobiliară din București?
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
12 oct.
Un mecanic polonez a comparat motorul unui Volkswagen cu cel al unei mașini produse în China și a găsit mai multe asemănări suspecte
Un incident neobișnuit a adus haos la un hotel din Veneția, transformând un vis al oricărui hotelier – acela de a avea toate camerele ocupate – într-un adevărat coșmar.
13 oct.
Peste 3.500 de rezervări cu 25 de euro pe noapte, la un hotel cu 25 de camere din Veneția, după o posibilă fraudă online: „Turiștii sunt furioși”
Deficitul de fier ar putea fi cauza principală a lipsei de energie, avertizează specialiștii.
13 oct.
Te simți obosit chiar dacă dormi suficient? 5 sfaturi care te ajută să combați deficitul de fier
Ministrul Sanatatii  cere rectificare bugetara
13 oct.
Ministrul Sănătății avertizează: Fără rectificare bugetară în Sănătate, sistemul medical intră în blocaj în 2-3 săptămâni
Set de machiaj profesional
13 oct.
Cum să-ți organizezi produsele de machiaj și cosmeticele. Idei practice pentru spații mici
De ce se ia tensiunea la mâna stângă - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce se ia tensiunea la mâna stângă
Câtă apă se pune la orez
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Borcan cu maioneză
13 oct.
Cum dregi un sos care s-a tăiat. Trucuri rapide de la bucătari
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Angajații din învățământul preuniversitar de stat din județul Iași vor avea zi liberă miercuri, 14 octombrie 2026, cu ocazia Sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva.
13 oct.
Școlile din Iași se închid de Sfânta Parascheva. Cine beneficiază de o zi liberă pe 14 octombrie
Un doctor care se află pe holul spitalului
13 oct.
Cazul Andrei Drăgan, tânărul care a murit în 2024 la SJU Târgu Jiu: raportul IML confirmă că băiatul trebuia operat de urgență, FACIAS cere ca vinovații să fie judecați
Palatul Culturii din Iași a fost dat în folosință în 1925 și a fost construit în stil neogotic, după planurile arhitectului I.D. Berindei. Foto: Hepta
13 oct.
Palatul Culturii din Iași are crăpături și infiltrații de apă la subsol, la 10 ani după lucrările de reparații și consolidare: „Am văzut cum țâșnea apa”
Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, a cerut modernizarea infrastructurii europene pentru a asigura o mobilizare rapidă a trupelor spre est, într-un context de reevaluare a prezenței militare a SUA pe continent
13 oct.
SUA cer Europei să pregătească deplasarea rapidă a trupelor spre est. Ce trebuie să facă România
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?