Directorul executiv al aeroportului, Paul Griffiths, a declarat că mii de pasageri au fost afectaţi de această perturbare de trafic aerian. Dintre zborurile afectate, 16 au fost redirecţionate pe aeroportul Dubai World Central, cel de-al doilea aeroport principal din Dubai, potrivit Mediafax.

”Este un incident extrem de grav şi bineînţeles că noi punem foarte mare preţ pe siguranţa clienţilor şi personalului nostru”, a declarat Paul Griffiths pentru un post de radio din Dubai.

”Aşa cum vă puteţi imagina, este cel mai aglomerat aeroport internaţional din lume şi au fost afectaţi mii de pasageri … Există restricţii foarte clare şi zone în care zborul este interzis în jurul aeroporturilor în Emiratele Arabe Unite, în care se specifică exact că o astfel de activitate este, de fapt, ilegală”, a completat directorul executiv al Dubai Airports.

Este interzis ca dronele să zboare pe o rază mai mică de 5 kilometri de aeroporturi şi zone de aterizare în Emiratele Arabe Unite.

Sâmbătă după-amiază, aterizările pe aeroportul internaţional din Varşovia (Chopin) au fost interzise pentru 30 de minute, din cauza a două drone neautorizate care zburau în zona de aterizare a avioanelor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.