Alex e în comă de 6 luni, în Spania, bătut sălbatic de 20 de oameni. Părinții băiatului român sunt distruși
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
O familie de români trăiește o dramă de șase luni, de când singurul fiu, Alexandru, e în comă într-un spital din Spania. Tânărul a fost bătut în iulie anul trecut de 20 oameni, unii dintre ei minori, și de atunci părinții lui plâng și se roagă pentru o minune, scrie cotidianul La Vanguardia.
În zorii zilei de 25 iulie 2021, un tânăr de 23 de ani, pe nume Alexandru, fiul lui Eugen, a fost atacat cu brutalitate într-un parc din localitatea biscaiană Amorebieta, de o bandă de între 15 și 20 de tineri, mulți dintre ei minori. Aceștia au înregistrat bătaia brutală și l-au lăsat aproape mort pe pământ, dar nu înainte de a-i scotoci prin buzunare pentru a-l jefui.
Jon Zugazua, un localnic, a fost prima persoană care l-a tratat pe român și a sunat la camera de urgență. Șase luni mai târziu, Alexandru continuă să se zbată între viață și moarte, fără ca cineva să le poată spune părinților dacă se va mai trezi vreodată din comă.
„Era trei dimineața. Luasem cina, mai stătusem în restaurant și mă îndreptam spre casă. În timp ce eram în parcare, a venit tipul care era cu Alexandru în acea noapte și mi-a spus că prietenul lui este pe moarte. M-am apropiat și am văzut că era inconștient, nu reacționează. La 112, medicul mi-a dat indicații cu privire la ce trebuie să fac, până când, în scurt timp, au ajuns ambulanța, Ertzaintza (Poliția din Țara Bascilor) și poliția municipală. În zilele următoare m-au chemat să depun mărturie și am văzut la televizor amploarea celor întâmplate”, explică bărbatul care l-a ajutat pe Alex.
Imaginile acelei agresiuni brutale, urcate pe rețele de socializare de unul dintre agresori sub mesajul „nu mă judeca, făceam prostii”, s-au răspândit viral. Brutalitatea, sentimentul că nimeni nu-i va pedepsi și înspăimântătoare brutalitate cu care l-au bătut, de îndată ce l-au înconjurat, au stârnit o enormă indignare. Șase luni mai târziu însă, familia Ioniță suferă singură de pe urma acestei tragedii.
Ancheta asupra agresiunii brutale asupra lui Alexandru Ioniță se apropie de final și presupușii agresori vor fi judecați pentru tentativă de omor. Acuzația fundamentală cu care se vor confrunta a depins de evoluția tânărului și, ținând cont de ultimele rapoarte medicale care reflectă stabilizarea acestuia, pare clar că nu vor fi judecați pentru omor.
După atac, Ertzaintza a identificat în jur de douăzeci de persoane în legătură cu bătaia brutală. În acest moment, șase adulți rămân în arest preventiv și alți șase minori - în centrul de minori Zumarraga. Persoanele identificate ca participante la bătaia brutală aveau, la momentul evenimentelor, vârste cuprinse între 15 și 38 de ani, și sunt asociate cu o bandă violentă, Los Hermanos Koala, cu numeroase antecedente.
În aceeași noapte a atacului au fost protagoniste în numeroase altercații și, de fapt, în parcul în care l-au atacat pe Alex Ioniță s-au apropiat de alte trei grupuri de tineri.
„Am așteptat cu nerăbdare viitorul, iar acum nu văd nimic”, explică Eugen, tatăl lui Alex, care pare un mort în viață. Românul a ajuns în urmă cu patru ani în orașul biscaian Lemoa, împreună cu fiul său Alexandru, pentru a lucra ca zidar alături de prietenul și șeful său, Ștefan Sturza. Scopul lor era să strângă bani și să se întoarcă în câțiva ani la Alba Iulia, orașul în care locuiau.
Acum, Eugen stă în apartamentul lui Sturza, în orașul Galdakao, împreună cu fosta soție, care până la atac locuia în Germania, cu celălalt fiu al lor. Viața lui se învârte însă în jurul a ceea ce s-ar putea întâmpla la 35 de kilometri distanță, la spitalul din Gorliz. Cei doi părinți, Ana Claudia și Eugen, fac cu rândul pentru ca Alexandru să nu fie singur nicio zi.
Tânărul rămâne țintuit la pat și abia face mișcări ușoare; mama lui interpretează că reacționează la stimulii ei. Iar familia speră că peste mai multe luni poate evolua favorabil. „A fost o evoluție mică, foarte mică, dar durează multe luni”, explică Ștefan Sturza.
Acel sentiment de speranță coexistă cu cel de indignare profundă, furie și neputință față de ceea ce s-a întâmplat. De asemenea, mirarea. Zugazua, care are o fiică de 17 ani, împărtășește această percepție: „Acea cruzime nu poate fi înțeleasă. Nivelul acela de violență, pe față… Nu se înțelege”.
Eugen ezită să răspundă, când este întrebat despre sprijinul instituțional. Se consultă cu prietenul său Ștefan, iar acesta răspunde: „Nicio instituție nu ne-a contactat să ne întrebe cum este Alex”. Nici părinții celor douăzeci de oameni implicați în atac nu i-au contactat. Nici măcar nu speră că se va face dreptate. Ei nu pot înțelege cum acei tineri, alții decât cei închiși la Ertzaintza, hoinăresc în voie pe străzi, fiind liberi.
