Deşi nu a intrat nici măcar într-a patra lună de sarcină, cântăreaţa Andra a început să capete forme de femeie gravidă. Fotografia de mai jos a fost realizată în timpul unui concert pe care interpreta l-a susţinut, zilele trecute, la Sinaia.
“Au trecut doi ani de când ne-am căsătorit şi vara aceasta ne-am pus serios problema să devenim părinţi. Şi iată că dorinţa ni s-a îndeplinit”, a declarat, ieri, Cătălin Măruţă, soţul Andrei.
“Dacă va fi fată, se va numi Alma Maria. Poate peste vreo 2 ani vom mai face un copil”, a spus şi Andra, ieri, la “Happy Hour”.