Deputatul liberal Adrian Miuţescu susţine că este nevinovat cu privire la acuzaţiile DNA, care a solicitat Camerei Deputaților acceptul pentru desfășurarea de percheziții informatice, fiind urmărit penal pentru că ar fi intervenit pentru numirea unor persoane în poziții-cheie la ANPC și la Poșta Română, informează Agerpres. Camera Deputaţilor a aprobat, luni, cererea ministrului Justiţiei privind percheziţia informatică în cazul deputatului Adrian Miuţescu.
UPDATE. S-au înregistrat 227 voturi pentru, 23 împotrivă şi 9 abţineri. Votul a fost secret, cu bile.
Joi, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat raport favorabil cererii DNA de încuviinţare a efectuării unei percheziţii informatice în cazul deputatului Gheorghe Adrian Miuţescu, suspect de săvârşirea a opt infracţiuni.
„În ceea ce este prezentat în referatul respectiv, nu mă simt vinovat în niciun fel şi nu mi-am folosit influenţa de a obţine folos pentru mine sau alte persoane. Toate aceste lucruri se bazează pe nişte discuţii purtate. (…) Pentru a păstra prestigiul Parlamentului, eu cred că trebuie să votaţi „pentru"", a declarat Miuţescu, în plenul Camerei Deputaţilor.
El a adăugat că justiţia trebuie să-şi facă treaba.
Plenul Camerei Deputaţilor dezbate şi votează, luni, raportul Comisiei juridice privind cererea ministrului Justiţiei de încuviinţare a efectuării percheziţiei informatice în cazul deputatului Adrian Miuţescu. Potrivit Constituţiei şi regulamentului, deputaţii nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei Deputaţilor.
Adrian Miuțescu este acuzat că ar fi intervenit pentru a-și plasa protejații în poziții-cheie la Agenția Națională pentru Protecția Consumatorului, la Inspectoratul Școlar Județean Argeș și la Poșta Română. În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi preşedintele PNL Piteşti, viceprimarul Gelu Tofan şi directorul Casei de Asigurări de Sănătate Argeş, Cristian Mitrofan, precum şi Ovidiu Chiru, comisar superior la Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Argeş.