Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit în această dimineață în zona Patriarhiei, situată în sectorul 4 al Capitalei.

„În această dimineață, prin apel 112, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București a fost sesizată cu privire la faptul că în sectorul 4, într-o cutie metalică, destinată depozitării materialului antiderapant, a fost găsit decedat un bărbat”, se arată în comunicatul transmis, sâmbătă dimineața, de Poliția Capitalei.

La fața locului au sosit imediat mai multe echipaje de poliție, iar zona a fost securizată. Trupul neînsuflețit va fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.

În acest caz, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Biroul Morți Suspecte și Ucideri din Culpă din cadrul Serviciului Omoruri, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul.

Citeşte şi:

Povestea unui medic român în Italia: „Dacă m-aș muta înapoi în țară, aș avea satisfacția că lucrez pentru ai mei”

Libertatea relatează de la parada Gay Pride din Budapesta: „Este un protest împotriva propagandei homofobe în stilul lui Putin”

Salvăm România la mall în weekend. Din operele alese ale lui Dan Barna

Cine este fosta amantă a lui Giovanni Becali. Incredibil ce i-a făcut impresarului, e scandal cât casa
PARTENERI - GSP.RO
Cine este fosta amantă a lui Giovanni Becali. Incredibil ce i-a făcut impresarului, e scandal cât casa
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Playtech.ro
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Anastasia, o multimilionară în vârstă de 33 de ani, ucisă de iubitul său pentru că l-a făcut leneş. Bărbatul, un jucător de polo profesionist, condamnat la 15 ani de închisoare, în Muntenegru
Observatornews.ro
Anastasia, o multimilionară în vârstă de 33 de ani, ucisă de iubitul său pentru că l-a făcut leneş. Bărbatul, un jucător de polo profesionist, condamnat la 15 ani de închisoare, în Muntenegru
Horoscop 20 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să fie înțelepți și să asculte până la capăt ce au de spus ceilalți
HOROSCOP
Horoscop 20 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să fie înțelepți și să asculte până la capăt ce au de spus ceilalți
UE vă oferă 100.000 de euro. Ce condiție trebuie să îndepliniți
Știrileprotv.ro
UE vă oferă 100.000 de euro. Ce condiție trebuie să îndepliniți
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Telekomsport
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good
PUBLICITATE
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good