ALDE, lovitură pentru PSD, după consultările de la Cotroceni. Vrea acord între partide, pe legile justiţiei. Tăriceanu vrea ministru al Justiţiei independent

Comentează
ALDE consultari

ALDE este de acord cu o discuţie în Parlament, între partidele de la Putere şi din Opoziţie, pe legile Justiţiei, dar vrea să se ajungă la un acord asupra unei definiţii a ceea ce înseamnă statul de drept, a declarat, miercuri, liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, după consultările de la Palatul Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis. Tăriceanu mai vrea constituirea unei „comisii pentru adevăr şi reconciliere” care să scoată la suprafaţă abuzurile. Liderul ALDE a cerut şi un ministru al Justiţiei independent, semnal privind o posibilă schimbare a lui Tudorel Toader din funcţie.

Poziţia ALDE este contrară celei a PSD, deşi cele două partide sunt parte a coaliţiei de guvernare. De altfel, PSD şi ALDE au venit separat la consultările de la Palatul Cotroceni.

"Preşedintele a afirmat că încearcă, prin rolul constituţional pe care îl are, o mediere între partidele politice, astfel încât toate problemele legate de legile Justiţiei să poată să-şi găsească o rezolvare. Este util ca între partidele politice reprezentate în Parlament să (...) încercăm să cădem de acord, să realizăm eventual un consens pe modificările care trebuie operate la legile Justiţiei, având în vedere recomandările Comisiei de la Veneţia, recomandări de care va ţine seama şi Comisia Europeană în întocmirea raportului MCV, dar aceste discuţii trebuie să pornească de la câteva premise pe care i le-am prezentat preşedintelui", a spust preşedintele ALDE, după discuţii.

Unul dintre principiile discuţiei ar fi, potrivit lui Tăriceanu, definiţia statului de drept, care ar trebui să aibă în prim-plan "apărarea drepturilor şi libertăţilor individuale".

"Trebuie să cădem de acord asupra unei definiţii a ceea ce înseamnă statul de drept, pentru că nu putem să avem vederi diferite", a explicat preşedintele Senatului. El a criticat recomandările Comisiei de la Veneţia, dar s-a declarat deschis la dezbateri în Parlament pentru modificarea legilor justiţiei.

"Din această perspectivă, am un gust relativ amar şi în privinţa Comisiei de la Veneţia, care văd că nu scoate un cuvânt despre impactul modificării legilor Justiţiei asupra garantării sau pentru garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor", a spus Călin Popescu-Tăriceanu.

Tăriceanu vorbeşte despre nevoia unui ministru al Justiţiei "independent politic"

"Pentru o perioadă, atâta vreme cât justiţia nu intră în normalitate, va trebui să acceptăm ideea unui ministru independent politic, un tehnocrat de prestigiu, care să asigure conducerea Ministerului Justiţiei astfel încât să scoatem justiţia de sub orice formă de ingerinţă politică", a declarat Tăriceanu după discuţii.

Totodată, el a vorbit, în acest context, despre necesitatea "scoaterii la lumină a tuturor protocoalelor secrete care au funcţionat sau care încă mai funcţionează şi care implică instituţii din justiţie, abrogarea lor şi cu tot ce presupune ca consecinţă pe linie de justiţie".

"Cred că persoanele care au semnat aceste protocoale nu mai au credibilitatea necesară să ocupe funcţii de conducere în justiţie", a evidenţiat el.

Citește și:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală