Un adolescent de 14 ani a fost rănit, luni, după ce a fost lovit pe trotuar de o mașină condusă de un șofer fără permis care s-a urcat băut la volan. Băiatul a fost transportat la Spitalul de Pediatrie din Sibiu.
Un șofer de 35 de ani din Brașov l-a acroșat pe băiat, după ce nu s-a asigurat în timp ce dădea înapoi cu mașina, pe trotuar, pe strada Viile Sibiului. Potrivit polițiștilor, bărbatul aflat la volan era în stare de ebritate și nu deține permis de conducere.
"Rezultat testare alcoolscopică şofer - 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. (...) Şoferul nu deţine permis de conducere, iar autoturismul nu deţine ITP şi RCA valabile", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter, conform Agerpres.
Băiatul a fost transportat de către un echipaj SMURD la Spitalul de Pediatrie din Sibiu. Adolescentul s-a ales cu un "un traumatism la membru inferior", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Cristina Criveanu.
Tot astăzi a avut loc un accident între un tir și un microbuz plin cu pasageri pe autostrada A3, lângă Turda.
Sursă foto: Tribuna