Acuzații și controverse, în urma incendiilor cu zeci de morți din Hawaii. „Nu a existat niciun avertisment. Nimeni nu a venit pe aici”

 13 comentarii
Arhiva foto

Înainte de incendiile devastatoare din Hawaii, oficialii din comitatul Maui nu au reușit să activeze sirenele care ar fi avertizat populația cu privire la apropierea flăcărilor și s-au bazat, în schimb, pe o serie de postări uneori confuze pe rețelele sociale, care au ajuns la un public mult mai restrâns, relatează Associated Press, care a făcut o cronologie a acțiunilor autorităților din primele ore de după izbucnirea incendiilor.

UPDATE ora 12.00: Bilanțul deceselor provocate de incendiile din Hawaii a ajuns la 93, potrivit unui comunicat al comitatului Maui, citat de CNN.

Autoritățile au precizat că au fost identificate două dintre cele 93 de persoane care au murit.

Guvernatorul Josh Green a declarat că este de așteptat ca numărul morților să crească.

„Echipele de pompieri continuă să stingă focarele în incendiile din Lahaina și Upcountry Maui. (...) Incendiul din Pulehu/Kīhei a fost declarat sâmbătă ca fiind izolat în proporție de 100 %”, se mai precizează în comunicatul citat.

***

Știre inițială: Cel puțin 89 de persoane au murit în urma incendiilor, potrivit bilanțului anunțat sâmbătă de guvernatorul Josh Green, citat de CNN. Numărul victimelor este așteptat să crească pe măsură ce echipele de intervenție continuă să caute printre ruinele clădirilor arse.

Supraviețuitorii vorbesc despre o comunicare slabă din partea autorităților, inclusiv după ce flăcările începuseră să cuprindă orașul-stațiune Lahaina, distrus acum în mare parte. Întreruperile de curent și ale serviciilor de telefonie mobilă au îngreunat și mai mult eforturile de comunicare.

Astfel au apărut semne de întrebare dacă s-a făcut totul pentru a alerta publicul în satul american care deține un sistem elaborat de avertizare în caz de urgență pentru o varietate de pericole, inclusiv războaie, erupții vulcanice, uragane și incendii de vegetație.

Cronologia anunțurilor autorităților

Potrivit cronologiei Associated Press, făcută pe baza anunțurilor comitatului, alertelor de gestionare a situațiilor de urgență locale și de stat și interviurilor cu oficiali și supraviețuitori, actualizările publice cu privire la incendii au fost punctuale și adesea vagi, iar o mare parte din atenția comitatului a fost concentrată asupra unui alt incendiu periculos, mai mare, din Upcountry Maui, care amenința cartierele din Kula.

Nu există niciun indiciu că oficialii locali au activat sistemul de sirene din regiune, în timp ce alte alerte de urgență au fost rare. Totuși, în orele dinaintea izbucnirii incendiilor, avertismentele privind rafalele puternice de vânt au fost frecvente și difuzate pe scară largă.

Incendiul din Upcountry a fost primul, raportat la scurt timp după miezul nopții de marți, 8 august, declanșând primele evacuări în apropiere de Kula.

Incendiul de lângă Lahaina a început mai târziu, în jurul orei 6.37, marți dimineața. Unele locuințe au fost evacuate, dar la ora 9.55, comitatul a raportat că incendiul a fost complet izolat, precizând totodată că vântul puternic va rămâne o preocupare pentru următoarele 24 de ore.

Până la ora 11 dimineața, echipele de pompieri s-au îndreptat spre incendiul din Upcountry. La ora 15.20, mai multe cartiere din zonă au fost evacuate.

Între timp, incendiul din Lahaina a scăpat de sub control și a forțat închiderea drumului Lahaina Bypass la ora 15.30. Anunțul, însă, nu a apărut într-o actualizare privind incendiile din comitat până la ora 16.45, iar pe pagina de Facebook a fost transmis aproape de ora 17.00, când supraviețuitorii spun că flăcările înconjurau mașinile blocate în centrul orașului.

Totodată, la 16.29, Agenția pentru Managementul Urgențelor (EMA) din Hawaii a postat pe X (fostul Twitter) că EMA locală din Maui a anunțat o evacuare imediată pentru un cartier din Lahaina, locuitorii fiind îndrumați să se adăpostească la Lahaina Civic Center, în partea de nord a orașului.

„Fumul ăsta o să ne omoare. Trebuie să plecați”

Hector Bermudez a plecat din apartamentul său din Lahaina Shores puțin după ora 16.30, după ce mirosul de fum l-a trezit din somn. Și-a întrebat vecinul dacă pleacă și el, iar acesta i-a spus că așteaptă să vadă „ce au de gând să facă autoritățile”.

„Nu, nu, nu, nu, te rog să pleci. Fumul ăsta o să ne omoare. Trebuie să plecați. Vă rog. Trebuie să plecați de aici. Nu aștepta pe nimeni”, a insistat Bermudez, însă vecinul său, care are în jur de 70 de ani și se deplasează cu dificultate, a refuzat. Bermudez nu știe dacă bărbatul a supraviețuit.

„Nu a existat niciun avertisment”

Cu puțin timp înainte de ora 17.00, Maui County a transmis pe Facebook un nou raport privind incendiul din Lahaina, însă mulți fugeau deja din calea flăcărilor.

„Nu a existat niciun avertisment. Nu a existat absolut niciunul. Nimeni nu a venit pe aici. Nu am văzut nicio mașină de pompieri sau pe cineva”, a declarat Lynn Robison, care și-a părăsit locuința în jurul orei 16.30.

Lana Vierra a plecat din cartierul în care locuia în jurul aceleiași ore, după ce prietenul ei i-a spus că a văzut focul care se apropia.

„Mi-a spus direct: «Vor muri oameni în acest oraș; trebuie să pleci»”, povestește ea, adăugând că nu s-au auzit sirene, nici nu a primit alerte pe telefonul mobil.

Între timp, accesul la autostrada principală - singurul drum care duce în și din Lahaina - a fost întrerupt de baricadele instalate de autorități, ceea ce a forțat oamenii să intre pe o altă stradă și să se îndrepte direct spre pericol.

Marți seară, în jurul orei 20.40, oficialii din comitatul Maui au transmis un nou mesaj pe Facebook prin care au îndemnat locuitorii care încă nu fuseseră afectați de incendii să se adăpostească.

„Vă dați seama că toate comunicațiile către Lahaina sunt întrerupte și nimeni nu poate lua legătura cu nimeni din acea parte”, a comentat cineva la postarea autorităților.

„A fost atât de rapid, încât nimeni nu a avut timp să facă nimic”

Există și persoane care cred că oficialii nu ar fi putut face mai mult.

„Nu este vorba că oamenii nu au încercat să facă ceva. Ci faptul că a fost atât de rapid, încât nimeni nu a avut timp să facă nimic. Incendiul a trecut de la 0 la 100”, a spus Riley Curran, care a fugit din locuința sa după ce s-a urcat pe o clădire vecină pentru a vedea mai bine incendiul.

Sirenele de avertizare, testate pe 1 august

Sirenele de avertizare pentru toate tipurile de riscuri sunt testate în fiecare lună pentru a se asigura că sunt în stare de funcționare. În timpul celui mai recent test, la 1 august, acestea au funcționat defectuos în trei comitate. Tonul sirenei din Maui a fost prea scurt, așa că oficialii au repetat testul mai târziu în aceeași zi, cu succes.

Șeful Centrului național de pregătire pentru dezastre, o organizație cu sediul la Universitatea din Hawaii, Karl Kim, spune că este prea devreme pentru a ști cu exactitate cum ar fi putut sistemul de alertă să ducă la salvarea mai multor vieți în Lahaina, subliniind că incendiile de vegetație sunt adesea mai dificil de gestionat decât erupțiile vulcanice, valurile tsunami și chiar cutremurele, pentru că sunt mai greu de detectat și de urmărit.

Procurorul general al statului Hawaii, Anne Lopez, a anunțat vineri că biroul său va face o verificare a procesului de luare a deciziilor și a politicilor în vigoare în legătură cu incendiile de vegetație.

Foto: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (13)
  • Avatar comentarii

    mica 13.08.2023, 12:43

    Greseli in lant.

  • Avatar comentarii

    LauraB123 13.08.2023, 13:58

    Înfricoșătoare mai sunt incendiile astea

  • Avatar comentarii

    Frumosul1 13.08.2023, 14:41

    Doamne ferește

  • Avatar comentarii

    MirunaI 13.08.2023, 15:03

    Mare nenorocire

  • Avatar comentarii

    Vrajitoarea 13.08.2023, 16:13

    Ce panică cred că s-a instalat ! Nici nu știi încotro s-o apuci!

ALTE ȘTIRI
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
08:08
SUA reiau procesarea vizelor de imigrant pentru Ungaria și Polonia. Suspendarea rămâne în vigoare în alte țări
07:56
Avionul Swiss s-a întors deasupra Atlanticului cu peste 200 de persoane la bord: „Panică pentru o urgență medicală”
07:54
Iranul a lansat 20 de rachete balistice după ce SUA au distrus 5 petroliere. 18 au fost interceptate
07:49
Un șofer de TIR a condus 30 de ore fără oprire, s-a odihnit 44 de minute și poliția i-a dat o amendă uriașă, în Italia
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!