Anatoli Bîkov, un fost pugilist, a ajuns să fie numit „guvernatorul de noapte” al Krasnoiarskului și „regele aluminiului”. În Rusia anilor ’90, el a urcat rapid pe scara influenței, dar prăbușirea a fost la fel de abruptă.
Cuprins:
Când foștii săi acoliți au început să vorbească, au ieșit la iveală crime la comandă și lupte pentru controlul unei industrii uriașe. Cum a reușit Bîkov să domine un oraș și de ce a pierdut totul? Răspunsurile se ascund în războiul pentru aluminiu din Siberia, relatează Holod Media.
În 1995, trei crime șocante au zguduit Moscova: vicepreședintele băncii „Yugorsky”, Vadim Iafiasov, președintele aceleiași bănci, Oleg Kantor, și șeful filialei rusești a corporației americane AIOC, Felix Lvov, au fost uciși în decurs de câteva luni. Toți aveau legături cu uzina de aluminiu din Krasnoiarsk, una dintre cele mai mari din lume. Oficial, cazurile au rămas nerezolvate, dar anchetatorii au observat rapid un fir comun: fiecare victimă încerca să elibereze uzina de sub controlul unor grupări influente.
După prăbușirea Uniunii Sovietice, în 1991, uzina de aluminiu din Krasnoiarsk a fost preluată de frații Cernoi, lideri ai conglomeratului Trans World Group, cu ramificații internaționale. Schema lor de „tolling” aducea profituri uriașe în offshoruri, dar lăsa uzina fără bani.
Pentru a-și consolida controlul, frații Cernoi l-au cooptat pe Bîkov, un personaj cu reputație de dur, dar și cu relații în poliție. În scurt timp, rivalii locali ai lui Bîkov au fost eliminați, iar el a devenit figura-cheie din Krasnoiarsk.
În 1994, directorul uzinei, Iuri Kolpakov, a anulat transferul de acțiuni către frații Cernoi și a rupt contractul cu Trans World Group. Decizia a declanșat un conflict deschis: la uzină au apărut oameni înarmați, iar tentativele de recucerire au eșuat.
Administrația locală, nemulțumită de profiturile care plecau din regiune, l-a susținut pe Bîkov, care a fost perceput ca un fel de „Robin Hood” local.
Războiul nu s-a terminat odată cu plecarea fraților Cernoi. Uzina a intrat în criză financiară, cu datorii uriașe și salarii neplătite. Bîkov și-a consolidat poziția, dar a trebuit să facă față unor noi provocări: partenerii l-au trădat, iar directorul Kolpakov a fugit, vânzând acțiuni pe sub mână. Bîkov a reușit să-și recupereze influența, devenind vicepreședinte la „Roskredit” și membru în parlamentul regional.
În 1998, schimbarea guvernatorului din Krasnoiarsk a adus o nouă etapă în lupta pentru putere. Bîkov era la apogeul influenței sale, dar contextul politic se schimba rapid, iar vechile alianțe începeau să se destrame. Noul guvernator, Aleksandr Lebed, s-a opus noului plan de afaceri al lui Bîkov, deși acesta îl sprijinise în timpul campaniei.
„Am avut încredere în Alexander Lebed și m-am înșelat în privința lui ca guvernator”, a declarat Bîkov.
El îl acuzase pe general că nu-i păsa de regiunea Krasnoiarsk și că se gândea doar la alegerile prezidențiale din 2000, pe care intenționa să le câștige, după ce luase 15% la cele din 1996.
Boris Berezovski, unul dintre cei mai influenți oligarhi ruși la acea vreme, ar fi încercat să-i reconcilieze pe cei doi, dar nu a reușit.
Generalul Lebed a chemat așa-numita „Brigadă Kolesnikov”, adică o echipă de anchetă condusă de viceministrul de interne Vladimir Kolesnikov. Au fost deschise dosare vechi și noi împotriva lui Bîkov și a anturajului său, de la fraudă financiară și inginerii pentru evitarea taxelor până la crime la comandă.
Cu o zi înainte de deschiderea procesului, Bîkov a fugit în Mexic, după care s-a mutat în Elveția, iar de acolo în Muntenegru.
În timp ce se afla în străinătate, Bîkov plănuia să obțină imunitate parlamentară pe lista partidului ultranaționalistului Vladimir Jirinovski.
Kremlinul și Ministerul Afacerilor Interne i-au înțeles planul, l-au exclus din alegeri și l-au plasat pe lista persoanelor căutate prin Interpol. El a fost reținut pe 29 octombrie 1999 în momentul verificării pașaporului la granița ungaro-iugoslavă. A fost extrădat din Ungaria în Rusia în aprilie 2000, la câteva luni de la instalarea lui Vladimir Putin la Kremlin.
Inițial, Bîkov a fost acuzat de infracțiuni economice: spălare de bani, nereturnarea valutei străine etc. Dar un alt caz apăruse între timp. În timp ce Bîkov se afla în Muntenegru, șeful unui grup de crimă organizată aliat cu el, asasinul Vladimir Tatarenkov, cunoscut sub porecla „Tatarin”, a fost arestat în Grecia și a dezvăluit că „guvernatorul de noapte al Krasnoiarskului” a comandat personal 13 crime.
Eliberat în august 2000, după transferul lui Tatarenkov în Rusia, Bîkov a fost arestat două luni mai târziu după ce FSB, principalul succesor al KGB-ului sovietic, a înscenat comiterea a două crime la Moscova. Înscenarea a fost transmisă la televiziunea de stat, iar acuzațiile la adresa lui Bîkov erau mai grave de data aceasta. Câteva zile mai târziu, una dintre persoanele „ucise”, interlopul Pașa Țvetomuzika, a „înviat” în mod miraculos și a ținut conferințe de presă de mare amploare.
Ca urmare a acestui spectacol, Bîkov a fost condamnat în 2022 la 6 ani și 5 luni de închisoare cu suspendare.
În timp ce Bîkov era ținut în arest, afacerile cu aluminiu includeau noi actori, printre care Roman Abramovici. Acesta a fuzionat activele achiziționate cu topitoriile de aluminiu ale lui Oleg Deripaska și așa a apărut Rusal în primăvara anului 2000. În 2004, Rusal a cumpărat cu 107 milioane de dolari participația de 4% a lui Bîkov.
Chiar dacă nu mai era unul dintre cei mai bogați oameni din Rusia, Bîkov rămânea unul dintre cei mai bogați din Krasnoiarsk. A construit biserici și moschei, a finanțat școli sportive pentru copii, a acordat burse elevilor și a sprijinit veteranii și spitalele. În ochii locuitorilor de rând din Krasnoiarsk, el devenise singurul om din zonă care nu se temea să-i înfrunte pe moscoviți, din cauza cărora a și suferit.
În 2003, Bîkov plănuia să candideze pentru un mandat în Duma de Stat, dar o instanță i-a anulat înregistrarea chiar înainte de alegeri. A fost reales în parlamentul regional din Krasnoiarsk cu peste 50% din voturi și a mai obținut două mandate până în 2016, devenind unul dintre cei mai populari politicieni din regiune și, în același timp, unul dintre cei mai toxici pentru Moscova.
Bîkov a insistat că Moscova și Sankt Petersburgul au devenit deconectate de restul țării, că Vladimir Putin trăiește pe o altă planetă și că „oamenii săraci și jefuiți” sunt păcăliți de propaganda Kremlinului.
Pentru autoritățile regionale, el a fost o durere de cap constantă. Totuși, nimeni nu s-a atins de el atât timp cât nu s-a implicat în marile politici federale și nu a candidat pentru Duma de Stat. În 2016, totul s-a schimbat.
Lui Bîkov nu i s-a mai permis să candideze până în anul 2020, în timp ce asociații săi au fost presați să se retragă în favoarea partidului lui Putin, Rusia Unită.
Pe măsură ce se apropia de expirarea interdicției, Bîkov devenea tot mai critic cu Putin, reproșându-i mai ales faptul că sărăcește Rusia.
În dimineața zilei de 7 mai 2020, zeci de membri ai forțelor speciale SOBR și ai Gărzii Naționale Ruse au intrat în „satul de elită” Sosnîi, de lângă Krasnoiarsk, sprijiniți de un elicopter. Conacul lui Bîkov a fost izolat din toate părțile, iar fostul „rege al Siberiei” a fost reținut.
Fostul său asociat, Tatarenkov, a vorbit din nou și l-a acuzat de alte două crime, comise în iulie 1994. La rândul lui, Bîkov a respins acuzațiile și s-a declarat victima unei noi cascadorii politice, la fel ca în 2000.
În 2023, Anatoli Bîkov, în vârstă de 63 de ani atunci, a fost condamnat la 20 de ani într-o colonie penală de maximă securitate.
Cazul Bîkov a provocat mare agitație în Krasnoiarsk. Înainte de a fi condamnat definitiv, el a scris un apel către concetățenii săi în care a susținut că nu a comis nicio infracțiune și că este vinovat de un singur lucru: că a supraviețuit „sălbaticilor ani '90”.
Pe rețelele de socializare, mulți locuitori din regiune îl susțin pe fostul „rege”, care este în prezent încarcerat în Colonia Penitenciară Nr. 9 din Petrozavodsk.