Frumoasa Alina Pușcaș este una dintre cele două vedete care, la sfârșitul săptămânii trecute, a fost cooptată pentru filmările la cea mai nouă producție a Antenei 1, ”Ie, Românie”. În cele trei zile în care a ”bântuit” prin sate din județul Alba, actrița a avut, printre altele, de îndeplinit o misiune extrem de delicată: a ”vânat” fete frumoase pentru a le convinge să urce pe scena concursului de miss ce face parte din noul show.
Cuprins:
Pentru a respecta întocmai fișa postului, dar și indicațiile prețioase rostite cu prietenie de Mircea Radu, amfitrionul emisiunii ”Ie, Românie”, Alina s-a conformat și a pornit-o pe ulițele așezărilor din județul Alba pentru a găsi amatoare care să participe la concursul de miss organizat de producătorii show-ului. Pricepută în a-și juca rolul de descoperitor de frumuseți - pentru că, se știe, scena nu-i este deloc străină frumoasei actrițe -, bruneta a ieșit la ”vânătoare” de fete dornice să-și etaleze calitățile fizice pe scena casei de cultură din sat, acolo unde s-au derulat preselecțiile. Cu un procentaj de sută de sută, Alina a reușit să convingă tot ce i-a ieșit în cale, chiar și puștoaice de numai 14 ani, de la părinții cărora a trebuit însă să obțină acordul pentru a le lansa în lumea showbizz-ului. Secretul?
”Alina le-a vorbit, acolo, în stradă, unde le-a întâlnit, despre șansa de a deveni celebre. Despre plăcerea de a defila pe scenă în fața a câtorva sute de spectatori, dar și despre faptul că vor fi văzute la televizor de o țară întreagă. Nici una dintre frumoasele tinere alese de Alina, după propriile standarde, nu i-a putut rezista și toate s-au înscris la concursul a cărui finală se va disputa la București”, ne-au explicat surse din Antena 1.
Misiunea actriței - mamă a doi copii -, a fost cu atât mai grea cu cât domnișoarele tocmai bune să participe la un concurs de miss erau plecate din localitățile natale, la studii, iar în sate au rămas doar micile frumuseți care încă sunt pe băncile școlilor.
”Căpitanul” tandemului de vedete format din actrița Alina Pușcaș și dansatorul Cornel Păsat este nimeni altul altul decât Mircea Radu, prezentator care, în urmă cu mai mulți ani, s-a ales cu porecla ”Bre” după ce într-o emisiune difuzată la postul național de televiziune a folosit de câteva zeci de ori respectivul apelativ. La scurt timp, i-a fost dedicată chiar și o melodie.