Principalele declaraţii ale lui Adrian Marinescu

E o decizie logică ce s-a întâmplat în Slovacia. S-a făcut un pas important şi în România în acest sens. Comisiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii l-au avizat favorabil pentru a fi folosit uman în studiile clinice şi urmează să vină cu avizul şi Agenţia Naţională a Medicamentului. Dacă este sigur va putea fi folosit ulterior. În Europa era folosit ca deparazitar. Sunt şanse mari ca acest medicament să fie folosit şi la noi pentru tratarea COVID.

Adrian Marinescu:
  • Vorbim de un efect antiviral. Medicamentele antivirale au ca rol împiedicarea virusului de a intra în celule umane. Va împiedica îmbolnăvirea. Poate fi folosit şi în cazurile grave. Eficienţa maximă este atunci când e luată încă de la primele simptome.
  • Nu ştiu dacă vorbim de zile până la aprobarea pentru tratarea COVID. Probabil va fi un interval scurt dacă lucrurile se vor mişca la nivel european.

Nu avem cum să luăm un medicament dacă nu e aprobat. Are date bune în spate. Se spune că medicamentul are puţin efecte adverse. Trebuie să avem un pic de răbdare. El nu ar trebui să se găsească fără prescripţie medicală. Toţi ne dorim ca acest medicament să fie eficient, sigur şi ieftin.

Adrian Marinescu:
  • Ce se întâmplă în ultimele două luni e de bun augur. Indiferent că sunt mai puţine teste, însă scăderea la Terapie Intensivă se face lent. Trebuie să păstrăm un echilibru. Atrag atenţia că sunt tulpini noi şi să fim atenţi la ce se întâmplă pentru a nu avea creşteri.
Deciziile de recalculare a pensiilor din judeţul Alba, oprite de la distribuire. „Poştăriţa ne-a spus că trebuie toate revizuite”. Ministerul Muncii cere clarificări
Recomandări
Deciziile de recalculare a pensiilor din judeţul Alba, oprite de la distribuire. „Poştăriţa ne-a spus că trebuie toate revizuite”. Ministerul Muncii cere clarificări

În Slovacia, dDupă aprobarea de către Ministerul Sănătății, Ivermectina va putea fi utilizată în toate unitățile medicale, dar și de personalul ambulanțelor, pentru prevenirea și tratarea infecției cu noul coronavirus. Slovacia este prima țară care dă undă verde pentru folosirea Ivermectinei în tratarea COVID-19.

Speculații privind utilizarea Ivermectinei în tratarea COVID-19 datează de la mijlocul anului trecut. Primele cercetări pe subiect au apărut în Australia, unde studiile de laborator au arătat că acesta ar fi eficient în a inhiba receptorii virusului și a-l împiedica să se multiplice în organism. În SUA, FDA, autoritatea care reglementează uzul medicamentelor, a descurajat oamenii, într-un avertisment public, să folosească Ivermectina preventiv sau ca tratament pentru COVID-19.

Și medicii români au avertizat asupra administrării Ivermectinei ca profilaxie sau tratament anti-COVID, după ce, în mai multe localități, oamenii au golit farmaciile veterinare de Ivermectină. Specialiștii avertizează că pot produce alergii și șoc anafilactic.

Secretarul de stat din Ministerul Sănătății Andreea Moldovan a spus că folosirea Ivermectinei este riscantă, pentru că acest medicament nu a fost încă testat pentru uz uman şi considerat sigur şi eficient în tratamentul COVID. Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a cerut Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale o opinie cu privire la folosirea Ivermectinei în tratamentul anti-COVID.

Incursiunea Ucrainei în Rusia scoate la iveală slăbiciunile lui Putin: indecizia și paralizia în gestionarea crizelor. „Nu este un șobolan încolțit, este doar un impostor” | Analiză CNN
Recomandări
Incursiunea Ucrainei în Rusia scoate la iveală slăbiciunile lui Putin: indecizia și paralizia în gestionarea crizelor. „Nu este un șobolan încolțit, este doar un impostor” | Analiză CNN

Emisiunea Adriana Nedelea LA FIX poate fi urmărită, de la ora 11.00 și de la ora 13.00, pe site-ul Libertatea și pe pagina de Facebook.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Pensionarii cărora poștașii le iau înapoi deciziile de recalculare. „M-am bucurat câteva zile. Apoi a venit poștărița”
Știrileprotv.ro
Pensionarii cărora poștașii le iau înapoi deciziile de recalculare. „M-am bucurat câteva zile. Apoi a venit poștărița”
Adevărul din spatele Internetului! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii abia au recunoscut-o în fotografia de la plajă
Viva.ro
Adevărul din spatele Internetului! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii abia au recunoscut-o în fotografia de la plajă
Liviu Vârciu și Anda Călin s-au căsătorit! Imaginile care spun totul! Mirele, în costum portocaliu. Dar stai să vezi mireasa!
Libertateapentrufemei.ro
Liviu Vârciu și Anda Călin s-au căsătorit! Imaginile care spun totul! Mirele, în costum portocaliu. Dar stai să vezi mireasa!
”Marea de la munte”. Locul unic din România unde apa are culoarea smaraldului. Cei care vin aici rămân impresionați de peisajele minunate
FANATIK.RO
”Marea de la munte”. Locul unic din România unde apa are culoarea smaraldului. Cei care vin aici rămân impresionați de peisajele minunate
Fiul lui Ion Țiriac intervine în scandalul de dopaj al lui Jannik Sinner: „E extrem de tulbure! E total nedrept”
GSP.RO
Fiul lui Ion Țiriac intervine în scandalul de dopaj al lui Jannik Sinner: „E extrem de tulbure! E total nedrept”
Cinci zodii vor avea noroc triplu din 1 septembrie. Opulență, fericire și șanse uriașe în viețile acestor nativi
FANATIK.RO
Cinci zodii vor avea noroc triplu din 1 septembrie. Opulență, fericire și șanse uriașe în viețile acestor nativi
Cum ascunzi firele de păr albe fără să te vopsești. Șase trucuri geniale
Unica.ro
Cum ascunzi firele de păr albe fără să te vopsești. Șase trucuri geniale
"Oamenii nu ştiu ce vorbesc". Brazilianul ajuns în Superliga a spus ce gândeşte despre România: "Sunt în măsură să vorbesc. Ne-au spus că e periculos"
Orangesport.ro
"Oamenii nu ştiu ce vorbesc". Brazilianul ajuns în Superliga a spus ce gândeşte despre România: "Sunt în măsură să vorbesc. Ne-au spus că e periculos"
"Las-o gravidă și trimite-o acasă!" Cum îşi pedepseau fraţii Tate victimele: fetele traficate, ameninţate inclusiv cu violul
Observatornews.ro
"Las-o gravidă și trimite-o acasă!" Cum îşi pedepseau fraţii Tate victimele: fetele traficate, ameninţate inclusiv cu violul
Horoscop 24 august 2024. Taurii simt azi nevoia să fie sursa inițiativelor benefice pentru toți, să dăruiască și să ajute din preaplinul inimii lor
HOROSCOP
Horoscop 24 august 2024. Taurii simt azi nevoia să fie sursa inițiativelor benefice pentru toți, să dăruiască și să ajute din preaplinul inimii lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI