FOTO&VIDEO | Francezul stabilit de 15 ani în România, care a mers pe jos din Cluj pentru protest. „Mă simt și un pic român. Am o fetiță care e aici la școală și vreau un viitor pentru ea”

Comentează
Arhiva foto

Nevăzători și cetățeni străini, la Marșul Speranței. Demersul unor clujeni au impresionat o țară întreagă. Au pornit într-un marș care durat 10 zile. Oamenii au parcurs peste 400 de kilometri pe jos, distanța de la Cluj la București. Din grup au făcut parte un cetățean francez și patru nevăzători. Spun că mesajul pe care au vrut să-l transmită este acela că românii trebuie să ridice vocea împotriva politicienilor corupți care vor să schimbe legislația în favoarea lor. Clujenii au fost primiți cu aplauze în Capitală. 

Gestul unui francez stabilit în Cluj

Alexandre Lacaille este stabilit în Cluj de 15 ani. A fost impresionat de gestul prietenului său de a organiza un marș până la București.

”Când m-a întrebat prima oară i-am spus că este o idee foarte bună, dar greu de susținut. Totuși, 400 de kilometri pe jos este ceva greu de făcut. Am decis să fiu alături de el. De 15 ani...mă simt și un pic român. Eu trăiesc aici, ca și voi, cu condițiile din România. (...) România nu evolua pe calea bună cu problema corupției. Atunci am decis să particip. Să mă implic pentru mine. Este și scopul meu. Dacă România se dezvoltă, și eu sunt bine. Am o soție româncă, am o fetiță care e aici la școală și vreau un viitor pentru ea”, ne-a declarat Alexandre Lacaille

Oamenii au trecut prin mai multe orașe mari. Pe traseu și alții s-au alăturat demersului lor. Evenimentul a fost organizat de Sorin Bobiș. El  spune că ”marșul este un gest de mobilizare. Se vrea o metodă de a-i determina pe oameni să iasă și să-și ceară drepturile. Noi am venit la mitingul care a fost anunțat în seara asta și care are ca și scop blocarea legilor justiției, cel puțin în modalitatea în care au fost votate în Parlament. Bineînțeles. extinzând aria, putem să mergem mai departe pentru legile din domeniul economiei.”

Patru nevăzători au mers pe jos de la Cluj la București

Din nucleul dur al acestui marș au făcut parte și patru nevăzători. Ei au reușit să parcurgă pe jos distanța de la Cluj la București. Au fost ajutați de mai mulți tineri care i-au însoțit permanent.

”M-am alăturat acestui demers pentru a veni aici și pentru a trage un semnal de alarmă. Să venim noi, dar, de fapt, noi veni aici ca să se adune cât mai multă lume. (...) Este un mesaj pe care vrem să-l transmitem. Nu suntem de acord cu modificarea legilor justiției”, a spus Valeriu Borșan, unul dintre nevăzătorii participați la marș.

Din grup au făcut parte oameni de toate vârstele. Spun că au venit pregătiți în București și vor sta în stradă pentru a-și striga nemulțumirile indiferent de condițiile meteorologice. Susțin că venit la un protest pașnic și că descurajează orice formă de violență.

Galerie Foto:

[gallery size="large" ids="2114456,2114458,2114462,2114460,2114459,2114461,2114457,2114463"]

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Marian Godină | Foto: Facebook
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
Asia Express ziua 4
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
13:33
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
Analiză
13:22
De ce este bântuită Europa de o „nostalgie a viitorului” și cum s-a schimbat radical atitudinea cetățenilor față de proiectul european. Studiu ecfr.eu
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală