Alain Delon a murit. Actorul francez avea 88 de ani

 9 comentarii
Arhiva foto

Actorul Alain Delon, simbol al cinematografiei franceze, a murit, duminică, la 88 de ani. Decesul a fost anunţat de cei trei copii ai săi, informează News.ro.

UPDATE ora 13:30. Claudia Cardinale a transmis un mesaj dureros, după ce a aflat de moartea lui Alain Delon.„Tancredi a plecat să danseze cu stelele…”

UPDATE ora 13:00. Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a adus un omagiu celebrului actor Alain Delon, care a murit duminică, la 88 de ani. „A fost un monument francez”

UPDATE ora 12:10. 10 dintre cele mai bune filme în care Alain Delon a apărut în anii 1960 și 1970, inclusiv roluri principale și secundare. În 1960, celebrul actor francez făcea furori în „Rocco și frații săi”.

UPDATE ora 11:30. În 2023, Alain Delon şi-a vândut colecţia de artă. Cele 80 de opere de artă care alcătuiesc colecţia legendei cinematografiei Alain Delon au fost vândute la licitaţie la Paris pentru peste opt milioane de euro cu taxe, de două ori mai mult decât estimarea, a anunţat casa de licitaţii Bonhams-Cornette de Saint Cyr, potrivit Agerpres, care cita AFP.

Înainte de această vânzare, ele fuseseră expuse din aprilie la New York, Geneva, Bruxelles şi Hong Kong.

În faţa a două săli pline de cumpărători internaţionali, de curioşi şi de admiratori ai actorului, toate loturile au fost intens disputate. Punctul culminant al vânzării, "La baie de Sainte-Adresse", un tablou de Raoul Dufy estimat între 600.000 şi 800.000 de euro, a fost adjudecat cu 1.016.400 de euro.

O lucrare a lui Eugene Delacroix, care nu mai apăruse pe piaţă de peste 40 de ani, a fost vândută pentru suma de 775.100 de euro, peste dublul estimării minime.

"Nu este surprinzător (faptul că aceste lucrări) au atras o licitaţie atât de pasionată. Un mare colecţionar cu un ochi instinctiv, actorul a fost unul dintre cei mai mari cumpărători de desene din anii '60 şi '70, când acestea nu erau la modă", a declarat licitatorul Arnaud Cornette de Saint Cyr.

Colecţia actorului a fost considerată excepţională. Estimată la 50.000 de euro, o lucrare din secolul al XVI-lea a lui Domenico Beccafumi (1486-1551), "Sfânt în picioare ţinând o cruce", a fost vândută cu peste 241.000 de euro.

"La laitiere normande", un desen de Jean-François Millet, un mare maestru al secolului al XIX-lea, s-a vândut cu 216.300 de euro (faţă de o estimare 100.000 de euro).

"Am cumpărat primul meu desen în 1964, la Londra. De-a lungul anilor, am achiziţionat lucrări care m-au emoţionat, mi-au vorbit şi uneori chiar m-au consolat. Ele au făcut parte din viaţa mea…", mărturisea în catalogul licitaţiei Alain Delon, în vârstă de 87 de ani, care nu a asistat la vânzare.

În 2007, Alain Delon a vândut opere moderne, declarând ziarului Le Monde că urăşte vânzările postume. În 2016, după ce şi-a vândut colecţia de vinuri, ceasurile şi armele de colecţie, actorul a scos la licitaţie, cu acelaşi succes, şi o primă serie de bronzuri de Bugatti.

UPDATE ora 10:45. Alain Delon a venit în anul 2017 în România, unde a fost invitat special la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF).

UPDATE ora 10:40. Alain Delon a jucat în aproape 90 de filme, însă nu a adunat şi trofee. De la primul său lungmetraj în 1957, la vârsta de 23 de ani, Delon a jucat în 88 de filme şi şapte filme de televiziune. De asemenea, a regizat 2 lungmetraje, a produs 32 şi a jucat în 7 piese de teatru. Dincolo de acest şir de cifre, cel care era destinat să preia delicatesele familiei din Bourg-la-Reine (Hauts-de-Seine) a fost mai ales eroul unor capodopere sau filme cult, printre care „Plein Soleil”, „Rocco şi fraţii săi”, „Ghepardul”, „Mélodie en sous-sol”, „Le Samouraï”, „Borsalino”, „La Piscine” şi „Domnul Klein”, notează News.ro.

Alain Delon a adunat roluri, dar nu şi trofee. Lista sa impresionantă de distincţii include „doar” un César, pentru cel mai bun actor în 1985 pentru „Notre histoire” de Bertrand Blier, Ursul de onoare la Festivalul de Film de la Berlin în 1995 şi premiul Festivalului Internaţional de Film de la Locarno în 2012… Până când, în mai 2019, Delon a fost încoronat cu Palme d'or d'honneur la Cannes : un premiu tardiv, dar suprem, pe care starul l-a primit în lacrimi din mâinile fiicei sale Anouchka, profitând de acest ultim omagiu pentru a-şi lua rămas bun de la publicul său.

O „frumuseţe diabolică”

Mult mai mult decât un actor, Alain Delon a fost un mit, un idol, un erou francez al cărui chip şi nume au făcut înconjurul lumii. O „frumuseţe diabolică” care, la vârsta de 74 de ani, a devenit imaginea unei mărci de parfumuri datorită unor fotografii realizate în anii 1960. Este ca şi cum, de atunci, niciun alt chip nu a egalat această perfecţiune, această graţie felină şi misterioasă. În străinătate, rămâne fără îndoială una dintre cele mai cunoscute vedete franceze, devenind idol în China şi Japonia încă din 1967 cu „Le Samouraï” al lui Jean-Pierre Melville.

Viaţa sa sentimentală a alimentat, de asemenea, legenda Delon. Iubirile sale, în primul rând, au stârnit fantezia presei, de la dragostea la prima vedere cu Romy Schneider, în 1958, până la complicitatea tandră cu Mireille Darc, amantă devenită „cealaltă jumătate”. Să nu mai vorbim de pasiunile sale cu Nathalie, Anne Parillaud, Rosalie van Breemen şi chiar Dalida - cu care a dezvăluit cu întârziere că a avut o idilă. Apoi, prieteniile sale cu huligani (Milosevic, Markovici, Marcantoni, Hornec…), care au estompat graniţele dintre viaţa şi rolurile celui care a făcut filme cu gangsteri unul după altul.

Delon a declarat că „motivaţia de a fi ceea ce a fost” i-a venit de la femei: Romy Schneider; Nathalie Delon, cu care s-a căsătorit în 1964 - singura sa căsătorie - şi mama fiului său Anthony; Mireille Darc, partenera sa timp de 15 ani; şi olandeza Rosalie Van Breemen, cu care i-a avut pe Anouchka şi Alain-Fabien.

Iubitor de artă şi colecţionar (de tablouri, vinuri, arme etc.), a fost, de asemenea, un mare admirator al generalului de Gaulle şi a cumpărat la licitaţie manuscrisul original al Apelului din 18 iunie, ca dar pentru ţara sa.

"Am avut multe relaţii cu crima organizată, am atins-o chiar cu degetul"

În sfârşit, reputaţia sa de actor coleric şi temperamental, certurile mediatizate cu fiii săi Anthony şi Alain-Fabien şi declaraţiile sale furtunoase au făcut din Alain Delon un personaj fascinant, deopotrivă adorat şi detestat.

Trebuie spus că bărbatul a avut întotdeauna talentul de a stârni controverse: declaraţii directe despre femei sau despre lumea de azi, simpatii deschise pentru aripa dreaptă a dreptei (în contradicţie cu lumea cinematografică) şi acest obicei bizar de a vorbi despre sine la persoana a treia.

Ca să nu mai vorbim de legăturile sale periculoase, la un moment dat, cu o serie de gangsteri. „Am avut multe relaţii cu crima organizată, am atins-o chiar cu degetul”, mărturisea el în 2021.

De mai mulţi ani, actorul se retrăsese de pe platourile de filmare. Spunea că nu mai cunoaşte şi nu-i mai place cinematografia de astăzi şi că nu găseşte niciun succesor pentru Deray, Verneuil, Melville sau Visconti.

În apartamentul său din Paris şi în proprietatea sa din regiunea Loiret, Delon a trăit înconjurat de fotografii ale filmelor sale, ale iubitelor sale şi ale tinereţii sale. Astăzi, el ne lasă cu sute de instantanee glorioase. Şi cu nostalgia ca moştenir, scrie Le Parisien. .

„Un erou trebuie să ştie întotdeauna cum să moară”, a declarat actorul pentru Le Monde în 2018. „Mi-ar plăcea să mor pentru că este un punct final”.

UPDATE ora 10:30. Cojocul din blană de miel purtat de Alain Delon în filmul "Once a Thief" din 1965, rulat în cinematografele din România un an mai târziu sub numele de "A fost cândva hoț", a lansat în România comunistă moda "alendelon", iar numele starului francez a devenit substantiv comun.

UPDATE ora 10:05. Alain Delon se afla sub tutelă judiciară din luna aprilie a acestui an, măsura care prevedea că acesta nu mai avea libertatea totală de a-și gestiona bunurile și veniturile.

***

Ştirea iniţială. „Alain Fabien, Anouchka, Anthony şi (câinele său) Loubo sunt profund întristaţi să anunţe decesul tatălui lor. Acesta s-a stins din viaţă în linişte în casa sa din Douchy, înconjurat de cei trei copii ai săi şi de familia sa. (…) Familia sa vă roagă să îi respectaţi viaţa privată în această perioadă de doliu extrem de dureroasă”, se arată în comunicat.

Născut la 8 noiembrie 1935, Delon a revoluţionat cinematografia cu frumuseţea sa de înger diabolic în filmele lui Clément, Melville şi Visconti.

La începutul lunii aprilie, actorul a fost plasat sub tutelă consolidată de către justiţie. Tutela consolidată – care poate dura 5 ani şi poate fi reînnoită o singură dată – prevede că tutorele are mandatul de a gestiona veniturile persoanei protejate, în acest caz, Alain Delon.

De mai multe luni, familia lui Alain Delon se află în conflict în ceea ce priveşte starea de sănătate şi ultimele dorinţe ale acestuia. Anthony, fiul cel mare al actorului, a acuzat-o pe sora sa, Anouchka, că i-a ascuns starea de sănătate precară a tatălui lor. De asemenea, ea a fost acuzată de Anthony şi Alain Fabien – al doilea frate al acesteia – că a vrut să-l ducă pe Alain Delon înapoi în Elveţia, deşi acesta spusese că vrea să moară în Douchy, Franţa.

Foto: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (9)
  • Avatar comentarii

    Tran 18.08.2024, 12:51

    RIP . Ce mult te-am iubit. Lumea va fi trista fara tine.

  • Avatar comentarii

    Vrajitoarea 18.08.2024, 12:57

    Bietul om ! Condoleanțe! Așa război pe avere!!!!! Dar se încadrează în tiparele clasice. Vezi la noi, Ileana Ciuculete, Ion Dolănescu, etc . RIP!!!!

  • Avatar comentarii

    XShadowX 18.08.2024, 13:27

    R.I.P. - era unul dintre actorii preferati alor mei

  • Avatar comentarii

    Tran 18.08.2024, 14:26

    Pui numele Delon langa cel al lui Dolanescu? Urata comparatie.

  • Avatar comentarii

    Lucaluca 18.08.2024, 15:19

    Cel mai frumos bărbat din toate timpurile.

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
22:47
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
22:44
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
22:30
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
22:25
5 Știri - Sport: Barcelona spulberă tot în LaLiga | Controverse de arbitraj în Dinamo - FCSB
TRENDING
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
21:50
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!