Android sau IOS. Care sunt diferenţele, care este mai avantajos

Comentează
Ios sau Android-avantaje si dezavantaje

Trăim într-o eră a tehnologiei în care nu ne mai putem concepe viața fără telefonul mobil. Acesta a devenit parte din rutina noastră zilnică, depășindu-și demult rolul inițial de simplu telefon fără fir care ne ajută să comunicăm între noi simplu și ușor atunci când nu ne aflăm acasă.

Practic, este un obiect indispensabil pe care îl folosim pentru apeluri vocale sau video, mesaje text sau audio, fotografii, filmulețe, cumpărături, gaming, socializare ori ca instrument de plată. Acest dispozitiv inteligent ne-a simplificat mult viața aducând laolaltă, cu ajutorul aplicațiilor, produse și servicii pe care le putem utiliza ori de care putem beneficia extrem de simplu.

An de an, producătorii de smartphone-uri ne propun aparate mai performante și mai frumoase cu care încearcă să câștige duelul de la distanță cu companiile rivale. Cu milioane și milioane de utilizatori în întreaga lume, telefoanele cu Android și iOs oferă funcționalități similare consumatorilor, însă vin și cu multe caracteristici specifice diferite, atât tehnice, cât și estetice.

În cele ce urmează îți vom spune ce diferențe există între cele două sisteme de operare și care sunt avantajele și deavantajele fiecăruia pentru ca tu să știi exact care este mai potrivit pentru tine și nevoile tale.

Ce este sistemul Android?

Android este un sistem de operare dezvoltat inițial de gigantul american Google și ulterior de consorțiul comercial Open Handset Alliance. Ultima versiune, Android 13, a apărut la 15 august 2022, fiind licențiat în continuare sub Apache 2.0 și GPLv2.

Sistemul de la Google este cel mai folosit sistem de operare la nivel global. Circa 88% dintre utilizatorii de telefoane mobile din lume folosesc sistemul de operare Android, în timp ce iOS este folosit de doar 12%.

Google a dezvoltat și alte sisteme de operare bazate pe Android, ca Wear OS, Android TV și Android Auto. Primul telefon mobil cu Android a fost lansat în 2008.

Acesta a împrumutat elemente de la Macintosh și se bazează pe versiunea modificată a sistemului de operare Linux. Google a lansat Android ca platformă „open-source” pentru a oferi producătorilor de telefoane mobile libertatea de a adăuga extensii, scrie AskAnyDifference.com.

De aceea, există un număr foarte mare de modele de smartphone-uri și de aplicații dedicate. Acestea din urmă se găsdesc în magazinul online dedicat, denumit Google Play Store, iar prima aplicație lansată de Google a fost jocul Snake.

Avantajele și dezavantajele sistemului Android

Avantajele pe care le oferă sistemul Android sunt multiple, însă poate cel mai mare dintre acestea îl reprezintă faptul că Google nu este atât de restrictiv ca Apple în ceea ce privește aplicațiile disponibile în Play Store. Mai mult, poți alege să instalezi aplicații și din alte surse.

Un alt avantaj al sistemului Android este acela că există un număr mare de dispozitive disponibile la o plajă de prețuri foarte largă, au diferite capacități hardware, dimensiuni și funcții ale ecranului.

În același timp, ca experiență de utilizare, telefoanele cu Android oferă posibilitatea personalizării ecranului de pornire cu pictograme de aplicație ori cu diverse widget-uri care îi permit utilizatorului să rămână conectat și informat. În plus, există peste 100 de limbi din care poți selecta din meniul telefonului Android.

De asemenea, funcția SwiftKey modifică tastatura smartphone-ului tău Android, în timp ce securitatea împotriva virușilor este complexă și de cea mai înaltă calitate.

Ca dezavantaje, creatorii de aplicații pot întâmpina probleme în eficientizarea acestora din cauza dimensiunilor și a rezoluțiilor variate ale ecranelor disponibile pe un număr foarte mare de modele.

De asemenea, vei avea nevoie să îți creezi un cont Google pentru a putea folosi telefonul, sistemul nu va fi updatat mult timp după achiziția telefonului, în timp ce pe smartphone există preinstalate mai multe aplicații ceea ce poate fi deranjant pentru unii useri.

Ce este sistemul iOS?

Cunoscut inițial sub denumirea de iPhone OS, sistemul de operare iOS a fost lansat de Apple și este dedicat dispozitivelor inteligente produse de compania americană, precum iPhone, iPad și Apple TV. Aceste inovații au fost lansate în această ordine și poartă semnătura lui Steve Jobs.

Este al doilea cel mai folosit sistem de operare dedicat dispozitivelor mobile din lume, după Android. Face parte din familia Unix, fiind similar cu Linux care a împrumutat componente și caracteristici de la sistemul de operare Mac OS X, baza tuturor computerelor Mac.

Primul iPhone a fost lansat în 2007, iar ultima versiune a sistemului iOS (iOS 16.1) a fost lanstă la 24 octombrie anul acesta.

iPhone este unul dintre cele mai bine vândute gadget-uri din toate tipurile la nivel mondial. Dispune de o serie de capabilități ale sistemului de operare și de un număr mare de aplicații dedicate, care sunt oferite în magazinul online denumit App Store.

Avantajele și dezavantajele sistemului iOS

Telefoanele cu iOS oferă o interfață mult mai fluidă și tranziții fără lag, iar aplicațiile sunt realizate mult mai bine și mai eficient datorită faptului că există un număr mai mic de modele. Securitatea împotriva virușilor este complexă și de cea mai bună calitate.

Mergând mai departe, design-ul smartphone-urilor Apple este unul premium, oferind un plus de eleganță. În plus, iOS este un sistem de operare mai intuitiv și mai bine optimizat comparativ cu Android, lucru care face să scadă cantitatea de căldură produsă de acumulator.

La capitolul dezavantaje amintim faptul că interfața nu se schimbă prea mult de la un update la altul, oferind același design minimalist și clasic. Totodată, poate fi o experiență prea simplă pentru anumiți utilizatori, nu oferă NFC, iar aplicațiile ocupă prea mult spațiu.

Ce diferențe există între Android și iOS?

Diferențele dintre smartphone-urilor Android și iOS sunt subtile, însă se observă cu ușurință dacă ai experiență în utilizarea ambelor tipuri de telefoane mobile. Iată care sunt cele mai importante dintre acestea:

„Open” vs. „Closed”

Una dintre cele mai mari diferențe între Android și iOS o reprezintă sistemul de operare însuși. Android este de top „open-source” și oferă posibilitatea descărcării nu doar de pe Play Store, ci și de pe multe ale surse sau aplicații third-party. În schimb, Apple are un sistem de operare privat, ceea ce înseamnă că poți descărcs software-uri și aplicații doar din App Store.

Sistem „open” vs. sistem closed”

Una dintre cele mai mari diferențe între Android și iOS o reprezintă sistemul de operare însuși. Android este de top „open-source” și oferă posibilitatea descărcării nu doar de pe Play Store, ci și de pe multe ale surse sau aplicații third-party. În schimb, Apple are un sistem de operare privat (closed), ceea ce înseamnă că poți descărcs software-uri și aplicații doar din App Store.

Aplicații

O altă diferență între Android și iOS constă în întârzierea de execuție a aplicațiilor. Cele de pe iPhone nu se blochează la fel de des ca aplicațiile de pe Android. De asemenea, numărul aplicațiilor pentru Android este de peste 3,3 milioane, în timp ce aplicațiile iOS disponibile au atins nivelul de 2,2 milioane. Google Play Store conține un procent mai mare de aplicații gratuite comparativ cu App Store.

Design și interfață

Stilul diferit propus de cele două sisteme de operare este, poate, cea mai evidentă diferență între cele două tipuri de telefoane. Designul, interfața, aplicațiile și iconițele de pe ecran sunt complet diferite. De asemenea, calitatea componentelor și stabililitatea sistemului de operare diferă, platforma iOS fiind superioară la aceste capitole.

Spațiu de stocare

La capitolul sloturi hardware, Android permite mai multă flexibilitate deoarece există o gamă mai mare de device-uri care îl folosesc. Majoritatea telefoanelor care rulează Android dispun de un slot pentru introducerea cardurilor de memorie microSD, în timp ce la iPhone nu există spații de stocare suplimentare.

Notificări

În ceea ce privește notificările, pe aparatele cu Android, în momentul instalării unei aplicații, vei fi anunțat dacă dorești ca aceasta să-ți trimită notificări. Alegerea pe care majoritatea utilizatorilor Android o fac este să permită afișarea notificărilor de tip push, care apar când ecranul telefonului este închis și care, când acesta este deblocat, vor fi vizibile mici pictograme în bara de notificare din partea de sus a ecranului. În schimb, pe dispozitivele iOS utilizatorul nu este întrebat de la bun început despre setările referitoare la notificările aplicației pe care tocmai a instalat-o, ci va fi înștiințat doar când va deschide aplicația pentru prima dată. Pe iPhone, notificările de pe ecranul de pornire nu sunt vizibile când telefonul este deblocat, cu excepția situației în care se extinde bara istoricului notificărilor.

Recunoaștere facială

Android a fost primul sistem de operare care a venit cu recunoaștere facială, însă nu este o componentă de bază și nici o metodă de logare preferată de utilizatori. În schimb, Apple a dezvoltat Face ID, o versiune mai sigură și mai avansată, care este utilizată de majoritatea celor care folosesc un iPhone.

Asistenți vocali

Asistentul Android aduce îmbunătățiri legate de înțelegere și de livrarea informațiilor, fiind mai bun în a-ți răspunde la întrebări. În schimb, iPhone vine încorporat cu faimosul asistent Siri, care are o serie de avantaje precum integrări directe între asistent și aplicații pentru condus, navigare sau muzică.

Acumulator

Autonomia bateriilor folosite de device-urile Android au o capacitate mai mare comparativ cu cele pentru device-urile cu iOS. Chiar și bateriile pentru telefoanelel de ultimă generație Apple prezintă aceeași problemă. După circa un an, bateriile încep să se degradeze și chiar cedează necesitând înlocuire.

Transfer de date

Indiferent de sistemul de operare există posibilitatea de conectare a telefonului la laptop printr-un cablu de date USB.Pentru Android, transferul de date se poate realiza rapid prin funcția „drag and drop”. O astfel de funcție există și pe versiunile recente de iOS, telefoanele utilizând aplicația iTunes, care este preinstalată. Pentru transferul datelor dintre un smartphone către un Mac utilizatorii pot alege diferite metode pentru a face transferul. Pentru transferul de date dintre un device iOS și un calculator cu Windows va fi nevoie de programul iTunes, necesar pentru a muta poze, videoclipuri sau alte fișiere.

Securitate și malware

Sistemul Android este, cum spuneam, un sistem de operare „open-source”, ceea ce îl face destul de vulnerabil din punct de vedere al securității. De partea cealaltă, iOs este expus și el la infectare cu viruși și malware, însă oferă documentație pentru eventuale defecte.

Confidențialitate

Majoritatea datelor personale de pe iPhone rămân stocate în memoria telefonului, doar un număr mic ajungând în Cloud. Această confidențialitate anonimizează datele personale, astfel încât persoanele să nu fie identificate individual. În schimb, Google adună informații de la utilizatori și le colectează responsabil și eficient pentru a crea servicii personalizate cu ajutorul asistentului Google.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
MONDEN
Valentina Pelinel si copiii ei
11:30
Suma uriașă pe care Valentina Pelinel și Crisi Borcea o plătesc pentru școala copiilor. Aceștia au împreună două fete și un băiat
Mirela Retegan și Maya alături de Cheloo și Mihai Ban la Asia Express
11:01
Mirela Retegan reacționează după ce Cheloo i-a spus fiicei sale la Asia Express: „Te bat de față cu mama ta”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
11:49
Alocație unică de naștere de 3.000 de euro pentru fiecare copil: măsură istorică luată pe o insulă din Grecia
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
horoscopul zilei de astăzi 9 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!