Persoanele pentru care au trecut mai mult de nouă luni de la administrarea celei de a doua doze de vaccin împotriva COVID-19 ar trebui să-și facă suprarapelul (doza booster) până la 1 februarie, pentru că de la această dată va expira certificatul digital pentru persoanele care nu s-au imunizat cu a treia doză, a anunțat, joi, ministrul sănătății, într-o emisiune a postului de radio Europa FM.
Oficialul guvernamental a explicat că este vorba despre implementarea în România, de la 1 februarie, a directivei Uniunii Europene care prevede o valabilitate a certificatelor digitale de numai nouă luni de la încheierea vaccinării, care poate fi prelungită cu administrarea dozei booster.
„S-ar putea să avem o oarecare revitalizare a campaniei de vaccinare dacă după data de 1 februarie va intra în funcțiune mecanismul european, directiva europeană: valabilitatea certificatului de vaccinare este prelungită dacă persoanele se vaccinează cu doza booster într-un interval care să nu depășească nouă luni de la încheierea vaccinării", a declarat Alexandru Rafila.
„Cine s-a vaccinat în august nu trebuie să-și facă vaccin pentru că nu au trecut nouă luni de vaccinarea cu a doua doză", a arătat Rafila, precizând că și el și-a făcut doza booster pentru că depășea acest interval de timp.
Ministrul sănătății a mai spus că 2022 ar fi anul în care „vom încheia această urgență medicală", conform „istoriei pandemiilor".
„Istoria naturală a pandemiilor demonstrează că așa se întâmplă: cu cât transmisibilitatea unei tulpini crește, scade patogenitatea. Ceea ce se întâmplă cu această tulpină, Omicron, demonstrează că așa este și mi-e greu să cred că vom mai asista la un număr mare de cazuri cu o tulpină care să fie mai patogenă decât Omicron. E posibil să apară variante mai patogene, dar cu transmisibilitate scăzută și atunci o să discutăm despre o manifestare de tip endemic, nu epidemic. Cred că anul 2022 va fi cel în care vom încheia această urgență mondială, globală, de sănătate publică", a mai arătat Alexandru Rafila.