O polițistă de doar 23 de ani este șef de post într-o comună din județul Vrancea, cu 6.000 de locuitori. Tânăra a fost privită cu recitență de localnici, care, cu timpul, s-au convins că infractorii n-au nicio șansă în fața ei.
Alexandra Tănase e îndrăgostită de meseria de polițist încă de când era copil. De doi ani, ea este șef de post în comuna Câmpuri din județul Vrancea. Recunoaște că nu i-a fost ușor să-i convingă pe localnici că e potrivită pentru a aplica legea, notează digi24.ro.
"Cred că m-au privit cu o anumită reticenţă, dar faptul că am fost serioasă și-a spus cuvântul", a declarat, pentru sursa citată, Alexandra Tănase, șef de post în comuna Câmpuri"Este aproape un copil dar noi sperăm că tinerețea nu este un impediment să își facă serviciul așa cum trebuie", a precizat Ion Vlad, viceprimarul comunei Câmpuri.
Polițista crede că a reușit să câștige încrederea oamenilor din Câmpuri.
"La 88 de ani eu am încredere în ea", spune un localnic.
Alexandra Tănase recunoaște că munca de polițist nu e deloc ușoară în comuna cu 6.000 de oameni.
"Am avut mai multe infracțini făcute de o persoană recidivistă, a terorizat lumea pe aici prin comună însă am reușit să-l arestăm din nou", a explicat polițista.
Tânăra spune că se bucură atunci când e apreciată de colegi.
"Am de învățat foarte multe lucruri de la ea", a menționat Profila Busuioc, polițist la postul din Câmpuri."Mergem cu ea la război cot la cot, Alexandra nu ne lasă la greu, este una dintre colegele nu știu, toate sunt la fel, dar Alexandra este o femeie curajoasă", a declarat Cosmin Moșescu, șeful secției de poliție din Panciu.