Roxana Hulpe, prezentatoarea știrilor matinale de weekend, de la Pro TV, a postat un mesaj pe contul de socializare, în care explică de ce nu a mai apărut pe micile ecrane în ultima perioadă. În urma mesajelor primite în mediul online, vedeta lămurește situația, ținând să precizeze că a luat o decizie importantă pentru familia ei.
„Ești însărcinată?
Te-ai mutat la Cluj?
Te-ai despărțit?
Ai probleme de sănătate?
Multe astfel de mesaje am primit în această lună. Sunt bine, Slavă Domnului! Nu m-am mutat încă. Doar că Pro TV le oferă angajaților care sunt de ceva timp în companie acest beneficiu: 30 de zile libere! Wow, da!
Noutatea e că de acum nu ne mai vedem în fiecare weekend la jurnalul de dimineață, ci doar o dată la 3 săptămâni. Mi-am dorit foarte tare să am dimineți cu fetița mea fără alarme, cu lenevit în pat până târziu, cu clătite și jocuri. Știți voi, în timpul săptămânii îi alergăm cu trezit, grădi, școli și activități. În weekend am zis stop.
Vedem ce iese cu acest program cu mai mult teren și mai puțin TV în weekend.
Încep de pe 1, așa era!? De joi, da. Că ce începe de luni știm cum sfârșește. De joi pe teren, iar în acest weekend ne vedem și de dimineață la Știrile ProTV , e tura mea. Îți mulțimesc pentru grija ta, pentru atenție și gândurile bune!”, a fost mesajul transmis de Roxana Hulpe pe contul de socializare.
Jurnalul de weekend a debutat pe 7 februarie 2026 și a fost prezentat alternativ de Roxana Hulpe și Cosmin Stan, cei care au prezentat și jurnalul de știri de dimineață din fiecare weekend. Roxana a decis să îi dedice mai mult timp fetiței sale.