Pretoria, care are legături strânse cu Moscova, se confruntă cu o dilemă diplomatică de când CPI a emis, în luna martie, mandatul de arestare pe numele lui Putin.
Președintele rus urmează să participe la un summit al națiunilor BRICS în Africa de Sud în luna august, alături de liderii Braziliei, Indiei și Chinei. Din grupul BRICS fac parte cinci națiuni (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud).
Cu toate acestea, în calitate de membru al CPI, se așteaptă ca Africa de Sud să îl aresteze pe președintele rus dacă acesta va pune piciorul în țară.
„Toți șefii de stat sunt așteptați să participe la summit. Dar acum avem un obstacol în calea noastră, sub forma acestui mandat emis de CPI”, a declarat miercuri Vincent Magwenya, purtătorul de cuvânt al președintelui sud-african Cyril Ramaphosa, în cadrul unei conferințe de presă, adăugând că situația este în curs de analizare.
„Sunt necesare alte dispoziţii pentru a vedea cum se va ţine cont de acesta (de mandatul de arestare, n.r.), iar aceste dispoziţii sunt în curs de elaborare. Odată ce vor fi luate, se vor face anunţurile necesare”, a precizat reprezentantul președinției sud-africane.
CPI a emis mandatul de arestare pe numele lui Putin acuzându-l pe acesta de crime de răboi, mai exact de deportarea ilegală a sute de copii ucraineni în Rusia.
Putere continentală, Africa de Sud a refuzat să condamne invazia Rusiei în Ucraina, afirmând că dorește să rămână neutră și că preferă dialogul pentru a pune capăt războiului.
Anterior în cursul acestui an, Pretoria a organizat un controversat exercițiu militar comun cu Rusia și China, pe care criticii regimului din Africa de Sud îl invocă drept dovadă a apropierii dintre Pretoria și Kremlin.
Legăturile Africii de Sud cu Rusia datează de zeci de ani, când Kremlinul a sprijinit Congresul Național African aflat la putere în lupta împotriva apartheidului.
Mandatul de arestare emis de CPI a cauzat un tumult politic în Africa de Sud. Principalul partid de opoziție, Alianța Democratică, a cerut ca Putin să fie arestat și ca CPI să forțeze mâna guvernului.
Dar partidele de stânga, inclusiv Partidul Comunist Sud-African – un aliat apropiat al Congresului Național African aflat la putere – au îndemnat guvernul să îl primească pe liderul rus și să se retragă din CPI.
Foto: EPA
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina