Ana Scripcariu-Ochiai, artista cu origini românești care face carieră în Japonia: „Am simțit mereu presiunea de a alege o țară în detrimentul celeilalte” 

Opera ei pendulează între două puncte geografice distincte, Japonia și România, esențiale în devenirea ei ca artist, și explorează tematic „legăturile dintre oameni și locuri”. 

Mama sa a fotografiat Revoluția din România

Șefă de promoție a secției de Pictură în Ulei a Universității de Arte din Tokyo, pe care a absolvit-o în 2016, Ana Scripcariu-Ochiai și-a continuat studiile cu un masterat în domeniul Global Art Practice, iar în acest an și-a luat doctoratul Tokyo University of the Arts.

Lucrările ei au fost expuse atât în Japonia, în cadrul expozițiilor personale și colective, cât și în străinătate, în Chambord, Franța (2017), Hội An, Vietnam (2019) și la Muzeul Național de Artă Contemporană din România (2021). Printre premiile obținute până în prezent se numără Forbes Japan 30 UNDER 30 2020, Young Artists Connections 2020, TERRADA ART AWARD 2021. 

Pasiunea pentru arta fotografică este în gene pentru Ana Scripcariu-Ochiai, fiind și o moștenire specială de familie. 

În toamna lui 1989, Yuriko Ochiai, mama Anei, pe atunci o tânără artistă fotografă în plină ascensiune, a ajuns în Germania de Est. Pe când era acolo, a aflat despre izbucnirea Revoluției din decembrie 1989. A plecat rapid spre România, mergând mai întâi spre Transilvania și ajungând ulterior la București, unde și-a găsit drept ghid un student român. 

Yuriko s-a întors ulterior în Japonia cu zeci de role de film și multe amintiri trăite din momentele istorice de la București, păstrând însă un dor profund de România. A revenit în țara noastră, reîntâlnindu-se cu ghidul român pe care îl cunoscuse la Revoluția din decembrie 1989, iar între cei doi s-a legat o poveste de dragoste. În 1992, în Saitama, în Japonia, s-a născut Ana Scripcariu-Ochiai. 

S-a confruntat cu discriminare în copilărie

Talentata artistă a vorbit într-un interviu exclusiv pentru Libertatea despre legăturile sale cu România, despre pasiunea pentru țara natală a tatălui său, despre artă, dar și despre fotografie. 

Ana a aflat despre originile sale pe jumătate românești înainte să intre la școala primară, iar mama sa a dus-o de două ori din Japonia în România. Și tot de mică a devenit foarte pasionată de artă. 

„Prima mea atracție față de artă a început în copilărie. Întotdeauna mi-a plăcut să desenez și să împărtășesc cu ceilalți poveștile pe care le cream”, mărturisește Ana Scripcariu-Ochiai.  

Ana explică de ce arta vizuală a devenit pentru ea cea mai bună modalitate de a-și exprima sentimentele. 

„Când am intrat la școala primară, originea mea mixtă era rară în Japonia și mă confruntam frecvent cu discriminare și microagresiuni. Într-o zi, când cineva m-a batjocorit strigând «Străino!» în timp ce treceam pe lângă el, i-am răspuns: «Dacă eu sunt străină, atunci din perspectiva unui străin, și tu ești străin». Dar persoana respectivă a rămas complet nedumerită. Prin experiențe de acest gen, am învățat cât de dificil este să transmiți acea durere cuiva care nu a trăit-o folosind «limbajul». 

Cu toate acestea, desenele și lucrările mele creative erau adesea lăudate, ceea ce m-a învățat că limbajul vizual poate transmite senzații și poate conecta oamenii. Deși speram să urmez o carieră în domeniul creativ, nu am urmărit serios calea artelor plastice până în al doilea an de liceu. Am decis să mă înscriu la o universitate de artă și să devin artist”, precizează Ana Scripcariu-Ochiai.

Valoroasa artistă mai spune că la ora actuală se simte „atât japoneză, cât și româncă”. 

„Fiind născută și crescută în Japonia, am simțit mereu presiunea de a alege o țară în detrimentul celeilalte pentru a supraviețui în această societate. Cu toate acestea, când am început să mă dedic serios artei, de la vârsta de 20 de ani, și m-am confruntat profund cu mine însămi, am descoperit că identitatea mea nu este ceva decis de alții, ci este ceva pe care îl decid eu însămi. De atunci, am continuat să fac cercetări și să creez opere de artă, cu dorința de a mă înrădăcina în ambele țări, ca persoană aparținând ambelor națiuni”, spune Ana Scripcariu-Ochiai.

„Am petrecut în România un an, trăind intens”

Ana a rememorat cu emoție primele sale impresii de la prima vizită în țara natală a tatălui său. Încă își amintește surpriza de a întâlni o nouă cultură – salutul cu un sărut pe obraz și credința creștină profundă.

„Am multe amintiri: mirosurile pieței, joaca alături de o familie de câini vagabonzi care trăiau în zona de gunoi a blocului, vizionarea filmului Titanic sub cerul nopții la un cinematograf în aer liber pe acoperișul unei clădiri și deliciosul salam de Sibiu. Mirosul apartamentului din București unde locuiau bunicii mei și unde stătea familia mea mi s-a părut incredibil de nostalgic când l-am vizitat pentru a doua oară, la vârsta de 5 ani”, spune artista cu tată român și mamă japoneză. 

Primele cuvinte pe care le-a învățat în română au fost „bună” și „mulțumesc”, sau poate numere, însă primul lucru pe care l-a învățat folosind un manual în cadrul „educației lingvistice românești” a fost „ou”.

Din decembrie 2022 până în ianuarie 2024, Ana Scripcariu-Ochiai a locuit în România în cadrul unui amplu proiect de cercetare, mizând pe viața sa de artist și de om pentru a pune rădăcini. 

„Am trăit foarte intens în fiecare zi, căutând obiceiurile și cultura tradițională autohtonă, ca și cum aș fi vrut să recuperez cei treizeci de ani pe care i-aș fi putut petrece crescând ca româncă. Au fost atât de multe întâlniri și evenimente acolo, încât este foarte dificil să aleg. 

Dar dacă ar trebui să aleg, ar fi amintirile celor doi companioni de cercetare care au călătorit cu mine prin România – oameni pe care îi pot numi prieteni pe viață – și persoana care a devenit ca o adevărată soră pentru mine în acest an, împreună cu ultimele două zile pe care le-am petrecut în România. Prima dintre aceste două zile am petrecut-o cu Alex și Théo, un francez care făceau cercetări împreună cu mine în regiunea Maramureș. 

Dimineața, am străbătut pădurea și am urcat un deal. Am văzut în depărtare o scenă tipic românească: un păstor și turma lui de oi. Au venit să ne conducă la trenul de noapte spre București din Baia Mare. Chiar și după plecarea trenului, au alergat alături de el, făcând cu mâna până când nu au mai putut ține pasul”, spune Ana.

În ultima sa zi în București, a participat la un concert de Anul Nou la care a invitat-o un japonez din România, însoțită de Monica, o româncă devenită ca o adevărată soră pentru ea în ultimul an. De îndată ce concertul a început, amintirile din ultimul an i-au inundat mintea ca un caleidoscop, purtate de melodii. 

„Atât Monica, cât și eu fusesem atât de ocupate încât uitasem, dar călătoriile între Japonia și România nu sunt ușoare. Realitatea că acesta ar putea fi un lung rămas-bun m-a lovit și nu am putut opri lacrimile. Ea, așezată lângă mine, simțea la fel. După concert, nu am luat un taxi. În schimb, am mers încet împreună prin parcul acoperit de zăpadă, în noapte, îndreptându-ne spre casa ei”, își amintește Ana Scripcariu-Ochiai.

Timp de un an, Ana a capturat doar momentele care i-au rămas în inimă cu un aparat foto pe film. În final, a ajuns la peste zece mii de fotografii.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

„Reflecție și curaj pentru a accepta incertitudinea”

Imediat după întoarcerea acasă, a primit o propunere de a transforma această călătorie într-un proiect special cu lucrări de artă. 

„Deoarece tema mea a fost de la început «un ciclu complet al anotimpurilor» în România, am ales trei fotografii reprezentative pentru proiect, de la iarna când a început călătoria până vara.

Fotografia de iarnă este a unei mese pregătite pentru mine în casa din București unde am stat prima dată ca oaspete în România. Fotografia de primăvară este profilul unei oi care urcă pe munte, condusă de un păstor. 

Fotografia de vară este un portret care surprinde privirea blândă a unei femei pe care am întâlnit-o în timp ce învățam să cânt la flaut tradițional și să dansez într-un sat de munte. Am și o fotografie de toamnă, dar de când m-am întors în Japonia, am fost ocupată cu diverse pregătiri pentru expoziții, așa că intenționez să selectez fotografia de toamnă în curând”, explică Ana. 

Dacă ar trebui să rezume România într-o singură fotografie, ar fi în imaginea mâinilor unei bătrâne care toarce lână de oaie.

Pentru Ana Scripcariu-Ochiai, găsirea propriei identități în artă este un proces ce durează toată viața: „Echilibrarea educației mele japoneze și a moștenirii românești, în timp ce îmi dezvoltam propria voce în artă, a necesitat răbdare, reflecție și curaj pentru a accepta incertitudinea. Procesul creativ în ambele țări îmi permite să explorez contrastele și conexiunile dintre cele două culturi. Fiecare loc îmi aduce inspirații și provocări diferite, iar prin această dublă perspectivă, pot țese o înțelegere mai bogată a vieții, a lumii și a artei”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro