Rămas cu o singură adversară în cursă - Nikki Haley, Trump e marele favorit în alegerile primare din New Hampshire de mâine

 10 comentarii
Arhiva foto

Fosta ambasadoare a SUA la ONU mizează pe votul republicanilor moderați și liberali, precum și pe cel al alegătorilor care nu s-au înregistrat ca republicani. Dar sprijinul deținut de Trump în rândul conservatorilor pare suficient pentru o victorie, atât în New Hampshire, cât și la nivel național, arată sondajele și analizele publicate de Washington Post și New York Times.

Competiția primară pentru obținerea nominalizării republicane în vederea alegerilor prezidențiale americane s-a transformat într-o cursă în doi, iar Donald Trump deține un avans mare în fața lui Nikki Haley, înainte de scrutinul de marți din New Hampshire, potrivit unui sondaj Washington Post-Monmouth University.

Sondajul arată că 52% dintre potențialii votanți din New Hampshire îl susțin pe Trump, în timp ce 34% o preferă pe Haley. Pentru că sondajul a fost realizat înainte de retragerea din cursă a guvernatorului Floridei, anunțată duminică, Ron DeSantis mai adună și el 8%.

Sprijinul pentru Haley aproape că s-a dublat, de la 18% în noiembrie, fosta ambasadoare a SUA la ONU părând să beneficieze de retragerea din cursă a fostului guvernator de New Jersey, Chris Christie. Dar și sprijinul pentru Trump a crescut cu șase puncte procentuale în aceeași perioadă.

Trump pare să fi beneficiat de retragerea din cursă a antreprenorului Vivek Ramaswamy și ar putea câștiga și mai mult odată cu ieșirea lui DeSantis, care a anunțat că îl susține pe fostul președinte.

Trump este susținut de baza conservatoare a partidului, în timp ce Haley și-a consolidat sprijinul în rândul alegătorilor moderați și independenți care intenționează să participe la alegerile primare ale Partidului Republican.

Scrutinul de marți este unul important. Și asta pentru că New Hampshire îi oferă lui Haley cea mai bună oportunitate de a tempera elanul fostului președinte.

Dar cei mai mulți analiști par destul de convinși că în ciuda eforturilor, Haley nu va reuși să îl încurce pe Trump în cursa sa spre obținerea nominalizării republicare ce îl va propulsa într-o nouă finală prezidențială cu Joe Biden.

Haley a fost mereu în urma lui Trump încă din primăvara anului trecut. Și, în ciuda cifrelor relativ bune din New Hampshire - și, într-o oarecare măsură, a celor de la nivel național - acest decalaj a crescut.

Cel mai recent sondaj național, realizat la mijlocul lunii decembrie de Yahoo News și YouGov, o creditează pe fosta ambasadoare la ONU cu 19%, mult în urma lui Trump, care are 70% - un deficit de 51 de puncte.

Cheia succesului lui Haley, alegătorii care nu s-au înregistrat ca republicani

Orice alegător independent sau neafiliat poate participa la alegerile primare republicane de marți, iar Haley mizează pe o prezență mare la vot pentru a-și consolida poziția de rivală cu șanse reale a lui Trump. Însă există puține semne că șansele lui Haley în acest sens ar fi crescut, de la clasarea pe locul al treilea în alegerile din Iowa, de lunea trecută.

Important este, spre exemplu, faptul că susținătorii lui Trump par mai hotărâți să se prezinte la vot decât cei ai adversarei sale.

În timp ce Trump o devansează pe Haley cu 18 puncte în rândul tuturor potențialilor alegători, avantajul său crește la 28 de puncte în rândul celor care spun că sunt „extrem de motivați” să voteze în alegerile primare republicane.

Alegătorii nedeclarați din New Hampshire, cei care nu sunt înregistrați ca republicani, au jucat adesea un rol important în alegerile primare prezidențiale.

Sondajul Post-Monmouth arată că 47% dintre potențialii votanți de marți nu sunt înregistrați ca republicani și că cei mai mulți dintre acești alegători nedeclarați o susțin pe Haley, cu o diferență de zece puncte procentuale față de Trump - 48% la 38%.

Toată lumea e de acord că avantajul lui Haley în rândul alegătorilor nedeclarați va fi cheia performanței sale de marți, iar alte sondaje arată estimări diferite în ceea ce privește sprijinul pentru rivala lui Trump.

Mai exact, un sondaj Suffolk University/Boston Globe/NBC realizat pe 18 și 19 ianuarie a găsit rezultate similare, cu Haley conducând cu opt puncte în rândul acestor alegători, dar un sondaj CNN-UNH, realizat între 16 și 19 ianuarie, o arată pe Haley conducând cu 28% de puncte procentuale.

Moderați și conservatori

Ponderea relativ mare a alegătorilor republicani moderați spre liberali din New Hampshire îi oferă, de asemenea, o potențială șansă lui Haley. Dar ea se luptă totuși cu conservatorii, care reprezintă o parte mai mare a electoratului potențial, și care îl susțin ferm pe Trump.

Aproximativ jumătate dintre potențialii alegători republicani din New Hampshire (51%) cred în ideea vehiculată de Trump că Biden a câștigat alegerile din 2020 „din cauza fraudei electorale”, în timp ce 42% spun că actualul lider de la Casa Albă a câștigat alegerile „corect și cinstit”.

Cei care cred în afirmațiile privind frauda electorală continuă să fie cei mai puternici susținători ai lui Trump, 82% dintre ei susținându-l pentru nominalizarea partidului și doar 14% spun că îi susțin pe Haley și DeSantis.

Cei care cred că Biden a câștigat alegerile în mod corect o susțin pe Haley cu o marjă mare: 71%, față de 14% pentru Trump.

Trump păstrează un avans similar atât în rândul bărbaților, cât și al femeilor. El își menține de asemenea un avans de 33 de puncte procentuale în rândul alegătorilor fără diplome universitare, în scădere de la 46 de puncte în noiembrie.

Haley se descurcă mai bine în rândul absolvenților de colegiu, cu 43%, dar Trump este aproape la egalitate cu ea, cu un sprijin de 39% în rândul acestui grup.

Trump are un avans de 52 de puncte în rândul creștinilor evanghelici albi, dar are în continuare un avans de 10 puncte procentuale și în rândul celor care nu sunt creștini.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (10)
  • Avatar comentarii

    sarivisionyahoo.com 22.01.2024, 16:52

    Tre să fii nebun de a binelea sa votezi cu escrocul ăsta!

  • Avatar comentarii

    Dorin1979 22.01.2024, 17:15

    Felicitari,SUA si lumea pare sa se indrepte pe drumul cel bun.Sunt sigur,pariez chiar ca multe din conflictele globale se vor opri o data cu venirea lui Trump.Nu de alta dar ele sunt intretinute de SUA direct/indirect prin administratiile democratilor care favorizeaza doar conflicte pentru complexul industrial militar al SUA.Sa nu uitam ca Trump a fost cel care a semnat incheiera invaziei din Afganistan,INVAZIE care a durat 20 de ani.

  • Avatar comentarii

    valihaita 22.01.2024, 17:35

    Eu cred ca vom avea din nou o finala Biden- Trump...

  • Avatar comentarii

    ciobanudorin_2006 22.01.2024, 18:02

    Ei știu ce e mai bine ptr ei.Ptr noi ce rămâne sau ce își doresc ei.

  • Avatar comentarii

    asdqaz 22.01.2024, 21:36

    trump e mult prea sustinut

ALTE ȘTIRI
Imaginea surprinde o ploaie torențială densă căzând peste o parcare exterioară plină de mașini, înconjurată de copaci verzi.
09:24
Ploi torențiale, grindină și vijelii în România, de sâmbătă. Prognoza meteo pentru perioada 14 septembrie-12 octombrie 2026
MApN a ridicat avioane de lupta F-16 pentru monitorizarea situației de la graniță
07:44
Mesaj RO-Alert pentru locuitorii din Tulcea, după ce un grup de ținte aeriene a fost detectat la granița cu Ucraina
MONDEN
What's Up (Marius Ivancea) la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
09:52
Ce a spus What's Up despre revenirea la Asia Express: „Nu e o glumă”. De ce a refuzat să meargă în emisiunea lui Nea Mărin
Andreea Balan
09:46
Ce refuză Andreea Bălan să le cumpere fiicelor sale: „Este singura din clasă care nu are”
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
10:07
Taxă nouă pentru camioane din iulie 2027: cât vor plăti șoferii de TIR pentru a circula pe unele drumuri din Franța
10:02
Reacția Ramonei Gabor, după ce i s-a spus să nu uite de unde a plecat. Sora Monicăi Gabor locuiește în Dubai
Analiză
10:00
„Aurul” fierbinte din subteran. Locurile din România unde sunt rezervoare uriașe de energie geotermală insuficient exploatate
Analiză
09:59
Câți urși vor fi extrași prin vânătoare ca măsură de prevenție
TRENDING
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
09:30
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Feribot care transportă pasageri și mașini la apusul soarelui
09:18
O destinație populară printre români a scumpit biletele de feribot cu aproape 20%. Hotelierii critică decizia
Mineri în fața unei mine de cărbune din munții situate la vest de Dazhu, provincia Sichuan, 1909
08:47
O mină abandonată de azbest din China a devenit o atracție turistică la aproape 100 de ani după ce a fost părăsită
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
De ce să fotografiezi bagajul înainte de a pleca în vacanță - Imagine cu o femeie cu un rucsac în spate aşteptându-şi bagajul de cală la banda de bagaje dintr-un aeroport
08:14
De ce nu ar trebui să pui niciodată panglici sau abțibilduri pe valiză. Avertismentul transmis de angajații din aeroporturi
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Oamenii fug după ce  unul din cele două turnuri gemene din New York este atacat de teroriști.
Exclusiv
07:00
Nicu Benesch, românul care a supraviețuit atentatelor de la World Trade Center: „Cea mai teribilă imagine a fost cea a oamenilor pe care îi vedeam aruncându-se în gol”
Vlad Enăchescu și Mihai Toma
Interviu
06:47
Totul despre piața vânzării de bilete online în România: „Asta e drama”. De la Deep Purple și Bryan Adams, la Europenele de volei și de handbal
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate