Caz incredibil în județul Vâlcea. O adolescentă aflată în grija statului, într-un centru al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Vâlcea, este cercetată penal pentru proxenetism în formă continuată.
Victimele tinerei proxenete erau alte fete minore, și ele instituționalizate. Reprezentanții DGASPC spun că au făcut tot ce a ținut de ei, iar în cele din urmă au cerut sprijinul Poliției.
Fata se află de mai mulți ani în grija autorităților. De-a lungul timpului, spun cei de la DGASPC Vâlcea, a făcut o grămadă de probleme. Și-a bătut colegele și a fost violentă inclusiv cu îngrijitorii din centru. Deși copil-problemă căruia ar fi trebuit să i se acorde o atenție deosebită, fata a reușit, timp de doi ani, să le oblige pe mai multe dintre colegele ei să se prostitueze cu diverși bărbați, amenințându-le cu bătaia.
Reprezentanții DGASPC spun că niciuna dintre fetele pe care colega lor le-a obligat să se prostitueze nu a reclamat abuzurile. În plus, aceștia au și explicația pentru comportamentul ei: și ea, la rândul său, în familia din care provine a fost bătută, abuzată fizic și emoțional. Nu au însă o explicație prea solidă pentru faptul că timp de doi ani fata și-a obligat colegele să se prostitueze, amenințându-le cu bătaia.
”Au văzut-o zece, douăzeci de specialiști, care au consiliat-o, dar a fost un eșec” a declarat pentru Antena 1 directorul general al DGASPC Vâlcea, Nicolae Badea, care recunoaște că în cele din urmă, când situația i-a depășit cu totul, cei de la Direcție au cerut sprijinul Poliției.
Polițiștii au reținut-o pe fată săptămâna trecută, dar procurorul care a preluat cazul a decis să o cercteze sub control judiciar.