Ce scrie în denunțurile care au dus la acuzarea doctoriței din Suceava pentru că lua mită de la bolnavi de cancer: „Mi-am dat cuvântul că voi face un împrumut CAR și îi voi aduce banii”

 6 comentarii
Arhiva foto

Pentru că nu a primit tratamentul de care avea nevoie până nu au promis bani, rudele unui pacient care a murit au sesizat procurorii. Se întâmpla în iunie anul trecut. Șapte luni mai târziu, doctorița Anca Dumitrovici Ababneh a fost arestată. Dar nu era prima sesizare pe numele șefei Secției Oncologie de la Spitalul Județean Suceava.

Cazul doctoriței Anca Dumitrovici Ababneh, șefa Secției Oncologie de la Spitalul Județean de Urgență Suceava, plasată în arest la domiciliu pe 25 ianuarie, după ce procurorii au acuzat-o că cerea și primea mită în mod regulat de la pacienți bolnavi de cancer, are deja un istoric la DNA.

Anul trecut au fost înregistrate două denunțuri. Investigația a scos la iveală că încă din 2017 numele doctoriței fusese menționat în comentarii pe o platformă online cu specific medical că primește bani de la pacienți.

Procurorii au mers pe fir și au ajuns să o înregistreze video pe doctoriță în timp ce primea mită la fiecare 10-15 minute, scrie Libertatea, conform unor surse citate în presa locală.

Anca Dumitrovici Ababneh susține, prin avocat, că nu a condiționat actul medical de primirea cadourilor, pe care le consideră atenții de Sărbători.

Anchetatorii spun însă că medicul a cerut și primit mită în mod repetat în perioada aprilie 2022 - ianuarie 2023. Supravegherea video a fost făcută în decembrie și la începutul lunii ianuarie.

Libertatea a aflat ce scrie în cele două denunțuri, prezentate în rechizitoriul prin care procurorii au cerut arestarea medicului Anca Dumitrovici Ababneh.

Primul denunț

Pe 9 martie, anul trecut, un denunț înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție reclama că „șefa Secției Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Sfântul Ioan cel Nou Suceava solicită și primește sume de bani de la pacienți pentru a acorda consultațiile de specialitate”.

Denunțătorul a indicat că și el i-a oferit medicului de mai multe ori câte 400 de lei. Denunțul a fost trimis la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

În urma verificărilor, s-a constatat că persoana indicată în denunț nu mai locuia de 25 de ani la adresa menționată pe plic și nu a fost găsită de anchetatori pentru a oferi detalii.

În urma investigațiilor, procurorii aveau să descopere că pe o platformă medicală se semnalase încă din anul 2017 că medicul Anca Dumitrovici Ababneh primește mită de la pacienți.

Comentariile respective se găsesc și în prezent pe platforma Săptămâna Medicală. Pacienții sau aparținătorii au postat comentarii în care indică și numele altor medici care ar primi mită.

Al doilea denunț: revolta soției unui pacient care a murit

Pe 24 iunie 2022, la Serviciul Județean Anticorupție Suceava s-a înregistrat un al doilea denunț împotriva medicului Anca Dumitrovici Ababneh. De această dată, denunțul era semnat de soția, respectiv fiica unui fost pacient al acesteia.

Femeile reclamau că doctorița pretinde și primește sume de bani de la bolnavii de cancer pentru a le prescrie tratamentul, relatând ce i s-a întâmplat soțului, respectiv tatălui.

Audiată de procurori, soția bolnavului a precizat că soțul ei a fost diagnosticat cu cancer la colon în anul 2018. A fost operat la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, iar chimioterapia a efectuat-o la o clinică privată, tot din Iași, care se afla în relații contractuale cu casa de asigurări, tratamentul fiind decontat de stat.

Soţul său a fost pacientul clinicii private până în luna septembrie 2020. Atunci, medicii i-au recomandat să facă o pauză, urmare a unor complicații de la cateterul prin care se introducea substanța pentru chimioterapie.

Prima întâlnire cu oncologul de la Suceava

„A considerat că este o soluţie bună, mai ales că persoana care efectua transportul soţului la clinica din Iaşi îi solicita suma de 1.200 de lei la fiecare deplasare”, a declarat anchetatorilor soția bolnavului.

Într-o primă fază, bărbatul a fost internat la secția Chirurgie a Spitalului Județean Suceava, unde i s-a înlocuit dispozitivul prin care i se administra tratamentul. În timp ce era internat acolo, soția a solicitat cadrelor medicale să îi recomande un oncolog care să îl ia în evidență pe soț în vederea continuării chimioterapiei la acest spital. I-a fost recomandată șefa Secției Oncologie.

La o primă întâlnire cu medicul Anca Dumitrovici Ababneh, i-a prezentat istoricul medical al soțului și a întrebat-o dacă spitalul are posibilitatea să îi asigure tratamentul prescris de medicii de la Iași.

Tratamentul, schimbat pentru că „este foarte scump și trebuie intervenții”

În luna aprilie 2021, după ce a obținut „transferul” de la Iași, bărbatul a început tratamentul oncologic la Suceava. După prima cură de citostatice, i-a spus soției că nu i s-a dat medicamentul prescris de oncologul de la Iași, ci altul.

Am mers la doamna doctor şi a întrebat-o de ce nu i-a administrat medicamentul stabilit în urma analizei histo-patologice, respectiv „Panitumobab”, iar aceasta i-a răspuns că este foarte scump, că trebuie să facă „intervenții” în acest scop. Totodată, i-a spus că este foarte bun şi „Avastin” şi o să continue cu acesta.

După administrarea noului tratament, bărbatul a început să se simtă tot mai rău. A continuat să se prezinte la spital potrivit planificării, până în luna august 2021.

Pe 13 august, după externarea de la ședința de chimioterapie, bărbatul a început să se simtă tot mai rău. Starea i s-a agravat două zile mai târziu, când nu mai putea să vorbească. Speriată, soția a sunat-o pe doctorița Anca Dumitrovici Ababneh, care i-a recomandat să chema salvarea.

I-au cedat rinichii

Potrivit datelor menționate în denunț, bărbatul a fost internat la Secția de Nefrologie, rinichii fiindu-i afectați din cauza tratamentului oncologic. După ce starea de sănătate s-a ameliorat, bărbatul a fost externat pe 6 noiembrie, tratamentul oncologic fiindu-i întrerupt în vederea recuperării rinichilor.

Ulterior, familia a solicitat o opinie de specialitate și unui medic de la o clinică privată din București. Acesta, susține soția, le-a comunicat că tratamentul inițial, stabilit de medicii ieșeni, nu trebuia modificat.

S-au întors la Suceava și au continuat demersurile pe lângă șefa Secției Oncologie, sperând că obțină tratamentul indicat. De fiecare dată i se spunea să mai aștepte și să revină peste două săptămâni. După o astfel de vizită, când a ieșit din cabinetul doctoriței, a început să plângă pe hol.

„Ai dat plicul?”

Întrebată de ceilalți pacienți ce i s-a întâmplat, femeia a povestit că este amânată de medic, în timp ce soțul așteaptă tratamentul.

„Ai dat plicul?”, a întrebat-o unul dintre bolnavi care, în trecut, împărțise același salon cu soțul ei. Surprinsă, femeia a întrebat despre ce plic este vorba. Atunci, cei 6-7 pacienți care așteptau la ușă i-au spus că „trebuie pus 200 sau 300 de euro într-un plic şi să îl dea doamnei doctor pentru a beneficia de tratament corespunzător”.

Când a ajuns acasă şi i-a povestit soţului, acesta şi-a amintit că, în cadrul discuţiilor din saloane, când era internat pentru chimioterapie, ceilalţi pacienţi se exprimau la modul că „iar m-a ușurat doamna doctor de 200”.

La Iași, o altă optică: „Dacă cineva vine cu atenții, chem poliția”

Nu i-a venit să creadă că un medic poate primi mită de la un bolnav aflat în stare atât de gravă. Femeia le-a declarat anchetatorilor că în cei doi ani cât soțul ei a fost tratat la Iași nu a dat niciun leu mită medicilor.

Ea a povestit că profesorul care a efectuat operația îi avertiza pe pacienți să nu îndrăznească să vină vreunul dintre ei sau cineva din familie „cu plicul”, pentru că dacă se va întâmpla aşa ceva, va chema poliţia. „Ne asigura că toţi pacienţii vor fi trataţi cât de bine se poate şi că nu avem de ce să oferim nimănui nimic”, a precizat femeia.

A promis că face un CAR și vine cu banii. A primit rețeta

După ce au trecut cele două săptămâni de amânare, femeia a mers din nou la cabinetul de la Oncologie. Soţul său se simţea din ce în ce mai rău.

„A intrat în biroul dumneaei și i-a spus direct, fără alte discuţii, că o roagă să îi elibereze reţeta pentru tratamentul soţului, că ştie că trebuia să vină cu un plic, dar nu a avut bani şi și-a dat cuvântul că va face un CAR sau va obţine bani şi îi va aduce. Doamna doctor a zâmbit, a scos o declaraţie-tip pe care i-a dat-o să o semneze, crede că era un consimțământ pentru administrarea tratamentului şi apoi i-a întocmit şi eliberat rețeta”, se arată în încheierea Curții de Apel Suceava, care a judecat contestația la măsura arestării preventive.

Denunțătoarea a declarat că doctorița nu i-a solicitat o anume sumă de bani, de altfel și ceilalți pacienți cu care a discutat i-au spus că aceasta nu cere, însă așteaptă plicul.

„Amânarea este semnul pentru plic şi trebuie să ţii cont de asta”, a fost mesajul primit de femeie de la ceilalți pacienți.

Deși într-un final a primit rețeta, pacientul nu a mai apucat să beneficieze de tratament pentru că a murit înainte de sosirea comenzii cu medicamente.

Avocat: Nu a existat nicio pretindere

Pusă sub acuzare pentru luare de mită în formă continuată, doctorița Anca Dumitrovici Ababneh a negat că ar fi condiționat vreodată actul medical. Avocații acesteia au invocat că atențiile primite de la pacienți erau cadouri oferite de Moș Nicolae, Moș Crăciun sau de ziua de naștere.

„Nu a existat nicio pretindere din partea doamnei doctor, ci că ele (fiica și soția pacientului decedat - n.r.), fiind nemulţumite de modul în care s-a administrat tratamentul tatălui, respectiv soţului lor, au pus decesul acestuia atât pe seama activităţii doamnei doctor, cât şi pe seama altor medici pe care i-au reclamat în cele două denunţuri pe care le-au făcut”, a susținut în fața instanței de apel unul dintre cei trei avocați care o reprezintă pe Anca Dumitrovici Ababneh.

Acesta a adăugat: „Fiind audiate, acestea au arătat că nu li s-a pretins de către inculpată nicio sumă de bani, însă, considerând că tratamentul ar fi fost administrat cu întârziere, au presupus că aceasta ar fi acceptat o sumă de bani, aflând despre faptul că ar trebui să dea bani de la persoanele care se aflau pe holul spitalului. Fapta din luna aprilie 2022 nu poate să fie considerată un act de pretindere de către inculpată a unei sume de bani sau a altor foloase necuvenite”.

Susținută de colegi

În timpul judecării contestației privind arestarea preventivă, 96 de medici de la Spitalul Județean Suceava au semnat un memoriu de susținere a medicului Anca Dumitrovici Ababneh, în care susțineau că primirea de atenții de la pacienți reprezintă mici forme de recunoștință.

Judecătorii de drepturi și libertăți ai Curții de Apel Suceava i-au contrazis. Instanța a subliniat că „medicul este un funcţionar public în sensul legii penale, iar interdicţia de a primi bani şi cadouri de la pacienţi, în legătură cu activitatea medicală, îi este aplicabilă asemenea tuturor categoriilor de funcţionari publici, astfel încât medicul care încalcă această interdicţie poate fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (6)
  • Avatar comentarii

    Stan52 16.02.2023, 15:22

    Este greu să poți citi asemenea ticăloșii, făcute de un medic. Efectiv trebuie retras dreptul de a mai profesa medicina. Rușine pt ceilalți medici care au pactizat cu oncoloagă-șpăgară, ce caracter au?

  • Avatar comentarii

    viorelchelu 16.02.2023, 15:56

    Și gunoaiele de colegi o susțin !

  • Avatar comentarii

    m1a2r3i4a1n5a6 16.02.2023, 17:49

    Aceasta doctorita trebuie pedepsita exemplar. In viata mea am avut multe experiente neplacute cu medicii, primas data in momentul nasterii, cand medicul a plecat din sala de nasteri pentru ca nu vorbisem cu el mai inainte. A doua oara un medic de la Spitalul Elias mi-a cusut niste muschi gresit, a treia oara un medic oftalmolog mi-a prescris dioptrii gresite la ochelari . Cine verifica cunostintele medicale si priceperea medicilor ? Despre cinste ce sa mai vorbim. Ei medicii uita ca noi, pacientii, le-am platit studiile universitare.

  • Avatar comentarii

    seaman651 16.02.2023, 21:56

    "...nu li s-a pretins de către inculpată nicio sumă de bani..." Simplul fapt ca a primit foloase necuvenite inseamna ca a primit mita. Daca era corecta, nu trebuia sa accepte, nu avea nevoie de nimic, nu-i mureau copiii de foame.

  • Avatar comentarii

    musatm000 16.02.2023, 23:23

    Neam de hoti...aproape toti,astepta sa le ia si ultimul banut pentru o pastila ! Iar unii zic ca-i bine asa,ce altii cum fura,nu?

ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Marian Godină | Foto: Facebook
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
Asia Express ziua 4
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
12:41
Obiectele lui Silviu Prigoană au ajuns la târgul de vechituri din Vitan. Imagini cu lucrurile personale ale regretatului om de afaceri
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
12:32
Tesla a scos pe străzi mașina fără volan și pedale. La o zi după lansare, autoritățile americane au deschis o anchetă
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!