Anchetă la o școală din Botoșani, unde 8 elevi acuză că au fost bătuți de dirigintă. „I-a tras o palmă de i-a dat sângele pe nas”

Comentează

Opt dintre cei 24 de copii de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu din Botoșani o acuză pe diriginta clasei lor că i-a bătut în excursia de final de an, informează ziarul Monitorul de Botoșani. Între timp, părinții au depus reclamație la Inspectoratul Școlar Județean, iar conducerea școlii a anunțat o anchetă internă.

Excursia, care a început pe data de 25 iunie şi ar fi trebuit să se încheie pe 28 iunie, a fost organizată de părinții elevilor împreună cu diriginta clasei.

Cei 24 de elevii de clasa a VIII-a de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu au plecat în excursie în Brașov. Unul dintre părinţi s-a ocupat de cazare, altul de transport, iar diriginta, împreună cu o altă colegă, au mers ca însoţitoare.

În prima seară, elevii au făcut gălăgie la hotelul la care au fost cazați, iar scenariul s-a repetat și a doua zi. Deranjați de zgomotul făcut de aceștia, turiștii l-au sunat pe administratorul hotelului. De asemenea, diriginta a fost sesizată.

Potrivit elevilor și părinților acestora, femeia a ieşit pe hol şi pur şi simplu a început să îi lovească.

„Băiatul meu era pe hol, cu alţi câţiva colegi. Nu spune nimeni că erau îngeraşi. Dar nu aveau alcool, nu fumau, pur şi simplu se hârjoneau, se alergau, unii intrau în camere, alţii ieşeau. La un moment dat, doamna dirigintă a venit pe la spate şi i-a dat peste cap. Apoi a început să ţipe şi să lovească în care nimerea. Un alt băiat are vânătăi la coaste şi la un braţ”, a povestit mama unuia dintre copii, pentru Monitorul de Botoșani.

Și alți părinți au povestit pentru sursa citată că au fost sunați din excursie de copii, care s-au plâns de comportamentul dirigintei.

„M-a sunat fata la ora şase dimineaţa, plângând, spunându-mi că doamna a pălmuit-o. Am întrebat-o ce a făcut şi mi-a spus că pe la ora 1 şi ceva noaptea era pe holul hotelului cu mai multe colege. O altă colegă a venit pe scări ţipând că a fost pălmuită de doamna dirigintă. Fata şi cu colega ei au fugit în cameră şi au încuiat uşa, dar mai lipsea o altă colegă, care plecase într-o altă cameră. A auzit bătând în uşă şi, crezând că e acea fată, a deschis uşa. Până să îşi dea seama cine e, a şi primit o palmă de la dirigintă şi a întrebat-o de ce nu dormea. După care a zgâlţâit-o, după care a trecut la cealaltă fată, i-a tras o palmă şi ei, de i-a dat sângele pe nas. De teamă, fata a urinat pe ea”, a mai povestit mama unei fetei.

Profesoara i-a sunat pe părinți și le-a spus că excursia se termină mai devreme

Speriaţi, majoritatea copiilor s-au încuiat în camere şi nu voiau să deschidă uşile. Ulterior, chiar în acea noapte, femeia i-a informat pe părinţi că excursia se termină mai repede cu o zi.

A doua zi, părinţii au contactat-o pe dirigintă pentru a-i cere explicaţii cu privire la cele întâmplate. Oamenii spun că au fost ameninţaţi de dirigintă că, în cazul copiilor care vor dori să rămână la Colegiul Mihai Eminescu, va avea grijă să discute cu viitorii lor profesori pentru a le pune „o pilă”.

Conducerea școlii și Inspectoratul Școlar au deschis o anchetă

Părinții au alertat imediat Conducerea Colegiului Mihai Eminescu, care a transmis că va demara o anchetă, însă s-a delimitat de acţiunile profesorului, menţionând faptul că excursia nu a fost organizată cu ştiinţa reprezentanţilor unităţii de învăţământ.

„Deocamdată, ne aflăm în perioada examenelor naţionale. Când această perioadă se va finaliza, vom demara o anchetă internă la nivelul instituţiei de învăţământ. Vom avea discuţii cu părinţii şi elevii implicaţi, dar şi cu doamna profesoară. Deocamdată nu avem nicio plângere adresată unităţii de învăţământ”, a precizat profesoara Cristina Chiriac, directoarea Colegiului Mihai Eminescu.

De asemenea, cazul a intrat și în atenția Inspectoratului Școlar.

„Inspectoratul nu a ştiut nimic despre această excursie. Noi avem o procedură de organizare, indiferent că acestea se fac în timpul sau în afara cursurilor, cum este cazul acum. De exemplu, trebuie un aviz epidemiologic, mai ales în contextul pandemiei de COVID, trebuie nişte acorduri semnate de părinţi, pentru că sunt minori, trebuie făcut un instructaj, legat mai ales de anumite devieri comportamentale, chiar şi stabilit un plan al excursiei”, a precizat profesorul de istorie Daniel Botezatu, inspectorul general al IŞJ Botoşani.

Și poliția a deschis o anchetă în acest caz.

„În urma informațiilor apărute în spațiul public conform cărora mai mulți minori din județul Botoșani ar fi fost loviți de către fosta lor profesoară, de la unitatea de învățământ pe care aceștia au frecventat-o în anul școlar 2020-2021, din municipiul Botoșani, în timp ce se aflau împreună, într-o excursie în județul Brașov, ne-am sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe”, au transmis reprezentanții IPJ Botoșani.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Daria Maria Buzica
21:58
RO-Alert în București, după ce Daria Maria Buzica, o fată de 15 ani din Sectorul 4, a dispărut
Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești
20:35
Americanii de la NuScale au refuzat condițiile României pentru mini-reactoarele de la Doicești și propun opțiuni pe acțiuni în loc de garanții
MONDEN
Pavel Bartos și Smiley
16:51
Anunțul făcut de Smiley și Pavel Bartoș despre filmările pentru „Românii au telent” 2027. Care este noutatea sezonului 17
Andreea Popescu si Dan Alexa
15:21
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
21:22
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
15:14
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
23:40
Șofer român de TIR, prins după ce a furat 1.200 de litri de motorină din trei camioane, în Italia. Cum l-au descoperit polițiștii
23:30
Singura femeie care a supraviețuit după două doze letale, externată din spital. Christa Pike a fost trimisă înapoi în închisoare după execuția ratată
23:27
Un fruct exotic a cucerit România, iar vânzările au explodat: dăm peste 49 de milioane de euro pe el, în fiecare an: „Se cultivă și la noi acum”
23:18
O furtună solară puternică lovește Pământul: Avertisment emis de NOAA pentru sateliți și rețele de comunicații
TRENDING
14:03
Cine este Elena Mateescu, șefa ANM de aproape 10 ani. Câștigă peste 22.000 de lei pe lună și are două apartamente
18:42
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Un obiect neobișnuit te ajută să îți protejezi hainele din valiză. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
22:19
Trucul genial cu baloane în valiză care te scutește de neplăceri: metoda ieftină previne scurgerea lichidelor în bagaje
horoscopul zilei de astăzi 11 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 11 octombrie 2026. Balanțele ar fi bine să privească cu rezervă orice propunere care presupune cheltuieli majore din partea lor
O casieră de la supermarket cântărește cu ardei gras roșu. Sursă foto: Getty Images.
21:23
O angajată Carrefour, concediată după 15 ani din cauza unui cupon de reducere de 8,83 de euro. Ce despăgubiri uriașe va primi
Un bărbat în cămașă, care poartă ochelari (stânga). În dreapta este o femeie care vorbește, iar în centru este o geantă portocalie
19:03
A cumpărat o geantă cu nici 2 dolari, iar peste câțiva ani a aflat că valorează peste 30.000 de dolari: „Mi s-a părut frumoasă”
libertatea 1200x700 (6)
18:07
Primul târg de ceasuri din România aduce 37 de branduri la București. Ce poți vedea și proba la WARO
Câtă apă se pune la orez
11:09
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
O femeie cu cămașă galbenă care își strânge mai multe obiecte de pe birou într-o cutie
20:26
Româncă din Italia, concediată după ce şi-a prelungit concediul ca să-și îngrijească mama bolnavă de cancer. Femeia lucra de 11 ani în companie
„Supat” este substantiv și poate apărea după o prepoziție- în supat Sursă foto: Profimedia.
20:20
Institutul de Lingvistică al Academiei Române explică de ce termenul „supat” este corect: „Limba română nu locuiește numai în salon”
Un pompier în timp ce stinge un incendiu de vegetatie
19:54
Incendiu de vegetație în Parcul Național Retezat. Pompierii se luptă de două săptămâni cu focul din zona Cheile Buţii
Laura Sărdescu. Sursa foto: Ioana Dodan / The Fab Squad
Analiză
18:00
Laura Sardescu, vicepreședinte Asociația Română a Magazinelor Online: „Un magazin din România care plătește taxe în țară nu poate concura cu aceleași reguli ca o platformă care livrează colete de trei euro de pe alt continent”
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...