„SUA își exprimă mulțumirea pentru parteneriatul strategic pe care îl avem cu România. Le dorim tuturor românilor pace, dar, în același timp celebrăm alături de ei unitatea de care se bucură astăzi ca membru al comunității transatlantice. Totodată, trebuie să ne amintim, așa cum o facem și în această dimineață, sacrificiul pe care l-au făcut românii pentru a obține tot ceea ce au astăzi. Iar acest sacrificiu, în special în ultimii peste o sută de ani ani, a fost enorm. Toate urările de bine și felicitările noastre României cu ocazia Zilei Naționale!”, a afirmat ambasadorul, după ce a participat la ceremonia organizată în Parcul Carol I cu ocazia zilei de 1 Decembrie, potrivit Agerpres.

O ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane a avut loc, vineri dimineață, la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I pentru a marca Ziua Națională, la eveniment fiind prezenți președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, și ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Hans Klemm. Ulterior, șeful PSD a publicat mai multe fotografii de la eveniment pe pagina sa de Facebok.

Tariceanu si Dragnea, la parcul CarolIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

 

În aceste momente, are loc parada de 1 Decembrie de la Arcul de Triumf.


Citește și: VIDEO/Ce înseamnă pentru români Ziua Națională. Fasole cu ciolan, hora unirii și dezamăgire


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.