„Veți Primi Capetele Bărbaților Voștri într-o Cutie”. Amenințările Primite De Femeile Evacuate Din Uzina Azovstal

În cele două luni de război, Mariupolul a devenit un nou simbol al luptei pentru Ucraina. În ciuda atacurilor constante, blocadelor și bătăliilor din oraș, uzina metalurgică Azovstal a fost o adevărată cetate, unde atât apărătorii, cât și locuitorii orașului se ascund de bombardamentele rusești.

Civilii au supraviețuit în condițiile blocadei, fără mâncare și apă. 156 de femei și copii au fost evacuaţi marți, prin intermediul unui coridor umanitar, și se află acum la Zaporojie, a anunțat, în noaptea de marți spre miercuri, preşedintele Volodimir Zelenski.

Vova, 14 ani: „Am stat două luni fără să vedem lumina soarelui”

„Tatăl meu ne-a adus la Azovstal. A spus că este cel mai sigur loc. Acolo, fără să vedem soarele, am stat două luni”, a povestit copilul.

„Am mâncat fulgi de ovăz cu brusture, așa am supraviețuit”, spune Vova, al cărui părinte slujește în armată.

„Am fost transportați pe aproape tot teritoriul pe care ei, rușii, l-au capturat, până la Manguș. Apoi am fost cazați în tabără, unde am petrecut noaptea în corturi, și am plecat la Berdiansk. Când am fost duși în tabără, femeile erau dezbrăcate, degetele tuturor au fost scanate, s-au făcut fotografii, s-au verificat telefoanele, s-au luat adrese”, explică Vova.

Recomandări

Rușii vor să schimbe numele orașului Mariupol în Jdanov, un ideolog al epocii sovietice. Cum arată viața sub ocupație

„Veți primi capetele bărbaților voștri într-o cutie”. Amenințările primite de femeile evacuate din uzina Azovstal

Katia, mamă a doi copii: „Am fost controlate și în lenjeria intimă”

„Sincer, ne pierduserăm speranța că vom ieși. De fapt, acolo nu există nicio fabrică, a fost ștearsă de pe fața pământului, au rămas doar depozite…”, subliniază femeia.

„Se spune că în Azovstal au mai rămas 200 de oameni. Dar nu pot spune sigur. În buncăr nu era lumină. Armata ucraineană ne-a ajutat cu apă și cu mâncare. Ceea ce am văzut în oraș când am plecat au fost doar cratere negre uriașe. Nu mai există case”, afirmă ucraineanca.

„La punctul de filtrare, cum îl numesc rușii, a fost o inspecție foarte serioasă. Am fost dezbrăcați, cicatricile și tatuajele au fost verificate, am fost controlate și în lenjeria intimă. Femeile fost amenințate, ne-au spus că vom fi găsite și ne-au promis că ne vor trimite capetele bărbaților în cutii”, a întărit Katia.

„Soțiilor de soldați le spuneau prostituate, iar femeile erau amenințate în timp ce plecau”, întărește un adolescent de 17 ani.

Recomandări

REPORTAJ. Oamenii din Portul Constanța: cei cu care nu se întâlnesc delegațiile străine și speră „să ajung la 2.000 de lei pe lună”

Elina, 54 de ani: „Doamne, fă ca bombele să zboare pe lângă adăpostul nostru”

Elina a lucrat la uzina Azovstal, controlor al departamentului de tehnic.

„În fiecare seară mă rugam la Dumnezeu: «Doamne, te rog, fă ca toate bombele să zboare pe lângă adăpostul nostru. Fă să supraviețuim. M-am rugat ca fiul meu să supraviețuiască, pentru ca familia noastră să nu dispară»”, mărturisește femeia, care nu știe nimic despre soarta mamei sale de 82 de ani

Am văzut poze cu casele noastre din Mariupol, în ce stare sunt. Am rămas fără nimic. Totul a ars.
Elina:

„Știți filmul 2012? A fost exact ca acolo. Apocalipsa!”, a exclamat femeia. Când a plecat, din nou rugăciuni: „Doamne-ferește să ajungem în Rusia, FSB-ul mă va închide imediat ce voi deschide gura”.

Elina e acum în relativă siguranță, la Zaporojie.

Recomandări

Economie la curent, doar în declarații. Instituțiile publice din România sunt luminate ca la festival

Iulia și fericirea mirosului de pâine

„A fost fericire când am găsit făină. Aveam o femeie care cocea pâine. A fost tăiată în felii subțiri, să fie pentru toată lumea”, rememorează Iulia

„În adăpostul nostru antibombă erau 72 de oameni, 17 copii și 10 bătrâni. Era un bebeluș, avea 3 luni. Acolo a crescut, a învățat să meargă”, relatează femeia.

Când stăteam în subsol și auzeam vuietul bombelor, copilul spunea de fiecare dată: «Mamă, te iubesc»”. De fapt, era un fel de a-și lua adio!
Elena: