Apel către Guvernul Bolojan de la un primar din Republica Moldova: „România trebuie să fie prezentă aici în continuare. Niciun teren nu stă gol și dacă nu vin unii, vin alții” 

Primarul din Cahul propune constituirea unui consorțiu universitar regional 

Cu o zi înainte ca autoritățile de la Chişinău să anunțe desființarea Universității din Cahul, prin fuziunea cu UTM,  Nicolae Dandiş a trimis o scrisoare către guvernele din România şi Moldova, înştiințându-l despre asta şi pe preşedintele României, Nicuşor Dan.

Dandiş a candidat independent la alegerile locale şi este la al treilea mandat de primar al municipiului Cahul. În apelul său către autoritățile române, el solicită menținerea autonomiei Universității de Stat „B.P. Hasdeu” şi propune constituirea unui consorțiu regional, „având ca scop dezvoltarea academică şi economică a regiunii”, din care să facă parte, alături de Universitatea din Cahul, şi Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, dar şi camerele de comerț şi autoritățile locale din ambele țări de pe malurile Prutului.

Contactat telefonic de Libertatea, Nicolae Dandiş spune că ar fi posibilă constituirea consorțiului universitar şi acum, „pentru că acea hotărâre de guvern (de desființare a Universității din Cahul – n.r.) nu se va aplica până când nu va fi organizat un concurs la Universitatea Tehnică, pentru noul rector. Cu siguranță, nu e târziu, important este să fie voință politică”, a subliniat edilul din Republica Moldova.

„La nivel înalt au fost anumite discuții. Mă deranjează că nu văd efectele lor”

Libertatea: Dumneavoastră nu credeți că lucrurile au fost definitiv tranşate, prin decizia Guvernului de la Chişinău, așa cum se vede din exterior?
Nicolae Dandiş, primarul municipiului Cahul: Unii vor să meargă pe direcția aceasta, clar. N-au ținut cont nici de opiniile de la nivel înalt venite din România sau din Republica Moldova, şi aici apar, sincer, şi întrebările în legătură cu insistența asta, indiferent de costuri, ca să le spunem aşa. Mie nu mi se pare că e vorba doar de dorința sinceră de a dezvolta Universitatea de la Cahul, anume în formatul acesta. 

Părerea mea e că sunt nişte lucruri pe care probabil nu le cunoaştem. Şi mi-aş dori eu să fie o intenție nobilă, dar în orice ecuație – chiar şi dacă se continuă pe formula asta -, eu cred că România trebuie să fie prezentă aici în continuare, prin extensiune, prin programe de cooperare. Există şi anumite temeri, că o universitate de la Chişinău nu o să vrea așa de tare ca Galațiul să ia studenții, iar lucrul acesta trebuie discutat la nivel bilateral şi pus pe hârtie: „iată, aici facem în comun, iată, aici aşa”. Şi ar trebui făcut un plan, cel puțin pe termen mediu, dacă nu lung, dar România trebuie să rămână prezentă, cu programe şi cu diferite proiecte.

– Din ce ştiți dumneavoastră, în afară de luările de poziție pe care le-au avut fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, preşedintele Academiei Române, rectorii universităților din Bucureşti şi Oradea şi alți reprezentanți ai societății civile, autoritățile de la noi, cei din Guvernul României au făcut ceva până acum pentru a împiedica desființarea Universității din Cahul?
– Din câte cunosc, au fost discuții. Nu ştiu cine cu cine, dar la nivel înalt au fost anumite discuții. Nu ştiu cum s-au pus accentele, care au fost argumentele, dar pe mine mă deranjează că nu văd efectele acestor discuții. Cu siguranță că ele au fost, doar că liderii politici sau oamenii care reprezintă statul evită să-şi dea cu părerea public. Şi asta mie nu-mi place, pentru că dacă, ca frații, stăm aşa şi ne ascundem, şi ne temem ca nu cumva să ne supărăm unul pe altul, ştiți cum… 

Este mult de lucru pe dimensiunea bilaterală şi cred că societatea în ansamblu, oamenii, liderii de opinie ar trebui să vadă mai profund lucrurile şi să cunoască situația din teren, nu doar de pe rețelele de socializare sau din discuțiile cu un coleg de partid. Este important să vină, să vadă, să discute. Suntem aici, aproape, şi-atunci e bine să ştim lucrurile mai profund. Pentru că lucrurile nu tot timpul stau aşa cum sunt prezentate.

– Scriați dumneavoastră pe facebook că, dacă nu se va rezolva situația Universității din Cahul, „o vom fonda de la zero”.
– Da. Vârsta îmi permite să fac planuri pe viitor. Şi, indiferent de viziunea politică de astăzi de la Chişinău sau de la Bucureşti, eu îmi doresc aici, la Cahul, un centru puternic. În ce format, cum, este evident că trebuie să ai puterea politică, altfel, vă dați seama… Dar se poate, trebuie să vrei.

–  Vă doriți ca în Cahul să existe în continuare o universitate, nu doar nişte facultăți care țin de-acum de Chişinău.
– Exact. Trebuie să fie un centru puternic. Şi asta nu înseamnă că aici ar trebui să fie o megauniversitate, cu nu ştiu câte facultăți. Universitatea din Cahul s-a fondat pe specializarea Istorie, după ce patru familii de profesori tineri au venit aici, împreună cu rectorul. Pe urmă a mai fost încă o specializare, apoi încă una, iar azi avem cred că 11, dar în trecut au fost şi mai multe. Poți să ai, ştiți cum, şi două specializări, câteva grupe, dar să fie cei mai buni din țară! 

Asta îmi doresc eu, să spunem „iată, aceştia sunt absolvenții noştri, au terminat aici Administrație Publică sau Dreptul”. E jos pălăria! Şi asta e simplu de făcut, vă spun, noi avem toate elementele, dar trebuie ca autonomia universitară să fie reală, nu doar scrisă în Constituție. Asta e valabil şi în România, şi este o problemă reală. 

Ar trebui să existe competitivitate: pe care-l duce capul, care e mai inventiv, mai ingenios, să gândească programe, să-şi formeze corpul profesoral… Azi, în toată lumea serioasă, nu mai ții cei mai buni oameni full-time la catedră; 80% trebuie să ai cadre invitate, şi-atunci gândeşti o strategie, cum te focusezi pe partea didactică, cum gândeşti partea de cercetare, cine face una, cine face alta, cine vede legătura dintre ele…

„Lideri importanți din România vor vedea că buneii sau părinții lor sunt plecați din Basarabia”

– De ce este atât de important să existe o universitate în Cahul?
– Eu am crescut cu Universitatea din Cahul. După înființarea ei (în iunie 1999 – n.r.), a fost deschis la Cahul Consulatul General al României, apoi sediul Episcopiei Basarabiei de Sud. Sunt multe efecte şi rezultate bune la care s-a ajuns prin nişte paşi strategici, dar nu e nici 10% din ceea ce s-ar putea face, vă spun. Şi dacă noi vorbim acum că este o prioritate şi că vrem să grăbim şi partea de integrare europeană, şi-n contextul războiului din preajmă și al fluctuației de populație, şi-al structurii etnice, Cahulul este capitala de sud. 

Județele Cahul, Bolgrad şi Ismail au fost, după Tratatul de la Paris (din 1856, ce încheia Războiul Crimeei – n.r.), parte a Principatelor Române, mai mult timp decât restul Basarabiei. Sunt nişte lucruri de care ar trebui ținut cont, dar din păcate… Le spun colegilor şi cunoscuților de la Bucureşti: „măi, oameni buni, ați fost pe toate continentele, dar la Cahul, aici în Basarabia, n-ați trecut Prutul…”  Şi despre ce vorbim? Ce am făcut la centenar, în 2018? Ce-am făcut? Bun, a fost o declarație în Parlamentul României. Şi? Şi-atât. 

Toate județele, toate primăriile din România au avut „plan de acțiuni privind serbarea centenarului”. Să vă spun câte activități au fost comune în Basarabia? Câți bani au cheltuit toate autoritățile române pe activitățile consacrate centenarului! Să vă spun câte autorități din România au avut prezenți la vreo activitate români din Basarabia? 

– Puține, nu?
– Evident. A fost un eşec 2018, categoric! Care ştie istorie înțelege şi îşi dă seama de importanță. Lideri importanți din România, dacă se uită în arborele lor genealogic, vor vedea că buneii sau părinții lor sunt plecați din Basarabia. Toți au rădăcini aici, cei mai importanți români din politică, din cultură şi aşa mai departe. 

În fiecare zi descopăr oameni… Dacă şi-ar căuta fiecare rădăcinile, ar avea poate un motiv personal ca să facă mai mult. Adică, măcar să aibă o atitudine deschisă şi să înțeleagă că aici nu-i vorba, pur şi simplu, despre o parte dintre români, sau, cum spun unii, despre „diaspora”, ci despre o parte a poporului român şi, mai mult decât atât, despre originea unora dintre cei care astăzi sunt poporul român. Şi, ştiți cum se spune, niciun teren nu stă gol. Dacă nu vin unii, vin alții.

„Măi, fraților, dacă nu o faceți din dragoste de țară sau de români, faceți-o măcar pentru voturi”

– Ar trebui să primiți un răspuns la scrisoarea pe care ați trimis-o Guvernului României, nu-i aşa?
– Sincer, eu cred că vor spune că ei n-au treabă, că asta ține de Chişinău. Aşa cred. Dar aşteptările mele sunt mari de la noul ministru al Educației de la Bucureşti, o să vedem cine o să fie, cu care va trebui să avem o discuție pe termen lung, cu sau fără Universitatea Tehnică. 

Deşi s-a adoptat hotărârea, se poate organiza o întâlnire, iar mesajul de la București către cei de aici ar fi să nu se grăbească tare. Să fie un ministru plin la București pe Educație, să avem un cerc restrâns, cu doi – trei rectori, autorități-cheie: „iată, pe noi, ca România, ne interesează ca acolo să dezvoltăm asta, asta, asta. Cum vedeți voi?”. „Haideți să găsim o soluție, pentru că România trebuie să crească acolo”. E simplu. 

Pentru că, dacă educația este o prioritate şi vrem să susținem Republica Moldova inclusiv pe dimensiunea asta – şi nu vorbesc doar despre „să ajutăm, să consiliem, ca să aliniem legislația la acquis comunitar” -, vrem un plan pentru cum să menținem tinerii acasă, acasă fiind la Cahul sau la București…

– Iar ei ar trebui să fie educați, ca să poată să ridice țara. Pentru că orice țară numai așa se ridică.
– Da. Mulți studenți din Cahul făceau studiile, în paralel, şi la Universitatea „Dunărea de Jos” şi terminau cu două diplome, una dată de Galați, una dată de Cahul. Şi cei mai buni studenți aveau bursă și de la statul român, și de aici, de la Republica Moldova, şi aveau motivație, căci la noi, cu două burse, îşi puteau permite să supraviețuiască. Mulți dintre ei, după facultate, au rămas aici. 

În timpul studiului s-au căsătorit și-au găsit un job. Normal că, în momentul în care ai plecat în altă parte la studii, probabilitatea să te întorci după e mică. Dar sunt tineri capabili care vor să rămână acasă, la Cahul. Și nu cere nimeni pomană, dar niște instrumente prin care cei mai buni să fie motivați, să fie stimulați… Vă spun, dacă mulți din România se uită mai departe, în vest, și pleacă încolo, din partea noastră, mulți se uită în primul rând în România să plece. Și atunci,  hai să avem asta ca un plan B: faci tot posibilul că ei să rămână aici, dar dacă nu rămân, măcar să nu se ducă mai departe, să rămână în România. Și de acolo, poate or să facă ceva mai mult pentru aici.

– Deşi, după cum spuneați şi dumneavoastră, în locul lăsat gol de ei vine altcineva.
– Da. Şi aici credeți-mă că, pe alte dimensiuni, sunt planuri… Şi stau, și se bucură de pasivitatea unora. Pentru că, părerea mea, lucrurile nu sunt înțelese în ansamblu. Nu vorbim acum că e omul rău sau altceva, dar totuși, sunt mai multe partide, sunt oameni pregătiți, ar trebui să aibă o imagine mai complexă. Ştiți ce le-am spus multor politicieni români? Le-am spus „măi, fraților, dacă nu o faceți din dragoste de țară, țara mare, sau din dragoste față de români, în general, măi, fraților, faceți-o măcar pentru voturi. Nici pentru asta nu vă duce capul.” 

Adică, „am aici atâția alegători, cetățeni români. Măi, pot în patru ani să mă arăt o dată pe acolo? Că pe urmă, poate mă duc și mă votează și pe mine.” Nu? Adică, uitați-vă, elementară lipsă de viziune politică, nu mai vorbesc despre ceva mai profund. Zic „fii în sufletul tău și cât de tare vrei tu, că de unitate nu-mi fac iluzii, dar, uite, lucrul ăsta poți să-l faci măcar, să vii şi să discuți cu oamenii și să le spui «iată, pe domeniu ăsta se poate»”…. Să nu se lase totul doar la nivel instituțional, înțelegeți? 

Pentru că, uneori, cei care reprezintă vârfurile acestor instituții ori nu-s competenți, ori slujesc altora, nu-i secret nici asta, ori, în general, știți cum e, „timpul trece, salariu-mi merge, n-am treabă eu să vin cu inițiative”. 

M-am dus la unii politicieni de la București și le-am spus așa, cumva, „țineți minte Ioan Botezătorul, când era în pușcărie, ce mesaj i-a transmis lui Iisus?”. Și ei se uitau la mine așa, se vedea că erau departe de Biblie. „Păi, ce a spus?” „Păi, a transmis mesajul astă: «Tu ești Acela care trebuie să vină sau să așteptăm pe altul?»” Uite, cam așa le spun eu mesajul. Există şi oameni care își fac treaba cu tot sufletul, la nivelul pe care îl au ei. Dar nu-i suficient, pentru că ei nu sunt în poziția din care pot face mai mult. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro