„A fost o discuție sâmbătă seară cu managerii mai multor spitale din București și din țară, inclusiv cu reprezentanți a DSU, Raed Arafat și Călin Alexandru. Domnul ministrul Voiculescu a inițiat această discuție. S-a discutat în cel context despre măsurile suplimentare care trebuie să le luăm, pentru că este o situație de criză”, a precizat Andreea Moldovan.

Potrivit secretarului de stat în Ministerul Sănătăţii, în infecția COVID crește foarte mult necesarul de oxigen, astfel încât consumul este enorm, fiind „incomparabil cu tot ce s-a consumat înainte de debutul pandemiei”, iar mulți dintre pacienții severi care ajung în spitale necesită Terapie Intensivă.

Decizia de a lăsa deoparte, deocamdată, doar cazurile de operații elective, programate, care nu sunt urgențe, vine în ajutor, mai ales din punct de vedere al spațiului de îngrijire al pacienților COVID. Un pat de Terapie Intensivă poate să fie acel pat care poate să semnifice diferența dintre viață și moarte.

Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii:

„Vreau să asigur că urgențele, pacienții oncologici, care au un termen foarte strict pentru intervenții chirurgicale și care trebuie să se opereze într-un anumit moment nu vor fi afectați. Ei sunt clar urgențe. De asemenea, gravidele reprezintă urgențe”, a mai spus secretarul de stat.

VIDEO Neştiuta poveste a lui Ianis, eroul de 17 ani care a salvat de la înec o tânără, în staţiunea Costineşti
Recomandări
VIDEO Neştiuta poveste a lui Ianis, eroul de 17 ani care a salvat de la înec o tânără, în staţiunea Costineşti

Andreea Moldovan a catalogat situația drept „alarmantă” și a precizat că „profilul valului trei este diferit față de profilul valurilor anterioare”.

„Situația este alarmantă și toți medicii cu care vorbim ne spun că este mult, este greu. Cu mulți pacienți, pacienți gravi. Sunt forme absolut diferite de ce s-a observat până acum, cu evoluție mult mai rapidă. Și de cele mai multe ori nu favorabilă”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătății.

Potrivit bilanțului transmis luni de autorități, în unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 14.165. Dintre acestea, 1.478 sunt internate la ATI. Numărul este în creștere față de ieri, 4 aprilie, când la ATI erau internate 1.456 de persoane.

FOTO: Hepta


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.