Expediția va începe pe data de 3 aprilie, o dată cu trekkingul pe Valea Khumbu, în Nepal, şi se va încheia la sfârşitul lunii mai. Partenerul de expediție al lui Colibășanu va fi alpinistul slovac Peter Hámor, în vârstă de 53 de ani, care a urcat pe toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri și cu care Horia face echipă de 8 ani, potrivit tion.ro.

“Expediţia din acest an este o provocare pentru mine, ca alpinist de mare înălţime. Mi-am propus să încerc deschiderea unei rute noi de urcare pe vârful Everest, bazându-mă pe experienţa de până acum şi în special pe cea de anul trecut, când am reuşit să rămân mai multe zile la rând la altitudine de peste 8.000 de metri”, a spus Horia Colibășanu.

Colibășanu este la a 20-a expediție internațională și la cea de-a 15-a în Himalaya și are ascensiuni de succes pe 8 din cele 14 vârfuri montane de peste 8.000 de metri din lume.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a acordat lui Horia Colibășanu cea mai importantă distincție: Ordinul Național “Steaua României”, în grad de Cavaler.

Cele mai notabile ascensiuni ale lui Colibășanu sunt pe munții Annapurna, K2 și Dhaulagiri, trei din Top 5 munți mortali din lume. Munții pe care a urcat până acum Colibășanu sunt K2 (8.611m), Manaslu (8.163m), Dhaulagiri (8.167m), Shishapangma (8.027m), Annapurna (8.091m), Makalu (8.463m), Lhotse (8.516m), Everest (8.848m). Horia a participat la 19 expediții internaționale de-a lungul carierei sale (până în 2017), făcând echipă cu parteneri din diferite țări, cum ar fi Slovacia, Rusia, Spania și Polonia.

Ascensiunea pe Everest este un proiect al Clubului Sportiv Alternative Timișoara, club afiliat la Federația Română de Alpinism și Escaladă, care derulează şi monitorizează proiecte de alpinism în calendarul sportiv internațional.

Citește și: VIDEO REPORTAJ/Moș Chițu, la 92 de ani își caută jumătatea… mai tânără. ”Să fie clar, n-am avere. Nu am decât dragoste și respect!”

„Ce chirurg poate să facă asta?!” » Incredibil cum arăta această femeia înainte
PARTENERI - GSP.RO
„Ce chirurg poate să facă asta?!” » Incredibil cum arăta această femeia înainte
Marian, dezvăluire ȘOCANTĂ despre moartea Mădălinei Manole. Se schimbă TOT ce știam!!
Playtech.ro
Marian, dezvăluire ȘOCANTĂ despre moartea Mădălinei Manole. Se schimbă TOT ce știam!!
Cum a fost găsit Petrișor, românul care a dispărut la granița dintre Slovacia și Ungaria. Mesajul familiei
Observatornews.ro
Cum a fost găsit Petrișor, românul care a dispărut la granița dintre Slovacia și Ungaria. Mesajul familiei
Horoscop 25 iunie 2021. Peștii își vor pune mai multe întrebări și vor găsi și răspunsurile cele mai bune
HOROSCOP
Horoscop 25 iunie 2021. Peștii își vor pune mai multe întrebări și vor găsi și răspunsurile cele mai bune
Se întorceau acasă din Italia, când au fost loviți de tragedie. Nimeni nu înțelege ce s-a întâmplat când au ajuns în Cluj. VIDEO
Știrileprotv.ro
Se întorceau acasă din Italia, când au fost loviți de tragedie. Nimeni nu înțelege ce s-a întâmplat când au ajuns în Cluj. VIDEO
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
1.000mp de ziduri devin opere de artă ce purifică aerul din București (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
1.000mp de ziduri devin opere de artă ce purifică aerul din București (PUBLICITATE)