Robert Brovdi, cu numele de cod „Maghiarul”, i-a transmis liderului de la Minsk, un aliat al Kremlinului, că a identificat deja „500 de ținte” din teritoriul Belarusului care vor fi atacate în cazul în care se va implica într-o nouă ofensivă.

„Către gauleiter-ul (fost lider regional nazist – n.r.) Lukașenko din Minsk: un câine care latră nu mușcă. O pasăre de pradă nu este așa. Primele 500 de ținte sunt deja pe radar. Sfaturi gratuite și foarte practice: stați departe de raza vizuală a Ucrainei”, a scris Robert Brovdi pe contul său de Facebook.

Comandantul ucrainean de etnie maghiară l-a ironizat totodată pe ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, care a amenințat că Rusia va începe să efectueze atacuri „sistematice” asupra „centrelor de decizie” din Kiev și a cerut evacuarea ambasadelor străine din capitala Ucrainei. Robert Brovdi i-a reamintit lui Lavrov că nouă dintre cele din 13 rafinării ale Rusiei au fost grav avariate în urma atacurilor cu drone.

Belarusul și Rusia au efectuat săptămâna trecută primul exercițiu nuclear comun, iar Lukașenko a amenințat cu o intervenție militară împotriva Ucrainei în cazul unui presupus atac asupra teritoriului belarus.

Ministerul ucrainean al Afacerilor Externe a numit desfășurarea de arme nucleare tactice rusești în Belarus și exercițiile nucleare comune ale celor două dictaturi drept o provocare fără precedent la adresa arhitecturii globale de securitate și a cerut partenerilor internaționali să răspundă ferm.

Autoritățile ucrainene au dispus întărirea măsurilor de securitate în cinci regiuni de la granița cu Belarus, în special pe axa Cernihiv- Kiev.

Aleksandr Lukașenko i-a permis liderului de la Kremlin Vladimir Putin să folosească teritoriul Belarusului pentru a lansa invazia la scară largă din Ucraina, la sfârșitul lui februarie 2022.

Mai nou, Lukașenko se declară „îngrozit” de ideea reunificării Republicii Moldova cu România.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.