Amnesty International cere Curții Penale Internaționale să ancheteze Israelul pentru uciderea a 32 de copii

 4 comentarii
Foto: Profimedia

Amnesty International (AI) acuză Israelul de uciderea a 44 de civili palestinieni - inclusiv 32 de copii - în trei atacuri aeriene efectuate în aprilie în centrul şi sudul Fâşiei Gaza şi cere Curţii Penale Internaţionale (CPI) să deschidă o anchetă cu privire la „crime de război”, relatează France-Presse, potrivit news.ro.

AI, un ONG de apărare a drepturilor omului, precizează că aceste atacuri au avut loc la 16 aprilie în tabăra de refugiaţi al Maghazi, în centrul Fâşiei Gaza, şi la 19 şi 20 aprilie la Rafah, în sud.

„Aceste atacuri devastatoare au decimat familii şi au luat viaţa a 32 de copii”, anunţă într-un comunicat o reprezentatntă AI, Erika Guevara-Rosas.

O anchetă a ONG-ului prezintă „elemente de probă esenţiale care arată atacuri ilegale imputabile armatei israeliene”.

Amnesty a intervievat 17 supravieţuitori şi martori, a vizitat un spital în care au fost îngrijiţi răniţi, a fotografiat fragmente de muniţie.

În cele trei atacuri, organizaţia „nu a găsit nicio probă a prezenţei unor ţinte militare înăuntrul sau în jurul locurilor luate ca ţintă de armata israeliană”, denunţă ea.

ONG-ul precizează că nu a primit niciun răspuns la întrebări adresate armatei israeliene.

Potrivit Amnesty, atacul de la 16 aprilie de la al Maghazi a atins o stradă pe care copii jucau fotbal de masă (babyfoot) şi a omorât zece copii cu vârste cuprinse între patru şi 15 ani şi cinci bărbaţi.

La Rafah, o bombă aeriană a lovit casa lui Abu Radwan, un funcţionar pensionar, la 19 aprilie, omorând nouă membri ai familiei - inclusiv şase copii -, acuză Amnesty.

La 20 aprilie, un atac a distrus casa familiei Abdelal, în estul Rafah, a omorât 20 de persoane - 16 copii şi patru femei - şi a rănit aşţi doi copii.

„Curtea Penală Internaţională trebuie să deschidă o anchetă cu privire la crime de război”, cere Amnesty.

Războiul în Fâşia Gaza a început la 7 octombrie în urma unui atac fără precedent al unor comandouri Hamas în sudul Israelului, soldat cu peste 1.170 de morţi, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ întocmit de France-Presse pe baza unor date oficiale israeliene.

În total, 121 de ostatici sunt ţinuţi în Fâşia Gaza în prezent, iar 37 au murit, potrivit armatei israeliene.

Ca represalii, Israelul a lansat o ofensivă devastatoare în enclava palestiniană, soldată cu 35.984 de morţi, majoritatea copii şi femei, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.

Apărarea civilă palestiniană din Fâşia Gaza a anunţat luni 45 de morţi în urma unor atacuri israeliene, duminică seara, asupra unei tabere de refugiaţi situate în apropiere de Rafah.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    K476 28.05.2024, 02:42

    Da, sa ii vedem la proces.

  • Avatar comentarii

    BONY 28.05.2024, 09:19

    Cat timp este tinut in brate de SUA,Israelul nu va tine cont de nicio curte sau organizatie,oricat de internationale or fi ele.

  • Avatar comentarii

    Horea33 28.05.2024, 10:45

    Iote-acu'! Stați așa, pe aproape! Îl vor pune pe Bibi în genunchi pe boabe de porumb la proces! Până să-l ducă la pușcărie, îi vor da cu fum de ardei iute pe la nas! Crunți vor fi!

  • Avatar comentarii

    AdrianC2024 28.05.2024, 13:22

    Amnesty International a acuzat si Ucraina ca isi pozitioneaza trupele in spitale, scoli ca apoi sa acuze Rusia ca ii ataca constructiile civile, va aduceti aminte?Are chiar Libertatea articol in 4 August 2022: "Amnesty International spune că tacticile de luptă ale ucrainenilor pun civilii în pericol: „Baze militare în zone rezidențiale, inclusiv școli și spitale”".Dupa care SUA+UE au sarit pe Amnesty lucru care a fortat jumate din angajati sa isi dea demisia la presiunea foarte mare pe care au facut-o.Sa vezi acum atac asupra Amnesty dupa ce au publicat acest raport.Liderii nostrii nu vor sa vedem crimele pe care le sustin.

ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală